Seninul de afară (”Ziua să-i fie cu soare, noaptea cu lună”, spunea într-un vers din ”Muşat şi ursitorile ” Eminescu ) pare să fie premonitoriu. Sau, să contribuie puţin şi la ...desţelenirea ursuzlucului iernatic al actualităţii româneşti. O actualitate neschimbat rămasă, în liniile mari ale ei, în datele unei, să zicem, geografii a neîmplinirii. Fiziologii a neîmplinirii. Nu-i aşa că n-ar fi chiar netribuincioase câteva ...intermitenţe ale bucuriei, câteva sincopări ale seriei negre în care tot cădem, în răstimpul cărora să mai înflorească şi altceva decât buruienile şi mărăcinii?
Jalea şi scârba, dezgustul de identitate, care, dihanie din urmă, s-a lăţit peste poate dinspre lumpeni şi pegră, mai spre „centrul” social, nici el prea culturalizat, sub căldura de incubator a vreo două televizii foc de interesate în ultima vreme de binele norodului.
Se aud şi voci, se mai văd şi câteva lumini. Nu-s doar ale focurilor de curăţenie de aprilie de prin grădini, ci ale unor veşti care nu-s poveşti, dătătoare de niscaiva sevă prin veştejirile noastre.
Par egzamplu, euro devine dacă nu costeliv, abordabil, semn că şi importurile noastre de...mai toate se vor efectua mai uşor, călătoriile - prin care românii s-au răsfăţat şi răzbunat după atâta frig şi ceaţă, başca etanşeitatea paradisului roşu, de nepărăsit – sunt şi mai ”antamabile” (Petrică Roman, pişicherule!), se pot stabili negocieri cu mai multă siguranţă.
Există apoi din ce în ce mai multe voci, nu chiar de neluat în seamă, care îşi exprimă nemulţumirea netă pentru deriziunea şi oftătura la care câţiva patroni de media , câţiva lideri de partid doritori în mod firesc să acceadă la ... şi la..., împing şi determină păturile mai, cum să zic, influenţabile.
Eu personal am avut ocazia (şi lîngă mine încă vreo căteva sute) să îi văd exercitându-se polemic, de la tribună, microfon, prezidiu, şi pe prof.univ. Ion Bulei, şi pe prozatorul „semi”american Petru Popescu, şi pe Varujan Vozganian şi Bedros Horasangian, într-o singură săptămână, la nişte lansări de carte.
Toţi erau nemulţumiţi de insistenţa maniacală cu care se continuă tirul faţă de ”tragedia”, ”dezastrul ” şi alte sinonime, cu decurgerile fireşti , incitative la răsmeriţe şi răzbel. Să zicem că un Bulei este un neoconservator, şi că, poate, are vreo „trampare ” ocultă cu actuala putere ”dementă” , ”iresponsabilă”, etc.
Omul ne spunea, nouă, unei săli întregi, ”cum că ” la 1886, în plin progres liberal, opoziţia suna din toate goarnele apocalipsei, întărâtând, blestemând, căinindu-se. La 1924, din nou, în plină Românie Mare, când leul românesc făcea...savană din şi în Europa, iar contestaţiune, plângăciune, blestemaţiune. Am zis : o fi Ion Bulei în vreun amor secret cu actualii ...diavoli!
Dar Petru Popescu a fost plătit special de către Guvernul Iliescu să reprezinte ”interesele ” ţării în Statele Unite. Prozatorul a vorbit şi el despre uriciunile, scandalurile monstruoase din America, a pomenit de ”grotescul politic italian”, l-a ironizat crunt pe semifrancezul, semimaghiarul (ba chiar ”semimăgarul” – vă amintiţi cum ne cadorisea clovnul ăsta de Sarkozy cu apelativul de ”ţigani”?) prezident franţuz, şi a lăudat minute întregi contribuţia de inteligenţă a diasporei româneşti precum şi notorietatea bună pe care o avem prin film – mai ales – literatură (împopoţonată chiar cu un Nobel) – arte plastice.
”E păcat că vă coborâţi într-atât şi mereu” – a spus prozatorul. Un pic de mândrie nu ne-ar strica. ”În Statele Unite , criza a făcut ravagii, n-aţi văzut sau nu vi s-au arătat scene în care zeci de profesori universitari dormeau pe canapele în faţa caselor”.
Nu pledez pentru actualii ”diriginţi”. Nu i-am considerat dregători în totalitate, adică nişte oameni care pot să îndrepte lucrurile strâmbe. Să le dreagă. Nici autoritarismul tincturat egolatru al preşedintelui nu cade bine la lingurică. Dar nici nu vreau să-mi plângă de milă toţi magrebienii, turcii şi iranienii unei Europe indiferente, fiindcă nişte anatomii, cu puţin cerebel şi multă pohtă de dilatare, îşi folosesc zearele, tembeliziile şi alte organe intromisive în sufletul omului, în sprijinul meu, chipurile. Nu am cerut sau cerşit umărul lor cu epoleţi, sprijinul lor de tutore (băţ, adică ) nevolnic pentru durerea mea individuală. Ei îi ştiu motivele şi pot să mi-o articulez fără să-mi împrumut silabele dezaprobării din ciutăcăirea sau orăcăirea lor. Pre limba mea pier. NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
