Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Interviurile APH

Andreea Paula Manole este o adolescentă de 16 ani, din Comuna Lipăneşti, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” din Ploieşti. Până aici, nimic neobişnuit pentru o puştoaică de vârsta ei. Însă, când aflăm că Andreea se află în Top 10 al sportivilor din Prahova - un top realizat de Inspectoratul Judeţean Prahova şi de Consiliul Judeţean al Elevilor Prahova -, dacă mai aflăm că face parte din lotul României de karate şi, pe deasupra, este campioană europeană, ba chiar medaliată cu aur la competiţiile mondiale, atunci curiozitatea ne îmbie să aflăm mai multe despre tânăra din Lipăneşti.



Karate peste toate

R: Andreea, de când ai început să practici karate tradiţional?
A.P.M.: Am început să practic această artă marţială la 9 ani. A fost dorinţa tatălui meu, pe care îl asigur de toată mulţumirea şi recunoştinţa  mea. Ceilalţi apropiaţi ai mei, inclusiv mama, mă îndrumau către alte sporturi. Aceştia au fost de altfel puţin reticenţi când mi-am declarat opţiunea sportivă. Li se părea puţin ciudat ca o fată să practice karate. Am practicat înainte mai multe sporturi cum ar fi: înot, handbal, baschet, gimnastică, dans. Am luat chiar şi lecţii de pian. În final m-am oprit la karate.

Surpriza de aur

R: De ce karate, mai ales că ai avut mai multe opţiuni? Care sunt satisfacţiile acestui sport?
A.P.M.: Am intuit rapid beneficiile acestui sport. Mi-a plăcut foarte mult în momentul în care am început să... câştig. Asta se întâmpla în urmă cu aproape patru ani. Atunci am participat la primul concurs, unde am reuşit să mă situez pe locul III. Din acel moment, simţind satisfacţia câştigătorului, am fost foarte motivată. După ce am reuşit să câştig locul al treilea la concurs, mi-am zis că, dacă mă voi ambiţiona puţin, aş putea ocupa un loc şi mai bun. Şi a început să îmi placă. Şi pentru că a început să-mi placă, am decis să mă implic mai mult. Astfel că i-am spus tatălui meu într-o zi: „La anul vreau să mă pregătesc pentru Campionatele Europene!”. Toţi cunoscuţii mei, inclusiv antrenorii, au fost surprinşi şi neîncrezători. Dar nu m-am dat bătută. Am continuat să mă antrenez, cu toate că la vremea aceea aveam probleme de sănătate la un picior, din cauza unei întinderi de ligament. Am realizat surpriza şi am reuşit să mă calific la Europene, concurs care s-a ţinut în Cehia. Ce emoţii am avut...! Dar am reuşit să obţin ceea ce îmi propusesem: am luat medalia de aur!! Din acel moment mă antrenez tot mai mult şi mai intens. Sunt încrezătoare în forţele proprii şi ştiu că fac bine ceea ce fac.

Proba şi medalia

R: Ai avut parte şi de alte reuşite importante în competiţiile de karate, chiar la nivel mondial...
A.P.M.: De trei ani sunt în lotul României. Anul acesta, în luna martie, am participat la Campionatul Mondial de Karate, în Serbia. Am evoluat la trei probe şi m-am întors acasă cu... trei medalii: una de aur şi două de bronz. A fost destul de greu, dar m-am bucurat foarte mult că am reuşit să obţin medalii la toate probele la care am participat. NU mai pun la socoteală medaliile câştigate în competiţiile interne,

 

R: Felicitări! Care sunt următoarele competiţii la care vei participa?
A.P.M.: Următorul concurs important va fi Cupa României, în toamnă, la Ploieşti. După această competiţie voi pleca în Cipru, la Campionatele Europene.

„Karatele mi-a schimbat modul de a gândi, m-a învaţat cum să reacţionez în unele situaţii, cum să abordez viaţa”

R: Unde te antrenezi şi cu cine?
A.P.M.: Sunt legitimată la Clubul Sportiv Petrom Ploieşti. Mă antrenez la club. Antrenorii mei sunt aceiaşi de nouă ani: domnul Liviu Apostol şi doamna Ileana Apostol, cărora le mulţumesc, pentru că datorită lor sunt acum aici.

 

R: Mulţi se îndreaptă spre acest sport pentru a învăţa să se bată. Ce înseamnă cu adevărat karate?
Andreea Paula Manole: Aşa este, marea majoritate asociază acest sport cu bătaia. Nu este nici pe departe aşa. Sensei Dan Stuparu, preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional (FRTK), afirma că nu trebuie dispreţuită această motivaţie, tendinţă a unora dintre cei care se îndreaptă spre karate, întrucât ei vor realiza în scurt timp spiritul karate-ului. Este un mod de viaţă înainte de a fi un sport. Te disciplinează şi te face să te simţi altfel. Te schimbă, atât fizic cât şi psihic. Consider că sunt mult mai matură în gândire datorită acestui sport. Îmi închipui că dacă nu aş fi practicat karate aş fi fost o adolescentă sfioasă şi plângăcioasă. Karatele mi-a schimbat modul de a gândi, m-a învaţat cum să reacţionez în unele situaţii, cum să abordez viaţa.   

„Karatele te disciplinează, te ajută să ştii cum să îţi organizezi şi gestionezi timpul”

Reporter: Cum reuşeşti să îmbini karatele programul şcolar şi cu timpul tău liber, pe care îl meriţi, ca oricare adolescentă de vârsta ta?
A.P.M.: Karatele te disciplinează, te ajută să ştii cum să îţi gestionezi timpul, cum să ţi-l organizezi, astfel încât am timp de toate. Am timp să învăţ, să merg la antrenamente şi am timp şi de distracţie şi de ieşiri cu prietenii. Nu mă vait. Am învăţat să imi organizez şi gestionez timpul. Vreau să le mulţumesc pe această cale şi profesorilor mei, care ştiu ce înseamnă sportul de performanţă şi care m­-au înţeles ori de câte ori am avut nevoie.

 

R: Au fost situaţii în viaţa de zi cu zi când ai fost forţată să apelezi la tehnicile învăţate?
A.P.M.: Poate că ar fi existat câteva momente, dar nu am dorit niciodată să folosesc pe stradă, spre exemplu, ceea ce am învăţat. Prefer să reacţionez altfel şi să încerc să găsesc alte soluţii pentru a evita unele situaţii mai puţin plăcute.

Medicină sportivă şi business

R: Ai un sfat pentru tinerii de vârsta ta?
A.P.M.: A face sport e de o mare importanţă pentru toată lumea, mai ales pentru noi, tinerii. Îi îndrum pe toţi către sport. Înseamnă o viaţă sănătoasă şi frumoasă, cu multe satisfacţii.

 

R: Te gândeşti ca pe viitor să faci carieră în acest domeniu?
A.P.M.: Nu ştiu dacă mi-aş dori să îmi fac o meserie din asta. Însă este un hobby foarte plăcut. Pe viitor îmi doresc să intru la o facultate foarte bună. M-am orientat spre medicină, în special spre medicina sportivă. Nu ocolesc nici ideea de a face business-uri, care mi se par foarte interesante, fiind şi o moştenire de familie.

 

Interviu realizat de Cristina Avram
Articol preluat din ACTUALITATEA TELEAJENULUI

Back To Top