Anul 2009 a început ca naiba. Un client de publicitate a întâmpinat noul an agăţat de grindă, la propriu. Era un om bun, dar a fost lovit, încă din septembrie 2008, de o criză nemiloasă pentru afacerea sa. Înglodat în datorii la bănci, furnizori interni, externi şi utilităţi, omul a cedat. S-a spânzurat, lăsându-şi familia efectiv pe drumuri. Nu sunt în măsură să îi judec fapta dintr-un singur motiv: 2009 nu a fost nici pentru mine un an bun. Disperarea şi-a spus cuvântul de multe ori, nopţile nedormite s-au înmulţit, problemele s-au învălmăşit în mintea mea. 

Nu îi doresc nimănui anul 2009 trăit de mine, mai pe scurt. În afară de bani, că până la urmă nişte bani în plus ar fi rezolvat altfel problemele fiecăruia, anul 2009 a fost unul extrem de păcătos. Politica şi-a arătat adevărata faţă. De data asta public, fără pudoare. Oamenii politici au dovedit că se trag, mai mult ca niciodată, din Caţavencu, administratorii oraşelor şi comunelor s-au îngrămădit în a ocupa locul I pe ţară la nenorociri, furăciune şi abuzuri, iar presa, intenţionat am lăsat-o la urmă, s-a discreditat complet. Am auzit azi o discuţie în care un vechi ziarist din Ploieşti declara senin, chiar mândru, că el nu e ziarist, ci scriitor, deci are voie să nu fie echidistant. Acelaşi specimen declară că, totuşi, lasă în urma paşilor săi chiar şi o urmă de echidistanţă, în drumul său debusolat prin viaţa socială. Când a dovedit-o mai bine? La Zilele oraşului Ploieşti, când a „zis de bine” despre primărie. În rest, omul a fost, în ultimele luni, pe un „trend” anti- PD-L, evident, în ton cu toţi confraţii săi care se înclinau la multilateralul Geoană ca la sfintele moaşte. Ceea ce nu a spus echidistantul scriitor este faptul că atunci, la Zilele Ploieştiului, a luat bani pentru a scrie de bine. 

De fapt, toţi am luat bani pentru a promova manifestarea. Bani pe contract de publicitate. Cel puţin aşa a fost la mine. Dacă au existat şi bani negri, eu nu mă pot pronunţa, dar dacă aflu, vă spun şi vouă. Să ne întoarcem, totuşi, la un minim bilanţ - 2009.

Aşa cum spuneam, cea mai mare nenorocire a anului 2009 a fost, de fapt, decredibilizarea totală a presei locale şi sărăcirea incredibilă a presei naţionale. A doua zi după alegerile prezidenţiale, un mare trust de presă al României îşi anunţa apropierea inevitabilă de starea de insolvenţă. În acest timp, şmecheraşii de presă locală rânjesc, confundându-se cu scriitorimea, când le e bine, şi cu jurnalismul - când le urlă foamea-n debara. 

De fapt, mă gândesc că marea pierdere a lui 2009 nu este cea a firmelor trimise la cimitirul falimentului, ci la decesul presei, în general. Eu nu mai pot să râd şi aş vrea să cred că şi colegii mei, măcar unii din ei, trăiesc, în sufletul lor, o fărâmă de dramă interioară. Cine nu are capacitatea de a vedea lucrurile aşa înseamnă că e imbecil şi nu merită atenţia nimănui, cel care are un dram de bun-simţ va recunoaşte că dreptatea este, din păcate, de partea mea. În 2009 au murit, pur şi simplu, idealurile noastre, ale breslei. Şi noi urmăm. Trist sau rânjit, ultimul drum al jurnaliştilor din țară are cărarea bătătorită.

 

Back To Top