Darwinismul evoluţiei politicii de pe malul Dâmboviţei (al Dâmbului, al Begăi, Tisei etc) a făcut un salt impresionant. Din încrucişarea unor genitori aparte, unul din specia Activistului de partid şi celălalt din zona Omului Nou a rezultat o specie - că vietate ar fi prea simbolistic spus - cu totul şi cu totul nouă. Specia asta, nou apărută, după cum ne explica însuşi Darwin, a făcut să dispară toate marile sauriene comunistoide. Nu o extincţie definitivă. Mai avem destule şopârle, iguane, ceva aligatori, iar crocodili cu duimul, dar pământul românesc este ocupat pe deplin de specia numită Homo Politicus Dâmboviţeanus.
Nici pe alte meleaguri viaţa omului de rând nu-i mai uşoară decât a biet românaşului. Companii, concerne, fabrici - se închid cu duiumul, iar un mare puhoi de proletari a început să se aşeze la cozile de la Oficiile de Plasare a Forţei de Muncă.
Răul este încă în plină manifestare a forţelor sale. Spectrul falimentelor, al lichidărilor de societăţi comerciale, bănci sau pierderea slujbelor... şi, încă nu am ajuns la apogeu cu necazurile. „Cel puţin un an, şi maximum trei, ar putea dura această criză!” - spun unii care susţin că s-ar pricepe la trebşoare economico-financiare-politice. Alţii, anunţă că vom face un salt în timp, spre anii ‘29-'33, vreme când omenirea a trăit cea mai cumplită criză economică din istorie. Semne şi asemănări se văd la tot pasul şi iată că, la final de prim deceniu al secolului XXI, ne dovedim neputinţa şi incapacitatea de autogestiune socială sau economică şi o altă criză ne „desconspiră” (vorba lui Băse'), adevărata noastră faţă. Tristă, cenuşie şi lipsită de orice simptom numit entuziasm sau ideal.
Dacă secolul XX a debutat cu o uvertură diabolică, numită „visul de aur al omenirii”, cu „Balşaia Rivaluţiea” din Octombrie, a traversat infernul „ciumei brune”, iar spre finalul deceniului opt, a însemnat ieşirea dintr-un coşmar cumplit generat de aplicarea unui experiment brutal: egalitatea între semeni. Cu de-a sila, cu bâta, knutul, toroipanul, pistolul ori mitraliera!
De la căderea Comunismului o mare parte a lumii a sperat în mirajul unui Capitalism poleit şi „daurit”. Ei bine, iată că nici această „cale” nu are Leacul Universal. O criză, pornită ca o adiere de vânt s-a transformat în isterie, în panică şi groază! Nici măcar unul dintre conducătorii lumii de la Băsescu şi până la Obama Cel Nou nu ne pot arăta Calea! Omul, ca fiinţă, nu este doar consumator cu tona de chips-uri, hotdogi sau e-uri, case ori maşini ci mai are nevoie şi de idealuri. Ori pentru aşa ceva nu mai este loc în „grila de programe” a societăţii de aici sau de pe malurile Potomacului. Oricât ai zapa pe telecomandă şi oricâte sute de canale TV ai avea la dispoziţie, totul este zadarnic! Atâta timp cât nu ne redescoperim acea scânteie divină din fiecare. Am pierdut Credinţa şi ne-am izolat nu atât de semeni sau de societate cât şi de Creator. Acum ne trezim plini de frică şi ne culcăm plângând de teama zilelor ce-or să vină. Poate că nu vor fi tocmai aşa de rele şi că ne vom trezi.
Altminteri societate umană ar fi precum acel cuţit defect: fără mâner şi cu lama lipsă!