georgiaÎn ianuarie 2004, când tânărul Mihail Saakaşvili câştiga alegerile prezidenţiale, cu 96 la sută din voturile exprimate, Georgia - ca mai toate ţările exsovietice - era un stat aflat pe marginea prăpastiei şi mistuit de intrigi politice, cu un sector public supradimensionat, deci cu oameni săraci, ale căror venituri lunare nu depăşeau 30 de dolari. Economia subterană atingea un procent de 70 la sută din PIB, iar corupţia mistuia, practic, toate sectoarele bugetare. Situaţia era aşa de gravă, încât cei mai mulţi dintre funcţionarii publici trăiau doar din şpăgi, salariul lor fiind derizoriu.

Poliţia nu reuşea să facă faţă bandelor de crimă organizată, care conduceau o ţară cu 4,5 milioane de locuitori. Dar Saakaşvili – cel mai tânăr preşedinte din întreaga Europă, acum în vârstă de 42 de ani – a reuşit, pe baza unei platforme economice bine gândită, să schimbe din temelii destinul ţării sale, astfel că, la alegerile din 2008, el a fost reales în funcţia supremă, având posibilitatea de a continua reformele, Georgia devenind un miracol admirat de toată lumea.

Primul lucru înfăptuit, la începutul mandatului său, pentru a scăpa de haosul politic şi economic planificat în care se găsea ţara, avea să fie numirea, în fruntea Ministerului Economiei, a unui tânăr om de afaceri, Kakha Bendukidze. Acesta a reuşit să schimbe radical economia ţării, aplicând cunoscuta terapie de şoc, după filosofia „totul e de vânzare, mai puţin conştiinţa oamenilor”.

Parlamentul a votat privatizarea în masă, inclusiv băncile, învăţământul, sănătatea şi asigurările sociale. Totul a fost posibil şi datorită faptului că preşedintele a mizat pe tinereţea şi entuziasmul celor numiţi în funcţiile cheie: primul ministru – 36 de ani, guvernatorul Băncii Naţionale - 32 de ani, iar miniştrii, secretarii de stat şi subalternii lor direcţi sunt toţi tineri şi vorbesc cel puţin o limbă străină.Astfel, într-un interval scurt de timp, statul s-a retras din economie, rămânând doar ca arbitru din afara terenului. Dincolo de cifre, oamenii construiesc, ei cred în libertate, democraţie, demnitate şi oportunitate.

Astăzi, Georgia este o societate deschisă, multietnică, în plină creştere economică. Datorită unei voinţe politice de fier, a unei liberalizări hotărâte, Mihail Saakaşvili, şeful statului georgian, a creat un adevărat model/miracol georgian, nemaiîntâlnit în fostele ţări comuniste şi în nicio altă ţară. În opinia sa, nu există țară pe glob căreia să nu i se potrivească democrația; nu există popor căruia să nu i se potrivească o dezvoltare impetuoasă; nu există particularități culturale care să constituie piedici pe calea spre libertate. Concret, Georgia a făcut salturi spectaculoase în privinţa uşurinţei demarării unei afaceri, sărind în clasamentul mondial de pe locul 112 (2005), pe locul 15, în 2010. La fel şi în privinţa liberalizării economiei, unde Georgia se situează pe locul 32, cu mult înaintea României.

Cam aşa a reuşit preşedintele Saakaşvili să dezvolte brandul de ţară, prin acel miraculos „model georgian”. Iată câteva dintre măsurile care definesc acest model:

*Reducerea drastică (85%) a aparatului bugetar, ajungându-se acum la un număr de 60000, adică un bugetar la 75 de cetăţeni.

* Reducerea, de la 1000 la 150 a autorizaţiilor, licenţelor si a patentelor în business.

* Reducerea numărului de impozite, de la 20, la doar 7, impozitul pe venit fiind de 12 %, în timp ce taxa profitului nu depăşeşte 15% şi fără impozitare, taxa unică e responsabilă şi nu presupune alte costuri ascunse. Practic, există doar 6 taxe, în rest nimic. În plus, niciun  nou impozit nu poate fi introdus şi nicio taxă nu poate fi mărită decât prin referendum naţional.

* Eliberarea unei autorizaţii se face în 4 ore, iar înscrierea unei firme în doar două ore.

* Numărul taxelor de import a fost redus de la 16 la 3 ( 0%, 5% şi 12% )– stabilite pentru grupuri clare de mărfuri. Pentru o mare parte dintre mărfuri, maşini şi utilaje, taxa e 0%, iar cea de 12% se aplică doar unor tipuri de produse agricole şi materiale de construcție.

