Anul trecut s-a publicat în Spania un foarte interesant articol împotriva Bisericii Catolice; începea aşa: "Curva, marea curvă, chinuitoarea, falsificatoarea, asasina, urâta, nebuna, reaua...". În următorul paragraf, Biserica este arătată cu degetul ca fiind o calomniatoare a ştiinţei, inamica adevărului şi a istoriei, represivă şi coruptă, ipocrită, parazită, sclavagistă, antisemită, homofobă, misogină, mincinoasă, lacomă şi rapace. Am obosit înşirând atribute. Nu mai continui.

DREAMCATCHER (IX)

Dure şi suave ambiguităţi

Acum câteva zile, Biserica lamenta faptul că s-a diminuat incidenţa păcatelor capitale. Ca urmare, a făcut publică o nouă listă de interdicţii. Ca purtător de cuvânt, episcopul Gianfranco Girotti declara că începând de acum este considerat păcat consumul de droguri, acumularea bogăţiei excesive, dăunarea mediului ambient, experimentele genetice îndoielnice precum şi cauzarea şi perpetuarea sărăciei, nedreptăţii şi inegalităţii sociale. Ce bate la ochi în lista asta nu este natura noilor păcate, ci ambiguitatea lor. Ce fel de droguri nu trebuie să consumăm? Aşa-numitele dure, aşa numitele suave? Cortizonul? Ce înseamnă de fapt acumularea excesivă a bogăţiei? E păcat să jucăm la loterie sau constituie un păcat de moarte faptul că ai câştigat la loterie şi te-ai umplut de bani? E păcat că nu-ţi reciclezi gunoiul? Nu mai insist...

Păcatele nu vor pieri niciodată

Chestia asta este mai serioasă decât ne închipuim. Multă lume pare să considere că Biserica este instituţia cea mai serioasă care există. De acord, însă cred că i se poate cere o oarecare precizie, pentru că unii pot trăi cu impresia că această ambiguitate este deliberată: aşa cum a semnalat chiar domnia sa episcopul Girotti, amplificarea listei de păcate (şi probabil ceaţa care o înconjoară) are legătură cu diminuarea sentimentului de vinovăţie şi cu devalorizarea noţiunii de păcat, ceea ce poate fi tradus în diminuarea sacralităţii confesiunii. Oricum, intenţiile Bisericii sunt clare: este imperioasă creşterea numărului de păcate, pentru că în acest fel creşte numărul de spovedanii...

Idealuri fixe

O operaţiune rezonabilă, pentru că, în afară de a ucide sau a da naştere, nu există putere mai îmbătătoare decât aceea de a ierta păcate. Biserica a deţinut puterea asta timp de secole şi ar fi o prostie să credem că n-o să ţină de ea cu dinţii... Bineînţeles că ideal ar fi fost să se extindă acest ghid catolic al păcatelor mortale până la includerea tuturor actelor posibile, cum ar fi consumul de vodkă şi/sau anticoncepţionale. Fără îndoială, Biserica este isteaţă şi are în vedere faptul că, momentan, acest gen de interdicţii sunt neverosimile şi contraproductive. Asta nu înseamnă că renunţă la fixele ei idealuri. Până aici, totul este rezonabil. Acuma, amplificând lista păcatelor mortale, Biserica a avut în vedere doar pe cei care au pierdut sentimentul de păcat şi de rău.

Despre păcătoşii disciplinaţi

Însă ce se întâmplă cu cei care se simţeau deja vinovaţi şi acum se simt şi mai culpabili pentru că Biserica le semnalează noi motive pentru a se simţi ca naiba? Biserica nu pare preocupată de confortul spiritual al acestor păcătoşi disciplinaţi, smeriţi, însă vag neliniştiţi. Este în mod manifest îngrijorată (şi hotărâtă să schimbe situaţia) de faptul că, după 15 ani petrecuţi într-un colegiu catolic, absolvenţii se declară (78%) necatolici şi chiar anticlericali.
Consideraţiile de mai sus sunt rezultatul contactului audio-vizual îndelungat cu acest fenomen ce se manifestă în sânul Bisericii Catolice spaniole, contact culminat cu o dezbatere foarte recentă desfăşurată într-o hărmălaie de nedescris, în care nu preotul era cel mai senin şi convingător. În fine, ce ne interesează pe noi toate astea?...

Back To Top