Se comit toate poncifele la un număr aniversar. Sunt iertate toate superlativele la ziua cuiva. Ai dreptul sau nu, ţi se impută să vii cu firitiselele cele mai gonflate şi cu adjectivele cele mai zaharicate. Pentru mine, „lucrător” la... şi apropitar de quadraţi, scrupulul lingvistic ca şi legătura mai adâncă cu redacţia mă fac să nu tachinez coarda zurlie şi uşor iresponsabilă a adulării aniversare.

Secvenţele actualităţii prahovene

La rigoare (vigoare), pot să articulez, scrâşnit, câteva scremute şi strepezite laude convenţionale pentru vreo „Trompeta Carpaţilor” sau „Vocea patriotului naţionale”, dar aici, pentru numărul 100, se sleieşte zâmbetul maliţios de la celelalte.
O redacţie cumplit de săracă numeric, inimoasă, inteligentă şi... impertinentă cu dogmele, ucazele, habitudinile, năravurile vrute convenţie, prejudecăţile şi cecităţile crezute agerime oculară - ei bine, această redacţie trudnică şi nu chiar abundând în avantaje şi stipendii oculte sau explicite a reuşit continuitatea a 100 de numere. 100 de prezenţe în... şi de decupări expresive de secvenţe din actualitatea prahoveană. Şi nu numai.

Au reuşit, băieţii aceştia - mai sunt şi nişte fete pe acolo! - nu numai să preleveze elemente simtomatice ale vieţii din judeţ, să ia temperatura şi pulsul, dar şi să deceleze ceea ce, neobservat şi nerelevat, de multe ori, intră în ceea ce putea constitui cu adevărat o actualitate pregnantă, fierbinte sau semnificativă pentru noi, cei de aici. N-au făcut luxaţii grave deontologiei sau... gramaticii; n-au năpăstuit, vitriolat sau masat cu unguente lenitive niscaiva puternici sau căţăraţi ai politichiei actuale. Nu li se poate spune decât nedrept ceea ce adresez pe faţă unor jurnalişti (puneţi ghilimele), moderatori sau prezentatori de la televiziuni naţionale cu număr foarte, foarte mic.

Posturi sau... antene care îţi readuc în minte anecdota cu un „ţar” roşu, instaurat imediat după Stalin, şi care, se zice că aţipise pe plajă la Odessa. Era bine aromit de vodcă, când un căţeluş s-a apropiat şi a început să-l lingă de la ceafă în jos. Când a ajuns aproape de slip, prezidentul rus, cel care denunţase pentru prima dată cultul personalităţii şi idolatria lui Stalin, a murmurat printre sforăituri: „nici chiar aşa, tovarăşi!”. Nu, nu s-a ajuns la astfel de demisii etice şi deontologice aici, deşi în politica românească nu cred să existe vreun potentat dintr-aceştia efemeridă care să zică precum Hruşciov.

Alături de alte câteva jurnale şi reviste, nu multe, e mai mult decât lăudabilă tenacitatea, osârdia consecventă a redactorilor. Au ţinut frumos un steag, o ambarcaţie pe o apă mâloasă şi cu tăişuri periculoase, ascunse - să-i ţie Atotţiitorul cu sănătate, vrednicie, bucurii ale faptei şi constatări mai grabnice că munca lor şi a încă vreo câţiva, nu prea mulţi, nu este în zadar. NICU BOARU

Back To Top