Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

provocări ale cadrului didactic

Notice: Undefined property: stdClass::$category_language in /home/actualis/public_html/templates/ja_flix/html/layouts/joomla/content/info_block/category.php on line 20
Opinii


• Împreună cu psihoterapeutul Maria Diana Drăghici, continuăm seria de articole dedicate învățământului românesc din perspectivă psihologică: ce poate face un cadru didactic în conjuncturi pentru care nu a fost pregătit.
• Astăzi, ne orientăm în situația: „Elevul meu diagnosticat cu o formă de autism a avut o evoluție incredibilă în cele două luni de școală parcurse”.
• Cum poate aborda un cadru didactic educația copiilor care au o situație specială.



Copiii cu autism, ADHD, tulburări emoționale sau comportamentale pot fi un factor în plus de stres pentru cadrele de învățământ. Deși numărul acestor copii a crescut semnificativ în ultimii ani, nu există cursuri și suport pentru cadrele didactice în vederea integrării copiilor la clasă și gestionarea unei situații în care unul din copii vine la ore însoțit de shadow. Ce le rămâne cadrelor didactice să facă?

În urmă cu cinci ani, lucram într-un centru de terapie pentru copii și, pentru unul dintre copii, eram shadow - persoana care îl însoțea la grădiniță fiindcă, la acel moment, copilul, în vârstă de aproape 3 ani, avea o întârziere de limbaj moderată și un comportament opoziționist.

Educatoarea se ocupa foarte puțin și de restul grupului format din copii tipici. Joaca liberă însemna „faceți ce vreți și din când în când mai țip eu la voi ce nu aveți voie să faceți”, iar activitatea educațională consta într-o fișă la care normal că toți copiii se plictiseau și abia așteptau să scoată din nou jucăriile.

Primul lucru pe care l-am observat era lipsa implicării copiilor în activități constructive. Orice copil va reacționa când nu există un cadru stabil și consecințe, așadar, primul punct de la care pornim discuția este: cât de bine definit este cadrul în care eu, în calitate de cadru didactic încerc să integrez copilul cu CES (cerințe educaționale speciale)?

Odată ce acest cadru este bine stabilit, este necesar să discuți cu terapeutul copilului. Terapeutul este cel care cunoaște copilul și îți poate spune în ce măsură se descurcă cel mic, care sunt punctele lui forte, care sunt elementele care îl suprastimulează, care sunt activitățile pe care nu le agreează și la care este posibil să fie reticent.

Este nevoie de multă deschidere din partea unui cadru didactic, pentru a putea înțelege realitatea interioară a unui copil diferit și a-l integra așa cum este.

În același timp, este îngrozitor de dureros pentru un părinte să accepte diagnosticul copilului și să accepte că puiul lui nu va zbura niciodată ca ceilalți, că va avea întotdeauna ceva diferit.

Cunosc părinți care își doreau enorm ca al lor copil să învețe să scrie și să citească odată cu ceilalți copii, dar cel mic era depășit de cerința aceasta, așadar părinții pot pune multă presiune.

Ca și cadru didactic ai nevoie de empatie și limite ferme în relația cu părinții. Limitele trebuie să te ajute pe tine, ca și cadru didactic, să îți concentrezi atenția asupra procesului de la clasă și să îl ajute pe copil să se simtă în siguranță la clasă și ușor ușor să înțeleagă că, în spațiul de la clasă, tu ești autoritatea pe care se poate baza.

Există câteva centre de unde te poți informa la nivel teoretic despre autism, ADHD, și alte diagnostice care sunt tot mai frecvente în cazul copiilor. Eu le recomand pe acestea Centrul Marea Neagră și DAALautism

Ce poate face un profesor atunci când părinții vor copilul perfect

Am întrebat-o pe Irina Pache - învățătoare, mamă a patru a copii, care, în prezent, se află și în formare ca psihoterapeut - ce îi rămâne de făcut unui cadru didactic care nu primește susținere din nicio parte atunci când are la clasă un copil cu CES, shadow sau pur și simplu cu tulburări comportamentele nediagnosticate. Iată experiența ei. 

