Cred că rânduleţele mele, cu niscaiva vlagă polemică, n-au cum să deranjeze în săptămâna „armistiţiului”, a „deliberării”. Chiar cuvintele începutului acestuia conţin relativizantele şi umflăturile cu care ne adresăm sau ne raportăm într-o ţară în care nimic nu este sigur („cred că...”), totul este complicat, fără să fie complex, şi în care aparenţele („armistiţiu”, răgaz de reflexie, etc., etc.) n-au murit de tot.

Satrapi groteşti şi combinagii unsuroşi

Nu, nu se ştie nimic sigur, totul depinde şi de toanele unui electorat, nici de stânga, nici de dreapta, nici măcar extremist... de stânga sau de dreapta - după cum sunt de aşteptat conciliabule şi tărăşenii între şefii, nu chiar liliali, ai cartelurilor politico-economico-mediatice. Exact acei „emineţi cenuşii” (adică... cenuşii la maximum) care complică şi coboară urgisita noastră viaţă târâitoare prin trei regimuri postbelice - stalinist, ceauşist şi derivativ comunist de după 90, şi care deţin colosale puteri şi decisive pârghii în petrol şi televiziuni, în Deltă şi în minereurile de aur din Apuseni, precum şi în alte televiziuni şi alte ziare... iar peste moviliţele astea de guano, pupezele unor caricaturi de satrapi groteşti, tip Mazăre, sau a unor panglicari şi combinagii unsuroşi şi sulfuroşi de calibru hrebenciucist. În vâltorarea pasională a electoratului, poziţionarea polarizată spre o stângă (cu miliarde) cu Geoană ca prezident, sau spre o altă stângă, mai coafată, mai cosmetizată cu concepte şi mai „ridicătoare” de juni ceva mai alfabetizaţi politologic - chivernisită paternalist şi autoritar de Băsescu - nu înseamnă anularea sau diminuarea niciuneia dintre tensiunile, problemele, anxietăţile curente şi cronice.

Marinari şi... marionetari

Niciunul dintre candidaţii serioşi - il adaug cu simpatie şi fără prea mare încredere în reuşită pe Crin Antonescu - n-are cum să îndrepte imaginea dezastruoasă, în afară, de popor neserios sau chiar periculos, după cum nu poate să schimbe o câtime în sus şi în bine în economia ţării şi în falimentul moral al educaţiei, al familiei, al civilizaţiei etice şi al valorilor. Nu există niciun program şi platformă, nu sunt concepte, nu este jalonată nicio direcţie sau vreo ţintă. Postura de impenitenţi gargaragii a reprezentanţilor staffurilor celor trei partide mai importante poate să convină majorităţii din cei treizeci şi ceva la sută care vor vota; altfel spus, cafeneaua şi crâşma de jos se bat în săbiuţe de carton pentru patru inşi din trei partide şi nicio doctrină (repet: care dreaptă? care stângă? de unde centru şi pentru ce?) numiţi, impuşi prin „interes de paralâc”, vorba lui Caragiale, de toţi marionetarii şefi ai ţării. Avem numai marinari şi... marionetari, ca să creez şi eu un termen ad-hoc.

Pentru o doctrină de cutezanţă economică

Dacă-mi îngăduiţi o părere, nu o consideraţiune sau o reflexiune, vorba aceluiaşi clasic, atunci ar fi trebuit să propunem şi să impunem un program de dreapta, o doctrină de cutezenţă economică, de unde componenta educativă şi etică, precum şi comandamentul austerităţii pentru un neam al ciorbei de burtă şi al geamparalei. Nu graţiosul sexagenar cu hilare triluri de pamflet vadimist, Geoană, şi nici un pirat dezafectat, sau un liberal care execută un balet de cutezanţe care excedă costumul de peste schelet vor putea aduce polulaţiunea la popor şi solidaritate înaltă, şi România la o imagine reală de pion important printre alte 26 de piese, nu toate rigă sau regină. Nu cu giumbuşlucuri, subversiuni de campanii ale „băieţilor” Roşca, Mucea, Sucea, Chireac, şi alt Drac-în-Ac, nu cu ţevile decalibrate şi giorsăite ale katiuşelor de pe la organe publicistice gândo-adeveriste o să aducem şi o decenţă a traiului, şi-o înmulţire a pârâiaşelor spre bugetul de stat, şi-o diminuare sanogenă a numărului uriaş de pirde-vară şi omoară-timp. Toţi „discută” - bat din buze pofticioşi de expoziţie de eu, ştiutori în toate, nostalgizând furibund sau vituperând prezentul cu largi şfichiuri neaoşe.

Leprozerie cu papion

Şase milioane de pensionari... vreo patru de minunaţi învârtitori de creion sau de mouse pe rebusuri şi poker electronic; sate dezertate, năpăstuite până la pârjol de primari ex-tractorişti, azi bravi spiruharetişti; mii şi mii de firme parazit, guzgan, şobolan, ploşniţă; zeci de mii de pensii de lux, sute de generali la 49-50 de ani, alte sute de agenţii para sau sub guvernamentale, şoferi, secretare, soacre, mătuşi, alte sute de univeri particulare, cu veri, nepoţi, cumetri pleşcari şi din nou şoferi, secretare, deschizători de uşi, închizători de ferestre. Vermină cu ştaif, leprozerie cu papion. O-le (v-aduceţi aminte, acum 20 de ani, celebrul ole! cântat de vreo 5000 de tineri fugiţi de acasă şi auzit cu frică de 10 milioane de sub pat, viitorii beneficiari ai certificatelor de revoluţionar tip Bebe Ivanovici) şi ne... va vindeca Băsescu, Geoană, Antonescu şi Alain Delon-ul de Oprescu? Sunteţi cutezători precum un autor SF dacă veţi spune că da. Şi totuşi, ţara asta merge; în pofida atâtor edecuri, boleşniţe şi ghiulele de picior. Dar - clopoţelul a sunat demult! - despre miile acelea de tineri inteligenţi şi muncitori, întreprinzătorii aceia maturi, îngânduraţi şi spornici, rudimentele de burghezie temeinică, onorabilă şi onestă, despre cele câteva inteligenţe, fecunde, febrile şi insomniace - toţi cu un drag de ţară patetic şi neţipat - data viitoare. NICU BOARU

 

Back To Top