Vremuri serbede, chiar pocite. Am/au ajuns mulţi dintre noi, cei oropsiţi ai vieţii de jos, să ne rugăm pentru salariile de plâns de mai an. Am râs cu istericale, ignorând drame şi chiar tragedii, acum ne văietăm, prohodind la căpătâiul economiei, de mult decedată, dar ceva mai... vivace, învârtind făcăleţe indignate în fiertura grâului de colivă. Iar la noi, se ştie, şi parastasul e un cum nu se poate mai nimerit prilej de bancuri, şpriţ şi ipoteze. De hâhâieli, tocşoială, bocit cu francheţi de văduve vesele.
Deocamdată, celelalte... FeMeI, mai sever-riguroase, îşi prelungesc şederea, auscultând horcăitul pacientului şi neştiind când şi la câte şocuri electrice să-l supună. Cu un taraf de felceri şi asistente vulpeşe, pentru care Ciomu e o somitate, mă mir că suntem doar... de neinvidiat. Niciodată primii, mereu ahotnici de... şi invidioşi pe..., zavistioşi şi flecari, dezuniţi şi plecaţi („capul plecat...”), prezumţioşi până la grandomanie, nostalgici ai unei nefericiri istorice care ne încuraja doar apatia şi... rezistenţa prin cultură, nu mai suntem de mult apţi să concepem, aplicăm şi să suportăm noul cutezător, programele austere, dar cu o reuşită ceva mai probabilă.
Alţii au ştiut să asume şi să îndure, ca să... dureze (în ambele sensuri) stategii de reconstrucţie postbelică uriaşe. Au imaginat plauzibil, au ignorat sacrificii, au remodelat şi restructurat. Până şi Ceauşescu, în paranoia lui, a zădărât o obsesie. Nu mai poate fi vorba de aşa ceva, în ruptul capului. Nu cred să fi avut, până la mizeria şi înţepeneala actuale, vreo guvernare mai scălâmbă, mai reumatică şi mai ineficient-păguboasă ca (sper) vremelnicia ăstora.
Cu... opoziţia (!!) noastră de opere(tă) minore până la insignifiantul cel mai inobservabil, resimţi tot mai acut jena şi totodată teama că ai rămas apărat de nişte majordomi, feciori în casă, taclagii bretonaţi, specializaţi în pompierisme şi în singurele servicii care mai funcţionează (în afară de... Servicii), şi anume Pompele Funebre. Nu afli decât de încontrări, împoncişări, infantile sau sclerozate tontoroaie pe boroboaţele celorlalţi. Vârful de lance pesedist, Vanghelie, a organizat, de 1 Mai, un miting sub deviza „Unul mai prost nu există”. Mai există, stimabile, cum să nu se... eziste? Unul, decretat chiar aşa, debarcat chiar de-ai lui, ie... din partideaua matale, teteo; pe altul, mai grotesc, îl vezi, tălică, gagademicule, când îţi faci mai rozaliu-lucios oacheşul unei stirpe îndelung hăituite.
Nu suntem, însă, foarte vinovaţi că n-am găsit, încă, tratamentul. De şoc sau de eficienţă în timp. Noi nu cunoaştem însă (încă) maladia, ne bâlbâim în descrierea simptomelor. Şi asta şi pentru faptul că am fost zăticniţi în lucrarea absolut trebuincioasă de a ne cunoaşte. Cu înalturi şi văgăuni. Infantilizaţi prin dădăcire, ne-am văzut premianţi per toujours. Sau, dimpotrivă, reculul şi rebutul unei umanităţi consubstanţiale. E ceasul privirii, al plivirii şi al retezării, chiar, al exceselor de orice fel. Seriozitate, frugalitate, modestie. Circarii şi cioclii, păpuşelele fezandate şi fanţii cu artroză, başii... piţigăiaţi şi camarilele de viitori trădători – la mantinelă.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea