Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

maria diana draghici psihoterapeut

 

• Psihoterapeutul Maria Diana Drăghici începe astăzi o serie de articole dedicate învățământului românesc și asta pentru că numeroase aspecte din acest sistem sunt cauze sau reacții ale elementelor de natură emoțională, greu de gestionat sau dificil de sesizat.
• Profesorul între părinți & elevi, colegi & cancelarie, sistemul de învățământ & birocrație.
• Lipsa de motivație din cauza a ceea ce i se întâmplă și nu este în controlul lui să schimbe și cum poate face față stresului sunt numai câteva dintre subiectele din cadrul următoarelor abordări.

Când deschidem subiecte de discuție despre mediul de învățământ actual în România, vom auzi numai învinovățiri. Părinții sunt nemulțumiți de profesori și îi acuză de nepăsare, metode învechite de predare, teme exagerate, pe scurt lipsă de profesionalism. De cealaltă parte, profesorii acuză sistemul de învățământ că nu este pus la punct, că sunt umiliți de lipsa de respect acordată lor și rolului pe care îl au în societate, acuză părinții și copiii de lipsă de educație.

Unde este adevărul și ce este de făcut în această situație în care s-a ajuns?

Ca psihoterapeut am ocazia să ascult perspectiva părinților, a profesorilor sau învățătorilor și chiar și a unor adolescenți. Într-adevăr, situația actuală este frustrantă, epuizantă și dezolantă în fiecare tabără.
Acest lucru m-a motivat să iau legătura cu mai mulți profesori, învățători sau educatori care nu fac parte din cei cu care lucrez individual pentru a înțelege problema din perspectiva lor și să creez o serie de articole în care psihologia să răspundă la întrebarea de la care am pornit.

Menționez că intenția mea prin aceste articole nu este de a fi un alt expert care își dă cu părerea din afară și poziționarea în aceste articole nu este împotriva nimănui. Mai degrabă, ce încerc prin această serie de articole este să aduc susținere fiecărei tabere pentru a înțelege profunzimile problematicii și a identifica noi soluții.

Profesorul - între corupție și umilire

Purtând discuții cu mai multe persoane din sistemul de învățământ, am înțeles că există probleme din trei categorii:
-Probleme cu elevii și părinți
-Probleme în cancelarie, cu colegii și direcțiunea
-Probleme cu instituții superioare din punct de vedere ierarhic

CITEȘTE ȘI: Psihoterapeut Maria Diana Drăghici: Rana de umilință - cum se reflectă ea în mentalitate, în creșterea unui copil, la muncă sau transgenerațional și de ce să o depășim

Drumul de la „nu pot face nimic în situația asta” la „hai să văd problema cu care mă confrunt din perspective diferite și să aplic noi soluții” este, de fapt, un drum al creșterii de sine.

La începuturile mele ca psihoterapeut, am lucrat cu copii. Zilnic mă mâhnea că „părinții nu înțeleg ce le transmit” și, în felul acesta, munca mea este în zadar. Zilnic, simțeam că efortul pe care îl depun în terapia de o oră sau două este o muncă de Sisif, fiindcă în primele 5 minute în care părintele prelua copilul întărea fix acele comportamente pentru care adusese copilul în terapie. Îmi spuneam că, dacă părinții ar înțelege și am face o echipă, copilul ar câștiga, apoi părintele ar câștiga, dar adevărul este că părinții aceia făceau tot ceea ce puteau mai bine iar vina era la mine. În interiorul meu, nu mă luam cu adevărat în seamă, nu puneam limite acolo unde începea să fie cazul fiindcă nu aveam cum să fac vreodată echipă cu unii părinți, nu prețuiam munca pe care o depuneam încât să selectez oamenii cu care lucrez și multe altele.

Zilele trecute o doamnă m-a întrebat: „Și vă iau părinții în seamă?”

Da, mă iau, cei care au urechi să audă și inima și mintea deschisă. Mă iau în seamă acum fiindcă eu mă iau în seamă din interior, așadar și exteriorul s-a schimbat. Sigur că sunt și oameni care nu rezonează, însă acolo se trage linia. Nu este datoria mea să schimb pe nimeni, datoria mea ca psihoterapeut are limite pe care le aplic pentru binele meu în primul rând.

Care este datoria unui profesor? Care sunt implicațiile pe care le are rolul profesional față de elevi, părinți, colegi, superiori ierarhici? Cine sunt beneficiarii direcți ai activităților pe care profesorii le fac?
Acestea sunt întrebări importante de la care pornim discuția!

Ne putem adânci în dezbaterea problemelor, însă este important să înțelegem că sunt probleme pe care nu le putem schimba cât timp nu ne îndreptăm atenția înspre interiorul nostru. Sunt probleme pentru care nu găsim soluții fiindcă le vedem doar la suprafață, unde este un vinovat în fața căruia nu avem nicio putere. Cât timp aceasta este poziționarea noastră, problema va continua. Ba chiar va crește, vom găsi alți vinovați și ne vom adânci în deznădejde, resemnare și altele din care, în cele din urmă, vor apărea și tulburările emoționale, fiindcă întregul nostru sistem (fizic-emoțional-mental) nu poate funcționa în zadar, atunci când există doar suferință. Așadar, responsabilitatea de a lărgi perspectiva din care fiecare profesor își vede problema îi revine în primul rând lui, față de el însuși, pentru starea lui de bine din care vor decurge și soluții punctuale.

Deseori oamenii rămân uimiți când conștientizează ce părți din interiorul lor întrețin anumite situații problematice, ca de exemplu dezinteresul copiilor, lipsa de colegialitate sau susținere, lipsă de respect sau implicare a părinților. Recent, mi-a spus cineva cu care am purtat o discuție pentru a înțelege din interior problemele cu care se confruntă profesorii: „Discuția cu tine a fost ca un catalizator. Am înțeles că luam lucrurile personal”.

Nu avem cum altfel să le luăm, decât personal! Ni se întâmplă nouă, ne trezesc emoții, vizează persoana noastră, vizează uneori trecutul nostru și devenirea noastră ca oameni, așa cum am încercat să redau și în relatarea experienței personale. Domeniile personal - profesional nu sunt chiar atât de separate precum ne dorim a crede. În spatele rolului profesional pe care îl ai te afli tu, omul, cu trăirile, simțirile, convingerile, ambițiile, neputințele, rănile tale.

Abuzul de putere trăit în mediul profesional de către adult își are uneori rădăcinile în abuzul îndurat ca și copil. La fel și lipsa de respect. La fel și momentele în care nu te simți luat în seamă. La fel și momentele în care părinții te acuză și te demotivează.
Gestionarea acestor situații își are rădăcina în aspecte care te privesc: stima de sine, încrederea în sine, abilitatea de a pune limite, capacitatea de a cere și de a primi ajutor și multe altele.

Cum mă ajută pe mine, ca profesor, să văd în ce modalitate întrețin anumite situații care mă rănesc?

Dincolo de experiența profesională, în care am văzut schimbări uimitoare în problemele exterioare la persoanele cu care lucrez individual, experiență pe care, uneori, oamenii au tendința să o respingă pe motiv că „problema nu este la mine, nu am de ce să merg eu la terapie sau alte prostii de genul”, am fost interesată să descopăr dacă există locuri în care lucrurile se întâmplă altfel în școli și nu m-am dus până în Finlanda, Suedia sau cine știe ce stat aflat la mii de kilometri depărtare de realitatea românească. Am descoperit chiar aici, la noi, mai multe surse de inspirație fiindcă o schimbare chiar este posibilă. Cadrele didactice care au început să facă demersuri pentru a ieși din impasul „de vină este cutare”, au produs schimbări în modul în care se desfășoară orele, relațiile cu părinții, relațiile cu colegii și chiar și cele cu superiori ierarhici.

În articolele care urmează voi aborda separat cele trei categorii de probleme din perspectiva psihologică, iar apoi voi relata și anumite discuții pe care le-am purtat cu cadre didactice.

Psihoterapeutul Maria Diana Drăghici este contributor la Actualitatea Prahoveană.

Pe Maria Diana Drăghici o găsiți pe Facebook AICI.

CITEȘTE ȘI: Psihoterapeut Maria Diana Drăghici: Perfecționismul, o sursă constantă de stres și anxietate

Back To Top