Ciudată obstinaţia sau încrâncenarea preşedintelui şi a celorlaţi doi vătafi de partide Geoană şi Crin Antonescu în a propune şi impune numele a doi tehnocraţi, să le zicem, independenţi, să le zicem, pentru funcţia de premier. Ciudat, bizar sau cum o mai fi zicând un Eugen Ionescu, nu este faptul că fiecare îşi urmăreşte interesul şi-şi apără acerb perimetrul; ci, că au putut să apară două nume despre care nu se prea ştia.

Unul complet necunoscut şi prezent doar printr-un folclor suburban, de genul taclalelor legate de o aventură cu fata lui Mugur Isărescu. Celălalt, primarul Sibiului, era recunoscut pentru manageriatul lui strălucit, dar nu cred în ruptul capului că ar fi putut să intre pe o spirală ascendentă a numirilor foarte importante în stat, mai ales în dominaţia longevivă a PSD-ului, dislocând cumva pe un Năstase, Mitrea, Cosmâncă, că de Geoană nu puteam vorbi pe atunci în termeni superlativi.

Chipuri şi zile

Aici stă, după mine neobişnuitul... bun al situaţiei de acum; şi, poate un element de încredere că nu putem merge în continuare, şi mult, alături de drumul normalităţii şi al dezvoltării ascendente. Iată că doi oameni bine văzuţi în judeţul sau în branşa lor ajung să fie luaţi în seamă de către partidele puternice. Că nu putem să ne limităm la aceleaşi şi aceleaşi băhnite, puturoase sau stereotipe chipuri, anonime sau hilare, care ne-au bântuit zilele cenuşii de vreo 20 de anişori amari. Se şi crease stereotipul: n-are cum să nu fie Iliescu, nu poate să lipsească Năstase, Quintus îl aduce pe Crin, Marko e nelipsit, Băsescu e prezent invariabil cu câţiva dintre afaceriştii lui notorii. Căzuserăm la idei şi chiar la stenahorie: chiar să nu mai existe alţii? Tot ăştia să ne fericească până la adâncile lor bătrâneţi (pentru că ale noastre sunt scurtate abitir)?

Nuanţe bizantine

Nici tineretul puit în grădiniţele partidelor, în incubatoarele lor nu făcea decât să repete ştaiful cam şifonat şi altitudinea pitică a îngrijitorilor de schimb. Şi nu numai că junii erau odrăsliţi şi fasonaţi după bronzul şi actoriceala adulţilor, dar deveneau de la un timp şi interşanjabili, leit cu omologii de altă doctrină. Ponta, Boureanu, Sever V. vi se par distincţi şi foarte reperzentativi pentru vreo doctrină majoră, pentru o orientare şi o atitudine de concept şi polemică cu iniţiativă în conservare, în consolidare sau prospectare economică şi socială? A se slăbi cu astfel de nuanţe aprope bizantine, iezuite pe glodurosul tăpşan semănat din belşug cu productele Mioritei.

Despre ha(i)osul românesc

Băieţii sunt inteligenţi, independenţi cu voie de la şef, se incartiruiesc cu eleganţă, apără cu dezinvoltură azi ceea ce mâine trecuţi în locul celuilalt care a venit la ei vor critica cu o spumegare elegantă la comisuri. Acestea sunt teatrul şi farmecul ha(i)osului românesc. Fără pigmentul, agrementul, roata cu lanţuri şi femeia cu barbă nu putem trăi. De aceea, găsesc că măsura numirii unuia sau a altuia dintre posibilii prim-ministri, de către cele două tabere (care nu mai sunt trei partide!), chiar dacă nu s-a vrut aşa, este o bună premisă şi pentru încrederea electoratului. Şi pentru luminarea... Vasluiului şi a sărăcimii din Oltenia de jos: iată că sunt şi alţii, că fibra omenească şi solul românesc dau şi nu se reduc la uriaşii seqvoia şi eucalipţii verticali reprezentati de Geoană, Băsescu, Iliescu, Constantinescu şi alte pagini de 24 de carate ale triumfului românesc şi ale miracolului economic mondial pe care l-a instaurat România sub ei. Ca să nu mai vorbim de nivelul uriaş de viaţă prin care jubilează toţi românii.

Clonele

Nu discutăm acum despre întâmplarea bună a aflării de cei doi - un tehnocrat cu viziune de perspectivă şi un primar strălucit - ieşită din un complot şi o şicană. De ce trebuia să dăm jos un guvern cu două luni înainte de alegeri? Pupăza avea nevoie de încă un colac policrom? Agravam cu o criză politică o recesiune economică nu numai din România. Şi aşa, unul din cei doi este... funcţional doar până la alegerea viitorului prezident. Când, tare mă tem că acela care va fi va umbla tot la teaşca ponosită cu figuri clonate şi nu foarte plenar îngăduite să se dezvolte. E o scenă, undeva în Creangă, în care Ivan Turbincă scoate dintr-o desagă câţiva drăcuşori, toţi pe acelaşi calibru, ca şi bătrânul Scaraoţchi şi toţi înclinaţi să facă aceleaşi giumbuşlucuri în rău. Nu foarte îndepărtat de această situaţie mă tem că va proceda şi viitorul prezident. Vom uita din nou, secular şi blestemat, că ţara poate odrăsli viguroase inteligenţe încălzite patriotic. NICU BOARU

Back To Top