Două foste judecătoare din România au cerut statului restanțe salariale și dobânzi de aproximativ 572.000 și, respectiv, 382.000 de euro. Între timp, fiecare dintre respectabilele doamne beneficia de o pensie netă lunară de aproximativ 4.400 de euro. Nemulțumite că statul nu le plătește imediat toți banii, au ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocând inclusiv dificultăți financiare.
Aproape un milion de euro, cumulat, și pensii de peste patru mii de euro lunar.
Într-o țară în care milioane de oameni își calculează banii de la un salariu la altul. Între noi fie vorba, dacă asta înseamnă vulnerabilitate financiară, pensionarii români care trăiesc din câteva sute de euro ar trebui probabil să solicite ajutor umanitar.
CEDO le-a respins cererile, alături de cele ale altor trei magistrați. Curtea a considerat că statul avea dreptul să eșaloneze plățile, ținând cont de situația bugetară. Judecătorii europeni au atras atenția asupra posibilelor conflicte de interese din sistemul românesc, unde CCR și ÎCCJ au influențat, prin propriile decizii, cadrul juridic al veniturilor magistraților.
Cu alte cuvinte, judecătorii au ajuns să decidă asupra unor bani de care puteau beneficia inclusiv ei.
Nu este o poveste nouă. RISE Project a documentat cum, în ultimii 20 de ani, sute de hotărâri judecătorești au generat majorări salariale, diferențe retroactive și dobânzi pentru magistrați. Potrivit datelor prezentate la CEDO, instituțiile judiciare au plătit în perioadele raportate sume de ordinul miliardelor de euro, în timp ce celelalte ministere au raportat aproximativ 73 de milioane de euro pentru drepturi salariale stabilite judecătorește. Perioadele și categoriile de plăți nu sunt identice, dar disproporția merită observată.
Numai pentru 2026, Înalta Curte și Parchetul General au solicitat aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe salariale, inclusiv dobânzi. Din același buget din care trebuie plătite școlile, spitalele și pensiile.
Și acum ajungem la stimabila Lia Savonea. În martie, ÎCCJ a dat în judecată Guvernul pentru restanțe de aproximativ cinci miliarde de lei. La 7 octombrie, CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea Executivului privind conflictul constituțional cu Înalta Curte. A doua zi, ÎCCJ a respins definitiv recursul Guvernului, menținând obligația de a asigura fondurile necesare plăților. Practic, Înalta Curte a câștigat procesul inițiat chiar de Înalta Curte.
Două săptămâni mai târziu, CEDO a făcut publică decizia privind eșalonarea restanțelor și posibilele conflicte de interese. Cele două dosare sunt juridic distincte, iar hotărârea CEDO nu anulează obligațiile stabilite de ÎCCJ. Cum am ajuns ca o putere a statului să influențeze, prin propriile interpretări, dimensiunea veniturilor sale și apoi să ceară celorlalte puteri să găsească banii?
Firește, judecătorii trebuie să fie independenți și bine plătiți. Iar drepturile salariale recunoscute definitiv trebuie respectate. Dar independența nu înseamnă absența responsabilității și nici dreptul de a trata bugetul public ca pe o resursă inepuizabilă. Să invoci vulnerabilitatea financiară în timp ce încasezi o pensie de peste 4.000 de euro și revendici sute de mii de euro poate fi un argument într-un proces. Dar este și un argument pe care societatea are dreptul să-l judece moral.
Justiția română cere încredere și respect pentru independența sa. Pe bună dreptate. Dar încrederea se câștigă prin comportament, echilibru și integritate, nu prin alba-neagra cu bugetul national. După două decenii de majorări, restanțe și dobânzi, a venit momentul să discutăm și despre responsabilitatea celor care au construit acest mecanism.
Când cei care împart dreptatea ajung să-și judece propriile interese financiare, iar nota de plată ajunge la cetățenii români, nu mai e suficient să ne explice că totul este legal. Ar trebui să ne explice și de ce este etic, ca să nu rămânem cu impresia că asistăm doar la o japcă generalizată pusă la cale de o castă hapsână după bani, nu după asigurarea dreptății și echității în societate. Sebastian Ignat
- Citește și Sebastian Ignat DATORI-VÂNDUȚI. SUNTEM MAI BOGAȚI CA NICIODATĂ ȘI NU NE MAI PERMITEM NIMIC
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană