Fără să fac o propagandă implicit sau făţiş pro-băsesciană, spun de la început că îmi sunt dragi meseriaşii. Eu însumi sunt fiul unui strungar cu şcoală puţină, foc de priceput în ale tuturor îndeletnicirilor manuale bine diriguite de un cap desluşit. Nu fac nicio aluzie la "tinichigiii” lui Băsescu, nu mă interesează paraponul, ofuscarea unora, nici asentimentul interesat al altora; n-am niciun respect pentru vreo jumătate din "studenţii” şi absolvenţii "păturicieni” (adică, pe urmele... ciocoilor vechi!) de la pângăritul nume al lui Spiru Haret şi, repet, mi-e dor, ca profesor, să văd reînflorind celebra şcoală românească de meserii. 

"Arte şi meserii” - iată o titulatură care, după mine, depăşeşte cu mult cumpărata pe mai nimic diplomă de psiholog, "comunicatolog” şi alţi ologi şi orbi puşi cu fumuri, ştaif şi ţâfnă. Coadă pe sus, râie, gomă. Vomă! E o lipsă cumplită de meseriaşi buni. Ne servim de mincinosul unguent al faptului că toţi ăia buni sunt plecaţi.

Mai pricepuţi ca noi în fierturile cu somnoroasă şi în masajele liniştitoare nu e nimeni. Să nu uităm că, datorită liceului obligatoriu, încă din ultimele două decenii ceauşiste nu ajungea la o şcoală de meserii decât acela care cădea la un liceu teoretic. Nu putem să ne minţim noi, pe noi, nerecunoscând acest lucru. Adolescentul sălbăticit de incultură şi necioplit de familie şi şcoală, mica haimana se vroia cu orice preţ doctor, profesor, inginer, avocat. Era moda inginerilor chimişti, a doctorilor stomatologi, a ginecologilor, ne amintim perfect.

Ajungea sau rămânea la meserie - pentru că se dădeau bani, peşcheşuri grele ca să se mute o loază de la Bărcăneşti, de exemplu, la „Caragiale” sau „Mihai Viteazul”, secţiile de mecanică - doar neisprăvitul, pidosnicul, sfrijitul intelectual. Şi aici se făcea altă departajare, se căutau şoferiile şi viitoare posturi de chelneri, că de, ba benzină, motorină, ba şpriţul rămas de la nu ştiu ce miliţian sau bacşişul dat de toţi. Şervetul pe mână şi manivela erau emblemele masculilor căutaţi de Didinele de mahala.

"Un şofer să-ţi dea mămica...”, iată un refren trivial al vieţii coborâte slinos-mahalagesc din anii de altădată. Ce e acum - vedere la dezastru, deschidere la nenorocire. (va urma) NICU BOARU

Back To Top