A mai rămas o săptămână până vom pune iarăşi ştampila pe unul dintre candidaţi sau pe lângă, depinde de fiecare.
O săptămână care stă sub sabia cu două tăişuri a unei campanii murdare, campanie care dovedeşte că mogulii din ziua de azi au şi pâinea şi circul necesar pentru a-şi atinge scopurile.
Mogulii noştri îi bat pe magnaţii americani
Am fi naivi să credem că acest lucru este singular pentru Romînia. Exempele există şi pentru democraţii mai cimentate decât a noastră. De exemplu Wiliam R. Hearst, un magnat al presei, care, aflând că Orson Wells ă realizat ceea ce avea să devină un film celebru, „Cetăţeanul Kane”, având ca model viaţa magnatului (pe atunci li se spunea magnaţi, nu moguli), a oferit bani studioului pentru ca originalul filmului şi toate copiile lui să fie distruse. Nu a reuşit.
Şi iată cum am ajuns la subiectul cu care am fost hrăniţi (că am vrut sau nu) toată săptămâna. Filmuleţul cu Traian Băsescu şi copilul.
Geoană cel Temător
Trec rapid peste întrebarea: a fost sau nu? Intrăm în a doua săptămână de campanie şi tot ce am auzit a fost această întrebare. Nu s-a mai discutat nimic altceva. Nu tu programe, nu tu idei care ar putea ajuta ţara, nici măcar o confruntare între cei doi candidaţi. Traian Băsescu i-a aruncat mănuşa lui Mircea Geoană pentru duminica ce a trecut. Mircea Geoană a lăsat mănuşa unde era, pretextând că are alt program. Este uşor să te ascunzi după scuturile mogulilor care, poate pentru prima oară, au ieşit braţ la braţ să-şi apere propria lor democraţie. Deja combinaţiile se fac la lumina zilei, fără nicio teamă sau ruşine. Este un spectacol care ne arată că nu candidatul pe care îl sprijină cu atâta patos va conduce, ci ei, grupul oamenilor de afaceri care nu beau apă plată cu lămâie, dar care îşi numără cu satisfacţia unui proaspăt câştigător la Loto banii pe care i-au făcut din combinaţii. Iar despre unele combinaţii se poate spune, fără nicio îndoială, că au fost nişte trucaje care ar bate de departe Războiul Stelelor.
Cântăreaţa cheală
Ce va fi în această săptămână? Vor apărea probabil alte murdării, alte atacuri, alte piese puse în scenă, iar din tot acest spectacol al absurdului România va părea o cântăreaţă cheală, care ori şi-a vândut părul la kilogram, ori i l-au luat şi pe acesta, că era nevoie pentru alt filmuleţ.