Nevindecaţi, am luat din nou coarda razachie a "paranormalului” şi, scârţâind-o grotesc, am reînceput falsetul. Adică urlăm în acute şi piţigăiate o guturală şi primitivă spaimă de "altceva”, pe care, nu foarte inteligent, n-am luat-o în seamă. Şi când s-o introduci în ecuaţia simplă a cerebelului tău elementar, şoferul, coafeza, midineta, golanul înscrişi la Spiru Haret vor, pe baza diplomei (obţinută prin apăsarea la întâmplare pe unul din cele trei răspunsuri cerute), să parvină ca şefi concurenţi ai lui Patapievici şi Pleşu; când am tras ca nebunii la împrumuturi, ca să nu rămânem fără otomobil şi ţoale, aurărie şi plasmă; când transformaserăm în scop al vieţii şi raţiune de a exista câştigul lui Geoană sau succesul lui Băsescu.
Ne prind cataclismele şi potenţialele contratimpuri mai descoperiţi decât cei mai neajutoraţi copii. Consumişti, carierişti, materialişti, zăpăugi în plezirismul şi festivismul nostru incontinent (un "pachet” de servicii pentru Revelion costa între 350-700 de euro de persoană la Poiana Braşov!) nu mai ţinem cont că exista o busolă, o direcţie, un Nord axiologic.
Şi... un nod în gât al spaimei primordiale pe care însă aborigenul reuşea s-o conjure (spaima) cu tot felul de amulete şi plauzibile ritualuri. Despuiaţi de orice armură, Gigi şi Maricica nu mai au nici măcar şansa acelor rituri şi talismane. Pentru ei vrăjitoarele, contaminarea prin tv, narcoza sau încârduirea ovină, zvonul şi prejudecata sunt jalnicile instrumente cognitive, sursa sălcie şi chiar sulfuroasă de "informaţii”, alimentaţia scârnavă şi debilitantă pentru metabolismul deraiat al bipedului din ce în ce mai vulnerabil.
Acum, sărirăm la insanitatea "inducţiei”, a raptului energetic, ca scuză pentru pierderea alegerilor, a unuia dintre cei mai solizi, mai echilibraţi, mai diamantini la minte dintre toţi bărbaţii pe care i-a ivit acest pământ de la Burebista încoace. De două săptămâni asistăm la o cumplită demisie intelectuală şi deviere totală, cu "aparenţă” ştiinţifică, a unei discuţii care ar trebui să aibă loc doar o dată pe săptămână - tot e mult ! - la Oreste. Pe realizatorii tv îi înţelegem: franzelă proaspătă şi cozonaca cu stafide! Şi aşa au capotat toate cele trei televiziuni (atenţie: 3 televiziuni au lătrat degeaba!) în campania anti Băsescu, şi acum o întorc pe unul din inelele planetei Saturn (socotită - dixit Oreste! - cea mai "veninoasă”, malignă dintre planete) cu găselniţa (= "gândac de bucătărie”) "suptului” energetic.
Ce mi-a fost dat să aud în cele 3 minute şi jumătate cât am urmărit şi eu în toată săptămâna: ce hermeneutici, de însuşi Heidegger ar fi pălit!; ce raţiocinări şi savantlâcuri, în care ţaţele şi docenţii, frizerii şi analiştii făceau copioase dantelării indistincte de spumă.
Avea Caragiale o vorbă, pentru a nu mă revărsa în delicateţuri invectivante. O folosea când asista cu ridicări din umeri la spectacolul de iarmaroc al prostiei fudule, al tenacităţii în prejudecăţi împâclite, al euforiei ciobăneşti, al datului cu părerea, când te consideri suprema împlinire a mapamondului: "o ţară alcătuită numai din ştiutori.
Toţi ştiu totul. Mai poţi trăi aşa?” Şi concludea: "Ţară-i asta, măi Costache?” Am citat de câteva ori această vorbă a stuporii şi durerii marelui dramaturg. Ne-a aplicat şi el un vaccin - satira - redutabil de eficient pentru alţii. Pentru noi, inoperant. Jignitor şi terifiant de inoperant. Apă de ploaie ca vaccin pentru cancer la limfa naţională. "Raptul energetic” nu s-a aplicat prin "ventuzare” portocalie asupra lui Geoană. Îşi va reveni el când va fi debarcat. Noi, toţi, suntem dezertaţi de vlagă şi spirit prin îndepărtarea voioasă de la cugetele şi sufletele noastre, a idealului, seriozităţii, energetismului moral şi social. NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea