Au ăştia mici o vorbă cu care încheie conversaţia, în mod neabătut: „vorbiiim!”. Aşa şi pronunţă, lungind dulce vocala - şi ea de altfel plăcută - de parcă ar zice „te pup”, „sănătate” ori alte tandreţuri... convenţionale. Ăştia mici, ca ăştia mici, dar ce ne facem cu... ăia mari! Care, între noi fie vorba, n-au nici pe departe mintea de îngrijorătoare seriozitate a adolescenţilor, nici încrederea lor frumoasă în posibilitatea şi chiar probabilitatea unei lumi mai juste, logice şi răsplătitoare a înzestrării şi sârgului. Care nu au inocenţă, talent (de orice fel), cinste, anvergură, proiecte, ascuţime de intelect; n-au nimic. În schimb au... totul.
Nu le mai înşir, fiindcă... le înşiră ei, ca V. Eftimiu, mărgăritele. Iar pe noi ne înfăşoară într-o vorbărie proastă, adormitoare, mincinoasă şi ridiculă sau încheie cu un neliniştitor „vorbim”. Ce să (mai) vorbim? Şi când am tăifăsuit? N-am apucat să vorbim nici măcar atunci când... am votat. Nu s-a ştiut niciodată ce vrem, ce trebuie, cât coincide ce vrem cu ce trebuie. Şi nici ei nu ştiu nici de unele, în afară (şi pe dinăuntru) de-ale lor. N-am vorbit acum 20 de ani, fiindcă se trăgea al naibii, de Crăciun şi ceva după, din puşcoace rafinate, mânuite expert de viitorii posesori de certificate de revoluţionari şi de subofiţeri care deţin astăzi preponderenţa între cei 500 de generali; n-am vorbit nici când minerii dirijau (şi cântau), aplaudaţi de matroane care mai târziu îşi dădeau toată pensia ca loaza din dotare să obţină, alături de alte... 450.000 (!!!) de genialoizi, prin Gagademia „Spiru Haret”, dreptul de a nu mai munci fizic niciodată şi de a pretinde cel puţin cinci milioane lei vechi lunar, drept răsplată pentru cerebel încins.
N-am vorbit, fiindcă... nici nu puteai vorbi, în timpul guvernării Năstase, cea de... înfiorată (artistic!) amintire a libertăţii de exprimare; şi uite (auzi), acum, în bezna, confuzia, falimentul şi, aproape, moartea speranţei, nici că nu mai ai cu cine şi ce să agrăieşti. Oricât n-ai vrea, din orgoliu intelectual şi spirit de independenţă, să te raliezi corului (cam firav, numeric şi ca wattaj) al gudurătorilor, ori al celor pe bună dreptate nemulţumiţi, nu poţi să nu te cruceşti constatând negura mintală de nerisipit (o fi fiind preţioasă!) a hojmălăilor (în tantieme) guvernamentali. Paupertatea căpuţului (la înzestrări aşa de liliputane...), dar şi... gulliver-ismul pohtei. Neamuri proaste, pornite dintr-un trunchi adânc, de vlăstar robust, de taiga (sădit acum 65 de amari de ani vani, când s-a încercat, şi reuşit, o... miciurinizare a soiurilor valahe sau o împământenire a unor arătări silvice contorsionate, cu fructe rezistente dar mai pădureţe, chircite, cu zeamă de basamac şi damf de cizmă).