M-am gândit că faptul că eu am câteodată impresia că văd fantome s-ar putea să nu intereseze pe nimeni. Aş reuşi, cel mult, să fiu taxată de ţicnită, lucru deloc convenabil pentru persoana serioasă şi de bun simţ ce-mi place să cred că sunt.
Cheia succesului sau democratizarea excelenţei
Am văzut recent un documentar la care m-am gândit mult după ce s-a terminat. Întotdeauna mi s-au părut absurde recordurile Guinness; absurde şi patetice, chiar dacă, trebuie să recunosc, aceste excentrice realizări conectează cu ceva foarte profund sensibil din fiinţa noastră şi cu secretele aspiraţii de a triumfa sau, cel puţin, de a ieşi în evidenţă. Genialitatea "întreprinderii" Guinness, cheia succesului său, constă în faptul de a acorda un rang de excelenţă oricărei tâmpenii sau extravaganţe, consistă, cu alte cuvinte, in democratizarea excelenţei. Nu contează dacă eşti tânăr sau bătrân, anorexic sau obez, atlet sau paralitic: oricând se poate exploata un detaliu prostesc ce te poate face ieşit din comun. Pentru a intra în cartea recordurilor poate servi absolut orice şi, oricât de înspăimântător de idioată este performanţa, ea poate conta cu severitatea obiectivă a unui juriu la fel de serios ca oricare altul, cu măsurători exacte şi cu toate formalităţile pertinente, ca şi cum ar fi vorba de ceva vital.
Alternativa la neant
Primul record care ar fi trebuit să figureze în cartea recordurilor este propriul său succes, extraordinara sa popularitate înregistrată peste tot în lume. Interesant în acest tip de recorduri este faptul că înglobează un efort imens. Trebuie să cureţi milioane de cartofi timp de mulţi ani ca să ajungi să fii persoana care a reuşit să obţină cel mai extins metraj de coji neîntrerupte din lume (ca sa dau un exemplu...). Poftim pasiune!
Ne înfiorează şi ne nelinişteşte atâta misterul şi scurta sclipire a existenţei noastre că nu ştim ce să facem ca să găsim un sens acestei ciudate realităţi care este viaţa. Poate de asta există pe lume atâţia obsedaţi şi atâtea obsesii; a te încăpăţâna într-un demers care-ţi consumă zilele poate rezulta consolator ca alternativa la neant. Şi dacă în plus există recunoaştere şi aplauze planetare...
Jumătate din viaţa lui William Shanks
De-a lungul secolelor o mulţime de persoane s-au lăsat provocate în acest fel. De exemplu, în secolul 19, un englez pasionat de matematică, William Shanks, şi-a petrecut cincisprezece ani din viaţă adăugând noi zecimale numărului Pi, ştiţi voi, acest blestemat număr iraţional ce pare magic pentru că intervine într-o mulţime de calcule. Shanks îşi petrecea dimineţile calculând cifrele şi după-amiezele revizuind calculele de dimineaţă. Şi tot aşa până în 1873, când a publicat o listă cu 707 zecimale. Realizarea a fost considerată epocală, însă în 1944 rezultatele sale au fost revizuite cu calculatoare mecanice, descoperindu-se astfel că Shanks s-a înşelat la zecimala 528 şi de la aceasta în toate celelalte. În sfârşit, ştiu că ştiinţa şi societatea avansează aşa, cu indivizi ca acest Shanks, capabili să facă eforturi mentale supraomeneşti, dar nu pot să nu mă gândesc la omul ăsta care şi-a trăit jumătate din viaţă căutând numere la dreapta unei virgule, ca - până la urmă - să şi greşească...
Ieşirea din anonimat
Aceste bizarerii maniacale sunt ceea ce exploatează Guinness. Fireşte că nu se poate compara recordul de a mânca mai mulţi cârnaţi, ca nimeni altul în lume, cu performanţa unui matematician; însă în spatele ambelor demersuri se găseşte aceeaşi capacitate obsesivă, nevoia de a ieşi dintr-un anonimat opresiv şi încăpăţânarea nebunească de a realiza ceva diferit şi de a te crede unic.