Recent, am asistat la o încocoşire a unor fruntaşi ai muncii politice. Ei sunt nişte activişti de frunte ai unui partid cu pretenţii foarte mari la rolul, locul şi poziţia de pe şandramaua numită din ce în ce mai derizoriu "scenă politică”. Distinşii domni - cum se cred eroii poveştii de faţă (dar, prin gesturile şi acţiunile lor, nici vorbă de aşa ceva) - erau la un pas de încăierare. Eu, picat "naşpa” la confruntarea respectivă, mă uitam, surprins, uimit şi contrariat, la feţele lor, pline de o ură atât de aprigă, la ochii sticloşi ai acestora, care scăpărau de aceeaşi ură ce ar fi uscat şi pârjolit pământul. Credeam că-şi vor lua jugularele în cuţite sau măcar în canini şi că, după repauzarea preopinenţilor ipochimeni (nu contează care or fi fost ei), ar fi urmat, desigur, şi gâţii altora.
Hâra dintre aceştia începuse de la ce altceva decât de la bani! Starostele cel mare - onorabil, prezentabil şi scorţos precum un şifonier din placaj - a cerut candidaţilor din parohia sa un moft: ceva pungi cu parale pentru vistieria partidului! Aşa a zis, că noi nu ştim dacă la bunăstarea partidului o fi fost gândul său. Cât p'aci să fie sfâşiat de "subalterni”. Unii au început să se foiască. Alţii îşi căutau pixurile şi stilourile, chit că ele se găseau pe masă. Iar cei mai "bătrâni” se jucau, de-a surda, cu "molecularele” şi zâmbeau şăgalnic. Unul - ăl mai clonţos - a îndrăznit să spună că, anul acesta, avem un vot uninominal şi că fiecare "catindat” îşi face campania electorală aşa cum crede de cuviinţă. Atât i-a trebuit Şefului! I-a luat pe toţi la refec. Cel mai abitir pe colţosul care a mârâit a nesupunere (chit că asta nu a fost prima dată când rebelul s-a dat în stambă).
Uitaseră stimabilii care era rostul adunării respective. Uitaseră că de faţă mai erau şi "străini”, uitaseră de înaltele idealuri ale partidului şi de toată polologhia de campanie electorală. Semănau cu o gaşcă de băieţi de mahala care jucau barbut în spatele blocului, pe o scară jegoasă şi plină de gunoaie. Nu pot spune că s-au caftit. Dar am plecat cât am putut de repede de la acea adunare, cu un gust amar şi convingerea că miza barbutului jucat de acei "politicieni”, mai ales de Şeful, nu consta în niscaiva bancnote soioase şi ferfeniţite. Aceasta a fost şi este, ca întotdeauna, îmbuibarea hămesitelor lor pântece, umplerea teşcherelei şi "regularea” cât mai vârtoasă a viitorului nostru.