Ponta Titulicea şi Luther King

Discursul lui Victor Ponta din seara anunţării diminuării pensiilor, salariilor bugetare şi a ajutoarelor sociale a fost unul fără vlagă pentru cineva care se vrea a fi purtătorul de drapel al Opoziţiei din România. Dacă la guvernare există incompetenţă, de partea cealaltă a baricadei, Victor Ponta a dovedit un populism deşucheat, mioritic.

Astăzi ne este clar faptul că Executivul României a făcut mai multe greşeli pe care eu, fără a avea un premiu Nobel în economie, le consider nejustificate. Aceste măsuri de drămuire a nimicului bugetar şi multe altele trebuiau luate acum câteva luni de zile.

Au existat, însă, probabil, în Guvern, câteva minţi luminate cu lanterna care au sperat, aşa cum speră românul, la o minune picată din cer. Dacă pentru Golea este scuzabil, din perspectiva unui ministru de finanţe înconjurat de macro-specialişti în economie, de ultra-dexteri în finanţe şi de mega-strategi de imagine, această amânare trasează un singur drum, acela al depunerii mandatului. Acolo, la Palatul Victoria, nu sunt permise greşeli. Nici în vremuri normale, darămite acum, când, din păcate, începe adevărata criză în România.

De aici, însă, până la a sări, precum hienele turbate, la gâtul Guvernului Boc, care nu reprezintă decât un reper politico-administrativ minuscul în marea istorie a falimentului naţional postdecembrist, e cale lungă şi sună a atac politic de doi bani devalorizaţi. Să politizezi pueril şi cinic, exclusiv în beneficiul tău, drama actuală a unei întregi naţiuni, te cataloghează, încă odată, într-un mic Titulicea de pripas, vajnic urmaş al ţopăitorului cu elicopter trandafiriu de campanie.

Pentru că, atât la putere, cât şi în opoziţie, tu, ca politician cu pretenţii, conducătorul marelui partid postdecembrist al României, PSD, trebuie să demonstrezi că eşti serios, corect, şi, mai ales, stimabile avocat Ponta, încărcat cu soluţii clare, alternative, explicate ferm în spaţiul public. Pentru că, domnule Ponta, românii vor muri de foame la propriu, după douăzeci de ani de politici greşite, nu după şase ani de guvernare de dreapta, aşa cum fals ai încercat să induci în eroare naţiunea.

În timp ce vorbeşti la microfon, ştergându-ţi lacrimile de mila pensionarilor, colegii tăi de partid sunt anchetaţi de DNA pentru o paletă largă de furturi. De la privatizări mânărite, până la găinării demne de nişte manelişti beneficiari de ajutor de şomaj – dar mândri posesori de limuzine negre de lux în faţa casei.

Acest popor la care faceţi acum, cu milă, referire, domnule Ponta, a fost spoliat, mai ales, pe vremea în care fostul dumneavoastră şef pe linie de partid colecţiona tablouri de milioane de dolari, iar alt coleg primea şpaga în puşti de vânătoare de colecţie. Să spui acum că Boc este de vină pentru că mama mea, domnule Ponta, nu îşi mai poate plăti întreţinerea, după o viaţă întreagă de muncă, este o  dovadă de o măgărie fără margini. În luna mai 2010, când trebuie să găsim soluţii, cu Boc sau fără Boc la guvernare, nu ai voie să deschizi gura, ca lider al opoziţiei dintr-o ţară europeană, decât ca să exprimi soluţii clare. Numai 10 la sută din discursul tău ar fi trebuit să conţină critici la adresa actualului guvern. Aşa ar fi fost corect faţă de români, domnule Ponta. Dar de unde atâta corectitudine în politică, nu-i aşa, stimabile şef de partid post-comunist?

Adevărul este la fel de simplu ca şi strategia de imagine croşetată, stângaci, în discursul titulician: ceea ce ni se întâmplă acum, la nivel naţional, cu repercusiuni devastatoare în interiorul fiecărei familii amărâte din România, nu reprezintă decât rezultatul ultimilor douăzeci de ani de „merge şi-aşa”, „pleacă ai noştri, vin ai noştri”, „câinii latră, caravana trece” şi multe alte vorbe de duh specifice acestui popor unic conceput din tata Traian şi mama Decebal.

Lipsa de reacţie împotriva furtului generalizat, absenţa elitei politice care să pună în faţa oricărei alte preocupări interesul naţional, complicitatea tacită la abuz din partea organelor statului, frica şi, nu în ultimul rând, slăbiciunea programată a presei – de multe ori cu un consimţământ de-a dreptul criminal al jurnaliştilor corupţi – toate au dus la o situaţie dezastruoasă, pe care nu trecerea crizei mondiale o va rezolva. Nu cancerul este boala secolului trecut şi actual, ci, culmea, comunismul care ne-a căsăpit simţurile zeci de ani. Comunismul este la fel de actual ca şi în perioada sa de glorie, pe fondul unei naţiuni castrate de umanism, moralitate şi decenţă.

Aşa cum negrii au trebuit să aştepte, încă o sută de ani după eliberarea din sclavia sudiştilor, să le spună Martin Luther King că ar trebui să aibă voie în acelaşi autobuz alături de albi, şi la noi este necesară o marjă de timp pentru purificarea de comunism, regăsirea adevăratelor valori ale democraţiei şi implementarea unui adevărat capitalism, nu cel specific primitivismului în care, debusolaţi, vâslim, astăzi.

În consecinţă, rugămintea mea, domnule Victor Ponta, este una simplă: începeţi să deveniţi un lider autentic al Opoziţiei din România, renunţând, în primul rând, la cinism şi minciună. Vă mulţumesc!