* Privatizarea în masă, inclusiv a întreprinderilor strategice, a portului şi aeroportului. Singurele active rămase în proprietatea statului sunt: calea ferată, drumurile şi serviciile de apă şi canalizare din zonele rurale, distribuţia energiei electrice şi poşta.

* Reforma funciară, făcută după principiul ”cel mai bun stăpân al pământului e proprietarul său”. Astfel, au fost privatizate 460 mii de hectare de teren agricol din cele 700 mii, iar 300 mii ha au fost date în arendă. Pentru cumpărare, trebuie achitată plata pe 10 ani pentru arendă, inclusiv în rate. Cine poate achita în 5 ani, plăteşte 70% din costul total, cine achită într-un an – doar 50 la sută din cost.

* Între anul 2004 şi 2010, economia georgiană a crescut, anual, cu 9-12%, iar salariul  mediu a săltat de la 30 de dolari în 2005, la 240 în 2010.

* Lichidarea corupţiei a început, de fapt, de la un sondaj efectuat în şcoli, unde, în anii 2000, un număr de 75% dintre băieţi doreau să devină vameşi sau poliţişti, iar 50 la sută dintre fete tânjeau să devină soţiile acestora. Asta pentru că statul fusese condus de hoţi, poliţişti corupţi şi de funcţionari-ciocoi.

* În vara anului 2005, într-o singură zi, au fost concediaţi 14 000 de poliţişti şi vameşi, poliţia fiind, practic, lichidată. Au fost angajaţi, în schimb - în urma unor teste elaborate cu parteneri vestici - poliţişti tineri şi nepătaţi, astfel că, în trei luni, aproape toate maşinile controlate pe străzi au fost în regulă. Ca urmare, tinerii poliţişti au primit salarii majorate substanţial, de la 30 de dolari la 400 de dolari pe lună. Plus uniforme noi şi maşini Volkswagen Passat. Toate dotate cu cameră video, care înregistrează discuţiile echipajului şi locul accidentului/incidentului, oamenii fiind interogaţi numai în vizorul camerei video. Ieşirea pe traseu cu maşini defecte duce la concedierea echipajului, precum şi a celui care a autorizat ieşirea maşinii în trafic. Acum poliţiştii sunt binevoitori, nu încasează mită; ei se limitează, cel mai frecvent, la avertismente, orale sau în scris. Ca atare, încrederea cetăţenilor în poliţie a ajuns la un procent şocant: 82% , mai mare decât în biserică! Şi încă un amănunt: dacă înainte de 2004 se furau cam 50 de automobile pe zi, acum se fură cel mult două maşini într-un an şi nimeni nu îşi mai încuie maşina. Iar furtul unui telefon mobil se pedepseşte cu 7 ani de închisoare.

Cea mai surprinzătoare reformă/privatizare pare a fi cea din invăţământ şi sănătate.

Sistemul de învăţământ se bazează pe modelul vouncherelor, lansat de economistul american M.Friedman, care constă în acordarea fiecărui elev a unui cupon răscumpărabil doar pentru servicii educaţionale.

În sistemul de sănătate, se practică acelaşi model, cu menţiunea că persoanele cu venituri reduse primesc, gratuit, vounchere, prin care ei îşi pot achiziţiona poliţe de asigurare din sistemul sanitar privat. Concret, instituţiile medicale de stat au fost înlocuite cu clinici particulare, iar cumpărarea spitalelor de către investitori privaţi îi obligă pe aceştia la prestări de servicii similare cu cele de stat. Acest lucru a făcut posibilă o calitate sporită a serviciilor medicale, iar preţurile au scăzut datorită competiţiei generată de libera intrare pe piaţa liberă.

Întrebarea pe care ne-o punem, noi, românii, e firească: poate aplica România „modelul georgian”? Noi credem că da, deoarece reformele lui Saakaşvili se bazează pe reglaje instituţionale minore dar vitale. Derulate concomitent şi ferm, ele ar putea permite forţelor pieţei libere să preia, treptat, atribuţiile statului.Ceva paşi s-au făcut în această direcţie, dar statul şi puterea politică se tem că, prin abordarea modelului georgian, mulţi dintre ei riscă să-şi piardă privilegiile şi pârghiile de îmbogăţire. Asta-i marea problemă la noi: ne lipsesc modelele umane – de conducători mai ales, cele conduse de bun simţ, morale şi, nu în ultimul rând, educaţionale...

Ioan POPESCU

Back To Top