Unul dintre tabloidele autohtone pline de ţâţe şi omoruri publica ieri un mini-interviu cu o prietenă bună a baschetbalistului american ucis. Femeia şocată de crima transformată în show „prime-time” în România îi adresa jurnalistului o ocară, care a fost transformată de Click/Cancan/Libertatea (unul din ele, nu mai reţin exact unde am citit) într-un blestem generalizat la adresa naţiei. „Să ardeţi în iad, Românilor” – cam aşa titra fiţuica tabloidă mesajul americancei. Eu, unul, cred că cetăţeanca de culoare a fost enervată de telefonul ziaristului român şi îi adresa obrăznicăturii acest mesaj în cel mai personal mod cu putinţă.
Însă, dacă, presupunând că prietena baschetbalistului chiar se referea la noi, toţi de aici, se cuvine să facem câteva completări. Explicaţiile sunt binevenite pentru ca doamna îndoliată de peste ocean să înţeleagă exact că prietenul ei ghinionist s-a nimerit să „beneficieze” doar de grija specială a unui sistem al batjocurii, în care siguranţa noastră, a fiecăruia, reprezintă doar un loz dintr-o loterie a subzistenţei.
Noi, toţi de aici, stimată doamnă americancă, suntem deja în iad. Bietul dumneavoastră amic a avut doar neşansa de a ni se alătura, nu numai în sport, viaţă de noapte, bucurii şi ghinion, ci şi în moarte. Prietenul dumneavoastră ar trebui, stimată doamnă, să primească, post-mortem, cetăţenia română. A murit aşa cum mulţi dintre noi o facem. Călcat în picioare, tratat în bătaie de joc la spital, cu un certificat de deces agăţat de degetul mic în care stopul cardiac înlocuieşte, stereotipic, malpraxisul.
Noi, stimată doamnă americancă, murim zilnic aşa. Noi, românii ăştia din iad, murim între fiarele contorsionate ale Loganului, pentru că, doamnă, în România banii pentru autostrăzi au fost furaţi demult, rămânând din aceste embleme ale siguranţei noastre doar schiţe desenate pe hârtie şi o taxă de drum pusă, parcă, tot pentru ca însuşi dracu’ să râdă şi cu dosul de noi. Iar la spital, în România, doamnă americancă, nu se moare, ci se omoară. Noi, cei care murim zilnic, vă salutăm de aici, din iad, şi vă asigurăm că marea majoritate nici măcar nu merităm asta. La fel ca şi prietenul dumneavoastră, fratele nostru baschetbalist, americanul, Dumnezeu să-l odihnească!