Reporter: Domnule deputat, mai este destul până la începutul campaniei electorale, dar spiritele deja s-au încins. Au început dezbaterile televizate, au apărut panouri cu siglele partidelor, deja, analiştii politici locali pun verdicte... Cum comentaţi aceste desfăşurări de forţe?
Horia Toma: Sunt şi eu puţin mirat de amploarea acestei precampanii. Este adevărat, şi Partidul Naţional Liberal a început o campanie de informare a cetăţenilor în legătură cu modalitatea de desfăşurare a votului uninominal, pregătim şi câteva mijloace... paşnice, prin care să îi anunţăm pe cetăţeni, pe de o parte, faptul că ne-am depus candidaturile, iar pe de alta, căror colegii le aparţin, pentru că oamenii sunt încă nedumeriţi de ce se va întâmpla.
Dar, de aici, şi până la a colora oraşul cu panouri publicitare e cale lungă...
Reporter: Cum vi s-a părut prima confruntare cu contracandidaţii dumneavoastră, transmisă, în direct, de ALPHA TV?
Horia Toma: Nu mi s-a părut să fi fost o confruntare! A fost, mai curând, o prezentare, o întâlnire între cunoştinţe mai vechi. Mai un schimb de opinii, mai o glumă, ca între oameni civilizaţi. Eu m-am simţit foarte bine. În dialogul cu Sever, care mi-a fost elev, la "Mihai Viteazul", chiar am avut momente de nostalgie. Ştiţi cum e: când un profesor vede că elevul s-a străduit, dar se încurcă, rosteşte un cuvânt-cheie. Copilul, dacă e isteţ, îl prinde din zbor şi îl transformă în propoziţie. Cam aşa s-a petrecut şi în acea emisiune...
Reporter: Lăsaţi, că am avut şi eu profesori. Jocul ăsta mergea, mergea şi... buf!, o notă proastă... a fost o capcană?
Horia Toma: Eu nu le întind capcane foştilor mei elevi! Ţin la ei şi mă bucur să îi văd evoluând profesional. V-am spus doar că, preţ de o oră, în acea emisiune, am retrăit un sentiment drag.
Reporter: Credeţi că puteţi câştiga prin eleganţă?
Horia Toma: Cred că şapte ani de acasă sunt necesari dar nu suficienţi pentru a câştiga o competiţie electorală. Mă străduiesc şi eu cât pot să ţin pasul.
Reporter: Eleganţa şi lipsa banilor dăunează grav în campania electorală! Cel puţin, aşa pretind analiştii din presa locală...
Horia Toma: Nu opiniile analiştilor de conjunctură mă preocupă, ci felul în care ploieştenii se uită în ochii mei. Slavă Domnului, încă mă privesc cu simpatie, ceea ce înseamnă că nu le-am greşit prea mult.
Reporter: Sunteţi unul dintre, dacă nu cumva chiar cel mai disciplinat şi activ dintre parlamentarii prahoveni în exerciţiu. E greu, e plictisitor în Parlamentul României? Vă întreb şi pentru că sunteţi în măsură să faceţi o comparaţie cu Parlamentul Europei.
Horia Toma: Aş spune că este foarte solicitant. A fost o perioadă în care trebuia să adoptăm foarte multe legi pentru a răspunde aquiului comunitar, ceea ce nu a fost deloc simplu. Au fost sute de astfel de legi, care s-au discutat mai întâi în comisii, apoi în plen. Sunt şi destule legi hilare. Cele mai multe dintre ele nu trec, desigur, dar se pierde timp preţios. Sunt şi demersuri populiste, demagogice, cum a fost cazul ultimelor două moţiuni, despre care se ştia că nu vor trece. Dar, probabil, au dat bine la televizor.
Ştiu că parlamentarii nu sunt tocmai favoriţii românilor, dar nu subscriu în totalitate acestei opinii. Este chiar neplăcut să ţi se pună eticheta de somnolent, când nu ai dormit niciodată, ori de chiulangiu, cînd nu ai lipsit nemotivat sau să ţi se spună că te-ai îmbogăţit nefăcând nimic pentru cei care ţi-au dat votul. Ploieştenii ştiu că eu nu i-am făcut de ruşine!
Reporter: Mass-media sunt cu tunurile pe Tăriceanu şi pe PNL. Cum rezistaţi?
Horia Toma: Mass-media au propriile lor interese. Şi cele naţionale, şi cele locale. Până şi TVR are anumite nuanţări subiective. Eu, de pildă, pot să vă spun că îi apreciez pe jurnaliştii care îşi asumă simpatiile şi antipatiile. Cred că joacă cinstit în faţa publicului şi chiar a protagoniştilor ştirilor politice, deci, cu toţii, avem parte de mai puţină manipulare. Cum rezist? Sintagma „erodare la guvernare” nu s-a inventat în mandatul guvernului actual! Probabil că şi eu voi plăti un preţ, dar mi se pare mic în comparaţie cu lucrurile bune pe care Guvernul Tăriceanu le-a adus românilor! Unde nu avem norocul să se erodeze astfel şi viitoarele guverne!
Reporter: Să vă întreb despre proiectele electorale pentru Colegiul 10?
Horia Toma: Încă nu! Şi nu pentru că ele nu ar exista! Ci pentru că vreau să respectăm legea: le vom analiza în cele 30 de zile de campanie legale.
Reporter: A, păi atunci să vă întreb, poate, unde o să vă petreceţi Revelionul?
Horia Toma: Ei, uite, la asta chiar nu m-am gândit, încă. Undeva unde să fie zăpadă. Cred că la vremea Revelionului, cu toţii o să ne dorim zăpadă şi linişte, după zbuciumul campaniei.
Reporter: Vă mulţumim!