Spre sfârşit de martie fiind, îţi aminteşti cu tristeţe, dar şi cu admiraţie pentru cei vechi, de vorba populară „lucrările de primăvară”. Intrăm în muncile de primăvară, se spunea – şi parcă vezi cu ochii minţii, şi cu ceva lentile sufleteşti aburite de o lacrimă de neoprit, cum tresălta de viaţă natura cosmică şi umană. Totul înfrăţit, dependent unul de altul, pulsând de seve, muguri limfă, elan.

Oficiul de înregistrare a crahurilor

Ne-am…orăşenizat (scuze de vorbă proastă!), adică ne-am uniformizat în jos, în inerţii, aşteptări, pofte, tentaţii, aspiraţii; ne-am îndepărtat de cele naturale, de simţul firescului şi al normalităţii, ca să nu mai vorbim de bunul-simţ, cuviinţă, de smerenie, frica lui Dumnezeu, cult al valorilor umane – aici nici nu mai încape discuţie. Faliment total, nici măcar înregistrat la vre(-)un „Oficiu de înregistrare a crahurilor”. Stăm aţintiţi spre ecranul televizorului, consumând bolurile acrite ale tembelilor de acolo şi ale maimuţoilor dirigenţi ai lor, decăzând din stadiul de om, la cel de „om politic” şi, mai apoi, la acela de „politic”, dacă se poate inventa o astfel de etichetă antropologică. Ce eşti? – „Politic”, răspunzi tu. Cum te cheamă? – „Politic” - articulezi prompt. Ion, Nicolae, Vasile, Gheorghe – toată onomastica aceasta cinstită, cu trimiteri nete la sfinţi ocrotitori, e consumată, depăşită, ridicolă chiar pentru maimuţoiul modern.

Zombi

Dincolo de fanfaronada prenumelor de import spaniolesc, sud-american, telenovelistic, depersonalizarea şi aplatizarea îşi perfecţionează nimicirea individualităţii umane. Asta o să devenim: nişte zombi, mânaţi în cireadă de „recomandările” atâtor trusturi transnaţionale şi potenţi miliardari care o să ne indice să cumpărăm asta şi asta, să nu mâncăm decât asta şi asta, să ne simţim ameninţaţi până la tremurici de cataclismele pe care tot ei le născocesc şi le montează punerea în scenă.

Faţa şi spatele

Noi mai rezistăm, încă. Avem specificul nostru de revoltă chiar neconştientizat. Nu deţinem secrete speciale, dar facem faţă implicaţiilor negative ale unei lumi mereu căzătoare şi dezagregante. Se poate observa uşor că multe din bunele – care au devenit apoi maleficii – civilizaţiei ne-au ocolit. Sau le-am făcut faţă (!) întorcându-le... spatele. Toată Europa are şosele perfecte, confort şi „ţivilizaţiune”, servicii multiple şi ireproşabile, birocraţie minimală, respect al autorităţii şi al acestora faţă de cetăţean. Mai există apoi viaţă socială, spirit civic, sancţiune drastică a prostului gust edilitar, grijă pentru monumente etc, etc.

Nevăzut, necunoscut...

Aţi văzut o umbră măcar din fiecare din cele de mai sus? Doamne fereşte! Luaţi orice oraş din ţara asta chinuită şi veţi vedea că nu intră nici în cele mai laxe dintre tiparele de civilizaţie modernă. Sunt ”muncipii” în care primarul nu este văzut, nu este cunoscut. Nimeni nu l-a văzut la faţă. Poate noi, ploieştenii, suntem un caz aparte, în care primarul are ceva din multiplele talente ale lui Leodardo Da Vinci altoit pe Michelangelo. Rar poţi întâlni vreun geniu edilitar ca ăsta de la noi din Ploieşti, îmi scapă numele, poate-l ştiţi dvs. Cred că bustul lui Radu Stanian s-a înverzit nu din cauza muşchiului sau al altor mizerii şi intemperii, ci de invidia comparaţiei cu briliantul (Mutu!) nostru contemporan polivalent.

În cadă

Dar lăsând circumscrierile prea localizate şi revenind la ideea boicotului românesc al civilizaţiei europene, poţi afirma liniştit că românaşul mai rezistă... ordinii şi disciplinei nemţeşti şi prin gustul lui pentru caraghioslâc şi mascaradă. Ne place bâlciul până la deliciu. Tot ce–i  tiribombă, iarmaroc, dănţuilă cu Veta-n căruţă şi dat cu bâta-n-baltă ne prieşte, ne alină sau ne iuţeşte cu zgândăriri de voluptate la lingurică. Sau mai jos. Dacă nu e comicăraie cu terfeliri şi paranghelie cu mărunţit pământul nu ne simţim bine. Aţi văzut-o pe madam procuror Norica (sau Morica, nu ştiu sigur numele) Nicolai (Micolai sau Micolae, iar nu sunt sigur) într-o cadă – că totul... cade pe aici – cu oratorul şi spiritualul Mândruţă? Silfida aceasta jenantă, înzestrată  cu arma albă a unei voci de cartier şi a unui limbaj de Cuţarida este fala pnl-ului actual. Am ortografiat titula partidului aşa cum merită el azi, cu litere mici până la infim.

Trădători liberali şi trădători PSD

În paranteză fie spus: când s-a retras, primul, de la „consfătuirile” pentru revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu a motivat că în sală sunt „trădători liberali şi trădători PSD”. Într-adevăr, trădaseră partidul. Dar ce se întămplă când partidele trădează conduita lor din veac; când, de exemplu, s-ar uni PSD cu …PNŢCD, să zicem, sau când partidul uriaşilor brătieni ar ajunge la remorca doctrinei altoit Kremliniote al lui Iliescu?  Aici este trădare sau nu? Asta-i cada (!) (?) în care ne bălăcim, nu numai Nora (lui Ibsen) şi Măndruţa masculină, şi o întreagă clasă (repetentă) politică şi o mullţime din „politicii” fără nume care suntem cei de azi.

Tanţa şi Costel. Luci - Prostănacu

Îi prefer pe Tanţa şi Costel, încântătoarele creaţii ale lui Băieşu, decât miliardarii în farmec Norica (superbă apariţie de film american) şi Mândruţă cunoscut în televiziune sub numele de „Luci – Prostănacu”. Iar la ei se holbează sute de mii de inteligente caractere şi sensibilităţi valahe! NICU BOARU

Back To Top