Evident că tonul general face muzica şi atmosfera în care trăim. Aproape de nicăieri nu ni se oferă vreo speranţă, o brumă de nădejde, o rază de soare! Peste tot doar sclipici şi culoare de faţadă. În rest, doar după o mică clătinare vedem că mai nimic nu-i aşezat într-o ordine firească.
Penare
Două fetiţe se păruiesc, îşi dau pumni şi se stâlcesc în şcoala ploieşteană. Unii ar spune că nimic nu-i nou. Poate că nesimţirea generală faţă de astfel de “incidente” a devenit mult prea mare. Doi copii îşi rezolvă, simplu, o dispută. Unul avea dreptate şi considera că i s-a făcut nedreptate. Nu cred că ambele fete au fost vinovate în punctul iniţial al scandalului. Dar cea care avea dreptate nu avea la cine să apeleze! Nu a ştiut, nu a descoperit acel sprijin necesar. Nicăieri! A decis că prin forţă îşi poate rezolva problema. Nu ştiu dacă a greşit aşa de rău. Poate doar că nu a pus mâna pe cine ştie ce armă pentru a-şi “rezolva” problema ca-n Vestul sălbatic. În schimb mai marii şi autorităţile au decis că trebuie amendaţi părinţii celor doi copii. În alte părţi astfel de incidente s-au lăsat şi cu amendarea celor care au filmat păruiala. Ca să se înveţe minte şi să nu mai “spună lumii, din casă”!
Drone
Un procuror ploieştean a pus umărul la demantelarea unei ample reţele de infractori. Tenacitate şi sârguinţă, dăruire şi, probabil, o mare pasiune pentru munca sa. Nu cred că este unic şi nici singur. Dar este printre puţinii care în ultima vreme ne-a demonstrat că atunci când vrea un procuror poate să “spargă” orice “cuib”. El a folosit şi ceva tehnică de supraveghere pe care ştiam că doar armata americană o are. Dar cel mai de folos i-a fost dorinţa de a-şi face meseria aşa cum trebuie! Şi dacă în jurul său are şi colegi care dorm de ani buni pe dosare ori au închis ochii la cine ştie ce “combinaţii”, iată că de data asta avem ceva speranţe.
Procurori
Într-o socitate normală cam fiecare cetăţean ştie că face parte, alături de semenii săi, dintr-un imens mozaic, dintr-un imens puzzle care configurează o imagine finală, de ansamblu. Câţi oare dintre cei care vieţuiesc, mai bine sau mai rău, pe plaiul mioritc pot spune că acest tablou este cât de cât suportabil, firesc şi de apreciat? Infractorii sunt la şpriţuri cu poliţiştii, interlopii dictează sentinţe şi decizii ale instanţei. Mafioţii îşi selecţionează parlamentarii, primarii sau cine ştie ce funcţii prin Guvern. În acest haos Legea pare că nu este decât o aberaţie şi un moft. Dar mai sunt câţiva idealişti. Cam prin fiecare profesie, oraş ori instituţie. Chiar şi în presă ori politică sau Justiţie.
De ce nu vom putea să acceptăm că fiecare dintre noi am putea să fim puşi în situaţia de a ne apăra proprietatea sau bunul, un principiu oarecare, fie chiar şi un banal penar?! Cum o vom face? Cine să ne apere sau să ne sară în ajutor?! Printr-un exerciţiu de imaginaţie, ne-am gândit că putem să fim un fel de drone care supraveghează atent ce este rău şi infect în jur şi că ne unim forţele pentru a scăpa, împreună, de mizeria cotidiană! Sau că toţi putem să fim şi procurori, şi judecători şi avocaţi ai unor cauze perfect umane, valabile şi deosebit de frumoase! Care să spere că ieşirea din marasm nu este o iluzie şi că putem să descoperim bucuria de a avea încredere unii în ceilalţi, în stat şi că putem să trăim şi clipa când statul în sine chiar ne oferă protecţie, ajutor şi sprijin! Dar orice stat este puternic şi frumos doar dacă oamenii din componenţa sa sunt aidoma... Hai să încercăm! Eu cred că nu doare şi nici nu lasă sechele. Cel mult o să creeze dependenţă!