Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Interviurile APH

Fugarii

R: Pe lângă cei din grupul eBay care, deocamdată, au reuşit să scape, există şi alte persoane de origine română pe lista de fugari?
R.G.: În lista celor mai căutaţi români figurează doar cei din grupul  cu fraude pe eBay (Gabriel Constantin, Lucian Nanău, Constantin Lucian, Bela Balint, Adrian Duca, Dănuţ Coita şi Andrei Agache). Il căutăm în special pe unul dintre ei, care, imediat ce a fost pus sub acuzare, a reuşit să dispară. Împreună cu autorităţile române vom încerca să-i prindem, indiferent unde se acund, şi să-i aducem în faţa judecătorilor.

Fraude în creştere, fraude în declin

R: Ştiu că aveţi cazuri în care românii sunt sub investigaţie pentru fraude în domeniul imobiliarelor şi imprumuturilor bancare...
R.G.: Fraudele în domeniul împrumuturilor imobiliare reprezintă un domeniu în creştere în ultimii ani. Am alocat foarte multe resurse pentru acet tip de investigaţii. N-aş putea spune că este o problemă deosebită doar în comunitatea românească. Este o problemă generală în care sunt implicate foarte multe persoane de diferite etnii, care se cunosc şi perpetuează astfel de infracţiuni. Această problemă o putem descoperi chiar şi în grupuri etnice care dăinuie în America de două sute de ani. Aria de extindere este foarte mare şi un număr important de persoane au fost deja puse sub acuzare în zona metropolei Chicago. În prezent nu avem o creştere a fraudelor în domeniul împrumuturilor bancare, ci mai degrabă un declin. Este încă o problemă majoră, dar am reuşit să fim destul de eficienţi în anihilarea unor astfel de grupuri care săvârşeau infracţiuni în domeniul împrumuturilor bancare. Desigur, faptul se datorează şi restricţiilor impuse de către bănci la acordarea de împrumuturi.

Români în FBI

R: Aveţi angajaţi de origine română care lucrează pentru FBI Chicago?
R.G.: Ştiu că avem şi angajaţi de origine română. Se întâmplă un fenomen comun: când cineva dintr-o comunitate, indiferent care ar fi aceea – să zicem, apre exemplificare, musulmană -, vine la noi, ne pune aceeaşi întrebare: „câţi musulmani lucrează pentru voi?”. Este împotriva legii să întrebi pe cineva despre afilierea lui. Ştiu că avem persoane de origine musulmană care lucrează pentru noi, dar nu le clasificăm în funcţie de originea lor etnică. Aş putea face o... investigaţie pentru a afla cu exactitate câţi angajaţi de origine română avem. Cred că - ţinând cont că există o comunitate românească numeroasă aici, în zona Chicago – nu sunt puţini.

După 20 de ani sau „încercarea grea”

R: Ce criterii trebuie să îndeplinească o persoană pentru a fi recrutată în structurile FBI?
R.G.: În primul rând, trebuie să ai cetăţenia americană. Mai trebuie să treci nişte verificări preliminare care să fie mai mult decât  satisfăcătoare ca rezultat încât să poţi primi aprobare pentru a lucra cu informaţii secrete. Asta este una dintre dificultăţile cu care se confruntă un cetăţean american ai cărui părinţi sunt de alte naţionalităţi. Este nevoie să verificăm informaţii care merg înapoi în timp, până în perioada copilăriei, şi asta este uneori dificil de realizat  pentru un imigrant. Îmi amintesc cazul meu. Când am fost angajat, profesioniştii Biroului au mers şi au vorbit cu profesorii din liceu, cu foştii vecini, cu alţi cetăţeni pe care-i cunoşteam şi despre care le-am povestit, dar şi cu unii despre care nu le-am spus nimic. În acest fel îşi formează o imagine despre tine, istoria ta financiară, află dacă ai fost vreodată condamnat sau – să zicem - dacă ai utilizat droguri. Trebuie să treci apoi un test poligrafic. Mai trebuie să ai studii superioare, uneori o experienţă într-un anumit domeniu. Căutăm oameni care au abilităţi de a vorbi limbi străine, care au călătorit şi lucrat în alte ţări. Precum observaţi, ne situăm pe o poziţie competitivă, impunem un standard ridicat. Abia după ce treci prin toate „încercările” astea vei fi acceptat. Acum douăzeci de ani lucrurile stăteau altfel. Eram implicaţi destul de rar în cazuri din afara Statelor Unite, poate doar în Canada sau Mexic. Când am venit să ocup această funcţie, aveam 20 de birouri în alte ţări. Acum avem aproape 70. Într-o vreme în care  alţii concediază angajaţii, noi recrutăm în mod constant personal nou.

Cel mai delicat caz. Cultura oamenilor legii

R: Care a fost cel mai important caz pe care a trebuit să-l rezolvaţi în cariera dumneavoastră?
R.G.: Cred că cea mai importantă a fost investigarea propriului meu şef, în 1993. Până la urmă, a fost demis. Eram parte dintr-o echipă care trebuia să investigheze comportamentul său etic. Da, a fost probabil cel mai delicat caz. De-a lungul timpului am fost implicat în numeroase investigaţii de diferite categorii. Despre unele, foarte interesante, nu pot, din păcate, să vorbesc, pentru că sunt secrete şi ţin de securitatea naţională. Un fapt interesant, pe care l-am descoperit de-a lungul carierei mele călătorind prin lume: indiferent de naţionalitate – că-i rus, chinez, mexican sau din Statele Unite - există o cultură a oamenilor legii care doresc să-şi servească ţara şi cetăţenii ei în mod onorabil, fiind dispuşi să creeze parteneriate cu alţii pentru a-i prinde şi pedepsi pe cei care încalcă legea.

„Implicarea mass–mediei este esenţială”

R: Cum vedeţi dumneavoastră importanţa mass-mediei, în special a celei etnice, în informarea cetăţenilor?
R.G.: Cred că implicarea mass-mediei este esenţială. Unul din lucrurile pe care le-am învăţat în cariera mea, mai ales că vorbim de Chicago, metropolă care coagulează comunităţi venite din toate părţile globului, este că pe măsură ce aceşti oameni veniţi de oriunde se obişnuiesc să trăiască în această ţară încep să aibă mai multă încredere în autorităţi. Sunt însă unii imigranţi care provin din ţări cu regimuri represive, de care au fugit din cauza persecuţiei. Ei văd cu neîncredere  instituţiile noastre, pe care le consideră similare cu ale ţărilor din care provin. Aceşti oameni sunt mai greu de convins, pentru că au impresia că FBI reprezintă un aparat de control şi represiune al Guvernului. Important este să reuşim să avem un dialog cu aceste comunităţi şi să le arătăm că noi suntem în slujba legii şi a justiţiei, nu a unei persoane sau instituţii. Nu lucrăm pentru preşedintele Americii, pentru democraţi sau republicani. Rolul nostru este să înţelegem, respectăm şi aplicăm legea şi să-i tratăm pe cetăţenii SUA în mod egal.

Cine se teme de FBI?

R: Cum se prezintă gradul de infracţionalitate în comunităţile de imigranţi?
R.G.: De cele mai multe ori, infracţiunile se perpetuează în comunităţi de oameni care au imigrat din astfel de ţări. Şi asta pentru că celor din comunităţile respective le este teamă să se adreseze autorităţilor şi oamenilor legii. Şi aici – cred eu – trebuie identificat rolul mass-media, ca o voce independentă, care joacă un rol foarte important în educarea cetăţenilor, arătând că oamenii legii în America sunt onorabili, de încredere - în fond, cei cărora trebuie să li te adresezi când ai fost victima unei ilegalităţi. Neapelând la oamenii legii, îi încurajezi pe infractori să continue ilegalităţile. Pentru a-i descuraja, contactaţi  Poliţia sau FBI!  

Interviu realizat de Marian Petruţa

Back To Top