 CITEȘTE ȘI: Psihoterapeut Maria Diana Drăghici: O abordare a învățământului românesc din perspectivă psihologică

„Elevul meu diagnosticat cu o formă de autism, care la începutul anului școlar prezenta mari dificultăți de gestionare a propriilor emoții, deranja majoritatea orelor și mă solicita enorm, a avut o evoluție incredibilă în cele două luni de școală parcurse.
În primul rând, mi-am urmat instinctul și principiile. Mama lui a stat cu noi în clasă doar în primele zile, pentru că, atât pentru mine, cât și pentru el, reprezenta un factor mare de stres. Îl dorea perfect și era plină de temeri, pentru că în anul precedent nu reușise să fie integrat, iar situația fusese foarte dificilă. Eu am venit cu multă deschidere spre el, nu l-am privit și nu îl privesc ca pe un copil cu o afecțiune (bolnav), deși așa mi se prezintă și așa îl văd chiar și părinții lui. Totuși, pe fiecare în parte îl preiau exact așa cum e și încerc să mă pliez pe el, cu deschidere, iubire și multă răbdare, nu cu rigiditate și tipare în care să încerc să îi încadrez permanent. Din păcate, școala românească încă tinde să fie un pat al lui Procust, unde credem că trebuie să transmitem doar cunoștințe și să creăm abilități școlare, uitând că modelăm suflete complexe, cu nevoi unice și un fundal familial personal, care își pune amprenta zi de zi asupra tuturor experiențelor trăite. E ușor să te plângi părintelui că elevul vorbește urât, țipă sau e agresiv, însă abia atunci când afli că acesta crește fără tată începi să înțelegi de unde pornesc lucrurile. Și nu ai cum să dorești evoluție, ignorând toate aceste aspecte.
În cazul băietețului cu autism, nu m-am îndreptat spre resurse de tip lectură de specialitate, însă am luat legătura cu terapeuta elevului și am discutat zilnic cu părinții acestuia, spre binele lui. Ambele colaborări au ajutat foarte mult, susținerea fiind foarte importantă.
Acele „simptome” care deranjau s-au ameliorat sau chiar au dispărut, este activ, atent, liniștit, a învățat să își exprime emoțiile chiar și verbal, dar mai ales a reușit să și le gestioneze. Și-a învins temeri și limitări, a prins curaj în multiple direcții (de la ieșit în fața clasei și răspunsuri multiple la ore, la jocuri cu ceilalți colegi și luat inițiativa în sensul creării de prietenii) și sunt mândră de el, așa cum am fost din prima zi. Pentru mine, el nu a fost „defect” niciodată. Nu cred că există vreun copil defect, ci doar suferințe neconținute de adulții care ar trebui să fie sprijinul lor la această vârstă. Și asta într-adevăr, mi-am dorit și îmi doresc permanent - să le micșorez sursele de suferință, să îi ajut să își dezvolte capacități și abilități care să le permită să crească permanent, să evolueze și să fie cât mai fericiți”.

Cadrul didactic, Creatorul mediului de învățare

Un alt caz ar fi al altui elev, care mi s-a prezentat de către fosta lui învățătoare ca fiind extrem de problematic. Mi s-a relatat că băiatul amenința colegii cu foarfeca, îi provoca în fiecare pauză, era agresiv și recalcitrant etc. Vă mărturisesc că nu am știut despre cine este vorba în primele zile de școală (nu îi reținusem numele), pentru că niciun elev nu a manifestat astfel de comportamente, niciodată. Așadar, încă din prima zi, s-a integrat natural. Ulterior am înțeles și cine era copilul descris (am întrebat cum se numea) și am fost tare surprinsă - e un elev extrem de capabil (supradotat, cum zice psihologul școlii), fără dificultăți de comportament.

Se observă, deci, că într-un anumit mediu elevii pot fi problematici, provocatori, copii-problemă, pe când în alt mediu, pot fi complet schimbați. Ceea ce cred eu că face diferența este un cumul de trăsături ale cadrului didactic, Creatorul mediului de învățare și al întregului proces, mai ales în clasele primare.

Însă fiecare situație este unică și nu subestimez dificultățile ce pot să apară, nici nu supraestimez puterile mele ca fiind magice. Doar subliniez faptul că avem o putere imensă în a schimba lucrurile, dacă vrem și dacă, în primul rând, le schimbăm la noi înșine - cu deschidere, onestitate și introspecție, lucru cu sine și multă răbdare.

Pe Maria Diana Drăghici o găsiți pe Facebook AICI

CITEȘTE ȘI: Psihoterapeut Maria Diana Drăghici. Învățământul românesc din perspectivă psihologică: Copiii „problemă”

 

Back To Top