Rândurile de mai jos au fost scrise sub îndemnul – dacă pot spune aşa – unor cititori, unii dintre aceştia publicişti, profesori şi scriitori români din ţară şi din diferite colţuri ale lumii. Ceea ce veţi citi reprezintă răspunsurile mele la interpelările lor după apariţia în paginile „Actualităţii prahovene” a eseurilor mele „Fraude financiare, inocente...” şi „Frica de libertate (1989-2009)”. Unul dintre cititorii cu care am dialogat este scriitorul şi publicistul Petru Clej, care afirmă: „Nu ştiu dacă am vreo obiecţie la publicarea articolului dvs. „Frica de libertate (1989-2009)”, dar am o uriaşă obiecţie la apariţia semnăturii dvs. Nu numai datorită ambiguităţii poziţiilor faţă de curente ca antisemitismul sau rasismul şi în general a contestării democraţiei de tip occidental, care pot fi discutate, dar mai mult în raport cu trecutele dvs. colaborări de presă şi angajamente politice”. Domnul Clej se referă la faptul că am publicat, după Revoluţie, în ziarul „AZI”.
Ce nu se întreabă preşedintele
Întâmplarea a făcut ca pe 16 decembrie 1989 să aterizez la Timisoara şi să stau două săptămâni acolo. M-am reîntors în Germania, cu trenul, de la Bucureşti. Apoi articolele mele despre Revoluţie au apărut din America până în China. De atunci pun la dispoziţie gratuit celor interesaţi contribuţiile mele. Aşa se face că 800 de articole au apărut în cele mai diverse publicaţii. De unele nici nu auzisem. Majoritatea apar de la trei până la zece ori. Ambiguitate? Nu a ideilor. Despre antisemitism şi rolul evreilor în relaţiile ortodocşilor cu Occidentul am scris şi o carte, „Imperiul, evreii şi românii”. Teza principală este legată de incapacitatea sau lipsa de interes a ortodocşilor de a dialoga cu Occidentul şi rolul de intermediari al evreilor, mereu ţapii ispăşitori. Nu ei sunt vinovaţi de izolarea, mizeria materială ortodoxă. Opinia că un neevreu care vorbeşte de evrei este automat antisemit e discutabilă. Tot aşa e şi cu rasismul, cînd e vorba de ţigani.
Acum românii sunt în Europa, dar se pare că domul Traian Băsescu nici nu se mai întreabă: Cum, cât timp va rezista o ţară ortodoxă care refuză dialogul, unirea cu Roma, în structurile euro-atlantice? Câtă încredere mai pot avea occidentalii în duplicitatea moldo-valahă? Mihai Viteazul face Unirea, apoi uită de Liga Creştină. După Primul Război Mondial, România Mare uită aportul occidentalilor. Ceauşescu, la fel, promite marea şi sarea la Roma şi refuză deschiderea spre vest, chiar dacă o vreme a mimat-o.
Moscova sau Roma?
Lupta dintre ortodoxie si Occident în România a preocupat generaţii la rând, de la paşoptiştii francmasoni. Un secol şi jumătate de încercări, succese şi eşecuri, erori şi victime. Opţiunea e simplă: Moscova sau Roma? Cunoaştem scenariul adevărului absolut practicat de statul totalitar şi suntem - cred - împotriva lui. Şi mai combatem ceva: lipsa de libertate şi minciuna marxistă. Nu-i puţin lucru, mai ales că fantoma comunismului mai bântuie, n-a murit. Să fim optimişti şi să ne facem datoria, aşa cum putem, în cadrul democraţiei de tip occidental, care nu-i perfectă, dar alta nu avem la dispoziţie.
Un cititor afirmă că dogmele diferă în anume puncte. Cine să renunţe la dogma sa?, sunt întrebat. Consider că nu se pune problema dogmelor, ci a cunoaşterii reciproce. Transilvănenii şi bănăţenii uniţi cu Roma vor în Europa, moldo-valahii au frică de Moscova. Ce-i de făcut? Occidentalii n-au incredere în ortodocşi, în evrei, apoi în ţigani. Şi românii ajung din nou sub jugul greco-pravoslavnic şi se lamentează mereu că i-a lasat Occidentul în ploaie. Dialogul cu Roma presupune şi o luptă pentru valori proprii, dar mai ales o încercare de a câştiga libertatea de a cunoaşte, de a ieşi în lume din groapa izolării în care sunt ţinuţi românii.
O Casă în construcţie
Un alt cititor: „Ortodoxia este cea mai frumoasă şi mai completă şi pot spune că abia acum începem să-i cunoaştem şi pe sfinţii ruşi. Iar în Occident ortodoxia începe să fie preţuită - oricum nu mai putem gândi în termenii de acum 20 de ani. Faptul că nu avem bani nu le dă altora dreptul să ne nesocotească. Ca intelect, românii ortodocşi nu sunt inferiori catolicilor din orice ţară occidentală. Despre ce frică de Moscova mai poate fi vorba acum? Poate din cauza mafiei care există şi acolo, ca în numeroase alte ţări, din păcate.”
Consider că occidentalii vor să se reunească cu ortodocşii, chiar cu forţa. Cruciadele, realizarea pentru scurt timp a unităţii creştinilor prin ocuparea Constantinopolului, Conciliul de la Florenţa, papa Ioan Paul al II-lea, aderarea a 50 milioane de ortodocşi la UE sunt tot atâtea dovezi ale acestei speranţe milenare, atât în est, cât şi în vest. Ortodocşii au valenţe care le completează, înnobilează pe cele occidentale şi invers. Casa Comună Europeana e în construcţie.
Frontiere terestre, frontiere celeste sau codul canonic romano-catolic modernizat
Ortodocşii ocupă în noul edificiu încăperi modeste şi sunt monitorizaţi din cauza lipsei de unitate a creştinilor. Pentru că dacă frontierele celeste le determină pe cele terestre (după cum vedem pretutindeni în lume), ne aflăm în faţa unei probleme peste care se trece prea uşor în Europa. În afară de asta, legislaţia UE este codul canonic romano-catolic modernizat şi actualizat, greu de tradus în est. Iar faptul că Rusia, după şapte decenii de teroare comunistă nu este pregătită să accepte şi să practice regulile civilizaţiei vest-europene este un handicap pentru toată lumea ortodoxă, mai ales că fantoma panortodoxa şi panslavistă poate face încă mult rău. Eu sunt optimist: nu putem face nimic impotriva adevărului. Să nu uităm că decenii de-a rândul pentru acest drept elementar mulţi au fost persecutaţi.
Pile, Cunoştinţe şi Relaţii
Marxismul, o religie prometeică, a cărei „menire” era să realizeze raiul pe pământ, s-a implementat sub teroare. Forme de evlavie vechi au dat totuşi un specific local. Se poate observa uşor deosebirea dintre comunismul catolic polonez şi spectacolul penibil de nedreptate şi minciună organizat de Moscova, cel musulman din Asia Centrala sau cel confucianist din China. Amintiţi-vă de Pile, Cunoştinţe şi Relatii (PCR) la români şi bulgari. Sa ne mai reamintim că în lupta pentru promovarea comunismului în Afganistan sovieticii au constatat cu stupoare că soldaţii lor musulmani nu trăgeau în fraţii lor de credinţă, aşa că au fost nevoiţi să aducă în linia întâi numai creştini şi să termine repede nefericita escapadă la islamici. Oricum Lagărul comunist era „ab ovo” condamnat pentru că l-a scos pe Dumnezeu din societate, salariul n-avea legătura cu munca şi sexualitatea era decuplată de procreare. (va urma)