nicolae_boaru_bibliotecaGri, pleoştire, poticneală. Mai vreţi sinonime? „Neantul valah” – vorba ... centenarului Cioran – îşi trimite undele mâloase de zădărnicie. O concurenţă capitalistă, aş zice, între un fatalism păgubos şi bolboroseala impură a Vulcanilor Noroioşi din costa Carpaţilor de Curbură.  Străbat zilnic o pâclă  de smog, în şi prin care nu disting ce este metaforă şi ce este poluare cotidiană.

Culmea, într-un oraş care demult şi de departe nu mai este industrial. Jeturi de infecţie olfactivă  devarsă în fiecare zi şi în proporţie de masă (de manevră!) cele două sau trei , câte or mai fi fiind , dintre urmaşele marilor rafinării de altădată, dăbjite (înşfăcate) acum sau date pe un briliant daiboj unor mafiotisme răsăritene.

Tocmai când credeam că pot să alătur staţiunii în declin galopant numită Breaza, şi Ploieştii, că pot să mă răsfăţ cu consoarta din dotare prin parcurile timişorene şi prin spaţiile de joc vieneze în care abundă stilata, occidentala urbe a moşului Ploaie, tocmai atunci deci trec printr-o de urgisenie a percepţiei nazale.

Ceva între o emanaţie sulfuroasă  de o puturoşenie africană, o înnegrire de Copşa Mică aproape de faliment şi un amestec  de încins de frâne , eşapament de boşorogi flatulenţi  şi o industrie pitică şi schiloadă.

Că până la urmă, asta e : într-un oraş de şmecheri şi omnidescurcăreţi, (nu degeaba aici se găseşte şi patrulaterul Omnia, ceea ce în latină înseamnă că niciodată nu găseşti totul, sau şi mai exact, niciodată ceva nu este tot timpul !) se încearcă... extracţia unui cât mai mare profit cu o asigurare a sănătăţii cetăţenilor până la coeficientul acordat culturii şi educaţiei într-o ţărişoară atât de evoluată ca aiasta. Nu şti : să-ţi fie silă                    , să nutreşti milă ...

Pentru a doua , n-am destinatar! Pentru substantivul dintâi (slav de origine!, că prin ... silă , adică forţă , adică siluire  au intrat la noi şi în 1812 , şi în 1945), nu mă mai ţin stepenele. Abia mă ţin ... penele, adică pixul , condeiul. Condei cu observaţiuni de care se ţine cont  - în lumea lor, a derbedeilor umflaţi de miliardele comisioanelor, a mafiei ruseşti ucigaşe la propriu, a „ecşilor” (ex. colonelul x, ex. tovarăşul cu propaganda y) precum şi a faunei de estropieri morale care a proliferat buruieneşte.

Sper că va citi musiu primar- ’oţ ipochimen, nu şagă : ştie să „tragă” câte-un stadion , un hipodrom, pentru lumea de elită a mingicarilor , mulţi şi votanţi  - aceste acatiste pe care le merită, simţind eu că nu intervine deloc pentru asanarea atmosferei unui oraş căruia dacă i-ar lipsi Halele, Palatul, şi câteva case cu stil  (tot) ale burghezilor afurisiţi de altădată, nu i-ar mai rămâne ca pecete proprie decât ţuguierea ţopârlănească în arhitectura gonflată, vâjâiala automobilistică ţigănească, puzderia de bombe, răpăiala de muzică proastă concepută ca o parte de circ pentru un popor fără pâine.

Atât, că individul nu merită mai mult. Iar pamfletul, spre el, ar trebui să degenereze în ... panflit ! Cert e că – şi mă întorc la metaforă sau la sinecdocă – „jegul” negricios al fumului de la rafinării otrăveşte un climat şi aşa schimonosit, neaerisit, trăgând şi mai în jos plafonul existenţei noastre. Altădată aveam catapetesme şi ţeluri;

Acum – zăticneli, parascovenii, urâţenii şi sub formă de deşeuri , iarmaroc, dorul –lelii, trompetişti şi gargaragii, frăzuitori cu frează aranjată cu mult expectorat în mâini cu ghiuluri. Anemie  la pitici. Există doctori?

Cam ca printr-o republică bananieră unde, la câte-un doctor de măsele , ca în Caragiale, fost frizer , vine câte-un pitic beat , clătinându-se de vlăguiri , şi cerând un medicament , altul decât serul fiziologic pentru anemia lui în plăci. În plăgi.

Aşa-i pe aici : incultura veselă , scălâmbatul , lipsa educaţiei elementare („Educaţia începe cu săpunul; continuă apoi cu abecedarul şi merge paralel cu bună-ziua şi mulţumesc-ul cuviinţei permanente”-Arghezi) ,la care se adaugă colacii altor păcate pentru pupăza lui Creangă ne-au adus  până la neştiinţa şi lehamitea de a urca spre măduve şi macru nişte încropiri humanoide groteşti sau jenante . Iar ei – sau ele , obiectele astea cu picioruşe de fugit politic dintr-o parte în alta , golite într-o anatomie scump acoperită de tot ce este dezinteres şi năzuinţă – iar ei , mirmidoni şi drăcoşi , tot pe o razachie  şi pe-un răspăr  o ţin.

Faţă de noi , că altfel , capra Amaltheea le-a dat cornul abundenţei, măcar pentru un mandat – două, adică mai mult decât suficient pentru ordinul acestor primate , cu apetituri sumare dar năvalnice , şi fără o bătaie a cugetului carent  mai departe de vârful năsucului tare îmborcănat.

Back To Top