Beatrice si Moise sunt victimele societatii, nu numai a mamei

Doi copii în vârstă de doi ani și trei luni au urcat pervazul unei ferestre dintr-un apartament aflat la etajul zece. Au plecat din viață împreună. Gemenii Beatrice și Moise s-au născut îmbrățișați și s-au îndreptat către moarte la fel. Au trăit doi ani și trei luni, timp în care viața i-a supus, de la început, unor provocări nedrepte. Beatrice și Moise nu au venit pe lume într-o zodie norocoasă. Au fost săraci, neglijați și au sfârșit în timpul unui live pe Facebook. Ceasul rău sau ceasurile rele? Mama are vina ei. Este, însă, singura vinovată?

Sebastian IGNAT

Cât de relevant este faptul că, în acele momente teribile, femeia spăla, călca, făcea live pe Facebook sau nu, se prostitua sau nu, se droga sau nu, pleca în Italia sau nu, asculta manele sau Beethoven? Prea puțin! Acea seară teribilă este, de fapt, rezultatul unui concurs de împrejurări, lung de vreo doi ani și trei luni, în care societatea și statul român nu sunt doar simpli spectatori nevinovați.

Societatea, ca și în mii de alte cazuri, este părtașă la uciderea din culpă

Apropo de stat, ce va face statul pentru frățiorul de cinci ani care, la ora la care scriu aceste rânduri, se simte singur și îi pune bunicii câteva întrebări esențiale, ca orice copilaș de cinci ani: „Buni, unde e mami?”. „Buni, unde e tati?” și, nu în ultimul rând „Buni, unde sunt frățiorii mei?”. Cine îl va ajuta să poată să se dezvolte, să trăiască, să uite, să aibă un viitor? Familia? Îmi este foarte greu să cred că va reuși singură. Și atunci cine? Statul?

Care stat?

Statul care, prin instituțiile sale, nu protejează familia, așa cum promite în Codul Familiei, nu protejează cetățeanul, așa cum garantează în Constituție, nu asigură climatul de siguranță pe străzi, așa cum scrie în fișa postului la polițist, procuror și judecător, statul care te bagă în mormânt, prin miile de suspiciuni de malpraxis sau prin lipsa acută de medicamente esențiale, prin subfinanțarea sistemului sanitar, prin subfinanțarea educației, prin slăbiciunea sistemului de protecție socială, prin încălcarea frecventă și flagrantă a dreptului la viață, la dezvoltare armonioasă.

Pe Moise și pe Beatrice i-au omorât statul și indolența adulților

Indolența asta nenorocită care a omorât la Colectiv, care a omorât fetele răpite de psihopați, care omoară mame, tați și copii pe șosele, în spitale, pe străzi, peste tot. Indolența trebuie pusă pe stemă. În România, totul e la noroc, la ghici. Ai părinți cu posibilități? Ai o șansă. Ai părinți care te abuzează, te batjocoresc, nu te dau la școală, te neglijează? Ghinion! Pa! Jungla e a ta, n-are cine să intervină. Direcția pentru protecția copilului, poliția, parchetul, asistența socială – forme fără fond, doar simple birouri pentru niște indivizi, majoritar blazați, care vor să iasă cât mai relaxați la pensie după un parcurs cât mai comod, mai lipsit de bătăi de cap, fără asumarea niciunei responsabilități.

Și ajungem aici

În Occident, dacă un copil lipsește trei zile consecutive de la școală, poliția, asistența socială și protecția copilului îți bat la ușă: „Unde este cel mic, de ce nu a venit la școală?”. În Occident, dacă un copil este neglijat, rudele, vecinii, funcționarii statului intervin rapid, coordonat și fără echivoc pentru a readuce normalitatea la ea acasă. Este o realitate tacită, care ține de normele de conviețuire unanim acceptate într-o societate funcțională, unde interesul și respectul pentru integritatea fizică și psihică a omului, de la naștere până la moarte, reprezintă literă de lege.

Când este vorba despre copii, statul este și mai ferm. Cel mic este vulnerabil, iar dacă familia este incapabilă să îi asigure siguranța și educația obligatorii prin lege, cineva ia atitudine rapid, cu norme, reguli și resurse prestabilite, clare, ferme. Despre absența părinților se știa la protecția socială. Despre lipsa mamei la fel. Despre starea jalnică în care locuiau copiii la fel. Și totuși, nu uitați, tot acolo erau, singuri în cameră!

Avem zeci de mii de Moise și Beatrice gata să moară. Unii pe asfalt, alții violați, alții călcați în picioare, alții de foame. Să pregătim o candelă și să mergem mai departe, nu? Țara asta nu vrea cetățeni sănătoși fizic și mental, țara vrea un viitor de breaking news însângerat cu manele pe fundal. După care, lacrimi și candele. Toate vând. Țineți aproape.

Back To Top