Alegerile şi scrutinul de duminică pot fi interpretate în extrem de multe paliere. Campania electorală a fost insipidă şi lipsită de consistenţa unor dezbateri, pe teme, proiecte sau chiar confruntări directe. Iar „marea confruntare” dintre primii trei candidaţi s-a dovedit un eşec. Pentru toţi! Atât pentru participnţi cât şi pentru „organizator”, dar mai ales pentru cei care nu au fost lăsaţi să participe din cauza unor decizii profund antidemocratice venite, chipurile, din partea staff-urilor primilor trei candidaţi.

Românul frate cu haosul


Organizarea alegerilor a dovedit (iarăşi) faptul că nu suntem nemţi şi că nu putem să mişcăm un pai fără a evita complicaţii, haos şi o debandadă generală. Chiar dacă şi de această dată am avut de-a face cu o suplimentare a secţiilor de vot, s-au perpetuat şi problemele de organizare.


Ştampile încurcate, dispărute sau care au „picat” la doar două-trei ore de la deschiderea urnelor, secţii speciale care au ţinut oamenii la cozi timp de ore întregi pentru simplul fapt că nimeni nu a găsit de cuvinţă să multiplice acele formulare destinate declaraţiilor pe propria răspundere că nu au mai votat la o altă secţie! Iar au fost acuzaţii că s-a furat voturi în fel şi chip.


De la turism electoral, microbuze, autobuze sau coloane de autoturisme ticsite cu oameni care musteau de dorul rudelor din alte localităţi sau judeţe. Iar s-au făcut acuzaţii privind fraudarea alegerilor cu telefonul - aparat foto şi multe alte aberaţii. În alt context, opţiunea electoratului s-a bazat foarte mult pe simpatia faţă de un partid, pe sentimentalism şi mai puţin pe o doctrină sau un proiect destinat ţării pentru următorii ani.


Glasul poporului


Prezenţa la vot - cu mult peste estimările anterioare - a demonstrat, prin comparaţie cu rezultatele, că România este o ţară divizată, polarizată excesiv şi inutil, iar efectele acestei segregări se vor vedea şi simţi dureros în următorii ani. Dincolo de opţiunile pentru viitorul preşedinte, în turul doi au intrat doi candidaţi care au în comun o istorie post revoluţionară şi mai ales o rădăcină politică. Respectiv FSN!


Rezultat care a mai demonstrat şi altceva. Faptul că România nu şi-a consumat, în totalitate, propriile resurse emanate în primii ani de după Revoluţia din 1989. Nici Băsescu şi nici Mircea Geoană nu sunt lipsiţi de legături, mai puţin sau mai mult cunoscute, cu sistemul politic-administrativ-educaţional existent în ţară înainte de decembrie 1989. Iată că, după cinci ani, Traian Băsescu poate să readucă pe scena dezbaterilor electorale celebra sa remarcă: „Ce blestem o fi pe ţara asta de trebuie să aleagă între doi...”
Indiferent de rezultatele turului II, următorii cinci ani de mandat prezidenţial vor depinde foarte mult de puterea de adaptarea, de voinţa fiecăruia dintre cei doi candidaţi de a o rupe cu trecutul propriu! Pe de altă parte, glasul poporului - demonstrat prin vot - a decis ca Parlamentul să devină unicameral şi cu un număr mai mic de parlamentari.


Voinţa poporului este sfântă - susţin teoreticienii de doi bani - care proslăvesc astfel de decizii care au fost luate, de fapt, din răzbunare, ură şi ignoranţă! Demonizarea Parlamentului, a parlamentarilor este de peste 15 ani un subiect facil, comod şi la îndemână pentru jurnaliştii care au făcut o confuzie (voită sau doar idioată) între instituţia Parlamentului şi parlamentarul grobian, ghiolban, leneş, idiot şi lacom.


Atacul s-a dat împotriva instituţiei fundamentale a unei ţări, a instituţiei care reprezintă expresia unei democraţii. Iată că acum se culg roadele. Această schimbare va fi denumită „reformă”, deşi boala politicii româneşti nu a pornit în nici caz din cele două camere ale Parlamentului. Şi nici din numărul (prea mare, totuşi) de parlamentari.
Boala a fost cauzată de alte „obiceiuri nesănătoase”: complicitatea instituţiilor, lipsa unei separaţii clare şi transparente între puterile statului, lipsa responsabilizării clasei politice şi a partidelor (deloc instituţionalizate şi deschise la autoreformare) şi mai ales a unei Constituţii croite după bucuria, plăcerea şi dorinţa unora ca Ion Iliescu sau Iorgovan!
P.S. Auzită duminică seara, după afişarea exit-poll-urilor: „Brucan a fost interpretat greşit. Se referea la cei 20 de ani... dar numai că ei trebuie număraţi cu începere de la moartea lui!”

 

Back To Top