... dar nu „Maidanul” cu dragoste”, ci doar acela al vrajbei urâtului descalificant, al penibilului şi resentimentului. Îmi permit să vă reamintesc că de ani de zile v-am plictisit, brodând cu insistenţă pe marginea degradării actului jurnalistic, a evacuării lui de orice onestă funcţie informativă şi formativă. 

Mult-împăunatul „paznic al democraţiei” se dovedeşte din zi în zi mai obedient, năimit, tendenţios, „deviaţionist”, îndepărtat de orice standard etic şi de orice prescripţie profesională deontologică. Nu numai că nu a contracarat tendinţele („trend”-urile!) în jos, în scădere şi în rău ale societăţii (umflat spus) româneşti - violenţa exacerbată în limbaj şi fapte, irespectul generalizat, plezirismul şi levantinismul, lipsa oricărui scrupul, mărunţirea cârcotaşă, lenea, rapacitatea -, dar le-a şi încurajat ba chiar generat prin curtarea instinctelor joase a inculturii vesele, a consumismului necumpătat şi a nihilismului vesel de talcioc şi bodegă suburbană. Apelul pe care îl făceam de nenumărate ori era la o lucidă comparare între, să zicem, agenda întâmplărilor unor zile, în actualitatea românească de la „Ştiri”, şi ceea ce intuim că se întâmplă şi onorabil, decent, pozitiv şi însufleţitor pe tăpşanul mioritic. Principalele informaţii de „interes naţional”, de la Realitatea TV de sâmbătă, 19 sepembrie. 

Prima ştire - evident, cea mai importantă! - informa decisiv, ba chiar apocaliptic, despre o „altercaţie cu împuşcături” de la Giurgiu sau de undeva din sudul ţării. Urmau o devalizare de Casă de schimb, arestuirea (bineînţeles până când judecătorii îi vor elibera fără discuţii) a unor derbedei măsluitori de carduri, conduşi de fiul unui judecător de la Craiova, încă un scandal într-o periferie... rromă, nişte depăşiri de viteză pe autostradă - şi iată ştirile vieţii româneşti. 

O natură slabă de snagă, morală şi intelectuală, n-are cum să nu îşi regăsească prompt maidanul originar al obârşiei şi al educaţiei. Urmau, apoi, interminabilele discuţii alarmiste, şi pe Realitatea şi pe Antene, legate de cumpleniile traiului în România, de tribulaţiile pe care cele 7-8 milioane de pensionari şi cele 4 milioane de ipochimene funcţionaro-bugetaro-administraticeşti le îndură stoic la o bere şi niste seminţe, din cauza regimului barbar şi a tiranului băsescian.

Pentru prima dată însă mi s-a întâmplat - şi asta vreau să vă relev laudativ - să constat că nişte oameni de carte, talent şi smerită asumare a misiei n-au vrut să intre în calapodul procustian îndătinat. Ştiţi care: totul e rău în ţară, iar cancerul se datorează unui singur om. Din nou spun... ştiţi care! Obiectiva slujitoare a adevărului, realizatoarea ştirilor Alessandra Stoicescu, îi tot împresura cu provocări pe Ion Lucian, Maia Morgenstern, Cristi Puiu şi încă un mare actor, pentru a-i aduce la necesara plângere anti... cutare, atât de dragă minunatului personaj serafic, Dan Voiculescu.

Erau, repet, în platou excelenţa numită Ion Lucian, uluitoarea Maia, regizorul tânăr şi foc de talentat, Cristi Puiu, nişte oameni cu har şi cu modestie care nu acceptau să intre în tiparul rechizitoriului pentru că simţeau şi falsitatea şi tendenţiozitatea lui şi condiţia înaltă şi larg umana a artei pe care o slujeau. „Cum vă luptaţi cu sărăcia, cu mizeriile din teatrul românesc”, întreba candida apărătoare a săracilor, încasatoare de aproape zece mii de euro pe lună de la bizantina figură cristică voiculeşciană. „Unde vedeţi sărăcie, unde vedeţi că lumea nu vine la teatru, deşi biletele costă mult”, răspundea Cristi Puiu. 

De luni de zile interesele şi teama, panica şi lăcomia unor „moguli” de presă, a unor figuri politice, a unor boşi economici a declanşat, în vederea alegerilor prezidenţialele, toata artileria, de la praştie la katiusă şi nu s-a jenat de nicio ignominie. Iar victime nu chiar inocente ale agresivei lor cramponări sunt puzderia de amărâţi, manipulaţi, provocaţi să ceară, să cârtească, fără să fie stimulaţi cu definirea vreunei table de valori morale şi spirituale. Aici spuneam că am făcut apel - scuze pentru repetiţie - la statutul vertical, la raţionalitatea şi mândria noastră. Să nu ajungi să mesteci molfăitul bol informativ veninos şi pidosnic răsucit prin gura ştirbă a unor Voiculescu, Vântu şi Patriciu. 

Uităm de Iorga şi de preceptele din veac, nu suntem atenţi la jurnalistica de strălucită deontologie austeră a englezilor şi a nemţilor şi ne holbăm uneori cretinizaţi de spasmele bucuriei joase („ce-i zice, dom”le!”) în faţa productelor apetitului nesăţios al unor indivizi care mâine ar putea încinge chindia cu personajul diabolizat astăzi; adică, lăsându-te cu partea dorsală în cea mai murdară baltă şi prostindu-te din nou în faţă, prin asumarea unei posturi de sacrificiu sau luciditate politică. NICU BOARU

Back To Top