Fac ce fac şi tot de urâtul... ambiental (hm!) mă leg. Mă „leg" în mai multe sensuri, dintre care acela că depind de el, mă consumă, îmi cauzează stări neplăcute, e prezent mai mereu. Mă ajută şi vremea, başca (cuvânt ţigănesc) vremurile care, fie vorba între noi, sunt mai mult, plus altceva, decât urâte: sunt pitice sau sordide.
Văd când plouă nu numai materia care plânge, vorba amărâtului şi ucigător de interesantului Bacovia; simt nu numai un urât cosmic, disolut, de extincţie universală (staţi liniştiţi nu intru în jargon didactic!), ci o nesimţire valahă grea, nelavabilă(!?) şi nu ştiu cât iradicabilă.
V-am mai plictisit cu pomenirea unui neodiseic traseu Piața Anton - ţentru (că de „centru" nu prea poţi vorbi credibil), de-a lungul căruia am intrat (căzut), prost ce sunt, în toate gropile bine acoperite de tona de apă slinoasă a zăpezii topite şi a ploii căzute.
Vă spuneam atunci, făcând haz de necaz, că toamna sau primăvara timpuriu poţi să cumperi maşină sau vreo cocioabă (ca bugetar – nici bicicletă!), pentru că preţul coboară vertiginos în ambianţa de garduri putrede, şanţuri desfundate, ziduri cangrenate de o lepră seculară, infiltrată adânc, parcă până-n sufletul devenit ţigănos, brut şi brutal, materialist până la meschinărie al celor mai slabi de snagă intelectuală sau mai pirpirii la credinţă. E un urât nu uriaş, ci trist. Înspăimântător de trist. Poetic de trist! Totul devine o mahala peste care se bolteşte la 2-3 stânjeni deasupra, un cer deşertat de transcendenţă, străbătut parcă de peşti nevolnici şi nu de îngeri. Poate delirez, dar nu cred că asemenea jeg fără dantelă măcar (niscaiva Fleurs du mal, cumva) poate lăsa indiferent sufletul piticuţelor noastre odrasle.
Nu poţi creşte în aripi şi fantezie, nu numai în centimetri, în stenahoria unei putrefacţii lichide, acompaniată cu hăulitura premonitorie a câinilor fără pripas. Pe de o parte, spectacolul prost, ieftin şi puţin cam slinos al unui politicianism deşănţat, fără miză şi dezinteres; pe de alta, grobianismul, agresivitatea, dispreţul faţă de repere, incultura şi cinismul bagabonteriei cu bani sau al unei pături cam scămoşate de indivizi fără nici un Dumnezeu; şi, încă o treime (dacă se poate măsura aşa ceva) de urâţenie a exteriorului vieţuirii noastre.
Exterior care depinde şi de noi. Care depinde numai de noi. Nu ploaia este de vină şi nici topirea zăpezilor. În Germania, pluviosul este la el acasă; în Suedia, spre nord, zăpezile intră bine în iunie. Rezultatul? Lucesc maşinile şi pantofii, străzile şi parcurile nemţeşti sau de aiurea. Putem veni şi mai spre noi, mai la „urâţii" de unguri, ba chiar să intrăm în ţară pe la Borş, în Oradea. Nici acolo nu simţi că mai există un Mizil, un Caracal şi, incredibil, un ?! ploiești pe care deocamdată îl scriu aşa. Scuze (şi nu prea)!
Despre ce poate să mai fie vorba pe scena cu denivelări, mucuri de ţigară, coji de seminţe a politichiei dâmboviţene? Oricum, nimic interesant şi nimic imprevizibil. Evident că se întâmplă mereu ceva imprevizibil în rău. Dar asta, este ... foc de previzibilă.
Este singurul lucru de care suntem siguri: că azi e mai rău decât ieri şi că mâinele nu va destrăma nici o aparenţă de blestem amintitor de Meşterul Manole. Nimicuri, trăsnăi, glumiţe şi (oribil) băşcălii incontinente (adică, de neîntâlnit în altă parte pe continent!).
Culmea că, ei se fac că fac (las cacofonia de-al naibii!). Sunt preocupaţi, absorbiţi, ironizează altitudinar jurnaliştii, emit „spirite", ne atrag atenţia asupra cumplitei moşteniri care, uite, grevează incomensurabil... De-aia nu avem autostrăzi, industrie duduitoare ( e feminină, e duduie!) şi sublimă, turism grecesc, culturalitate şi învăţământ nipone. Şi de-aia n-o să le avem...
Sunt apoi mirabile proiecte pentru care se aglutinează „nembrii" team-ului ponticesc (euxin, de stânga adică), iniţiative de o anvergură luminătoare pentru ţară cum nu s-au îndrăznit din interbelic încoace.
Iată una (care e brâul de aur al producţiilor cerebrale şi patriotice): două ore s-a discutat dacă valahul merită să stea o săptămână acasă de 1 Mai sau nu! două ore! Câtă grijă ! Cât amor! Tropical amor, vorba lui Caragiale. Ce dezinteres economic pus în slujba odihnei boborului! Eu, mai pedestru, ba chiar intrat în pământ de ruşine, aproximez gratuitatea acestei promisiuni de o generozitate nebună unor motive ceva mai „lirice". Se ştie bine că de 1 Mai Litoralul îşi declanşează acţiunile care se vor termina prin octombrie. E de dorit să participe mai ales tineretul cu bani, cu mulţi bani.
Şefa localurilor şi hotelurilor de pe litoral e o jună nurlie şi focoasă de vreo 24-25 de ani, întâmplător (ce ciudat!, ce bizar!) amică (gurile rele spun că este A călugărului şi culturalului Mazăre). Ştiută este, de asemenea, şi puterea (intrarea ) pe care o are Mazăre asupra / la Ponta. Aşa se traduce dragilor, în multe sute de mii de euro câştig pentru hotelieri şi alţi întreprinzători, grija guvernamentală pentru odihna şi refacerea dvs. Halal de aşa solicitudine!
Nicu Boaru
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
