Cămaşa e mai aproape, se vede, decât pielea. Proverb pe care, din păcate, îl verificăm iară şi iară. Jubilăm sau ne înfricoşăm de nişte bucurii imaginare sau spăimoşenii îndepărtate, dar nu luăm în calcul imponderabilele care pot fi citite în viitorul apropiat. Cu referire la dârdora electorală, parimia populară citată mai sus se verifică cu vârf ascuţit îndesat în pielea românaşului. 

Ce va fi peste o luna-două, care vor fi câştigătorii, ce programe se vor înfăţişa, ce efect va avea în mase - cum se spunea altădată - tiribombistica sau substanţa discursurilor lor, nu pare a fi importantă. Nu frige, nu doare. Şi, culmea!, nici nu interesează chiar pe cei implicaţi, deşi se fac injecţii de mari capitaluri, inexplicabile pentru sărăcia de pe mapamond şi din ţară şi mai ales pentru bunul simţ. Nu se discută decât despre prezindenţiale şi despre cei trei importanţi combatanţi şi congeneri (până la urmă, tot Manda şi Tanda, tot nişte... tăndălitori şi vajnici trăgători de cozi de pisică).

Geoană, Băsescu, Antonescu. Ä‚la e aşa, celălalt e invers dar nu-i bun, al treilea promite şi... Interşanjabili şi, oricum, ne... schimbători de starea lucrurilor. Lor li se adaugă şi suspect de meteoric apărutul Dudă, sau cum s-o fi numind (poate Portocală, Măslină, Agrişă, Gheişă) şi încă vreo doi, într-un exerciţiu, nu de imaginaţie efervescentă, ci de raznă completă a jocului de zaruri numit "ce-ar fi dacă ar pica X?”. Aşa a apărut şi posibilitatea de-a fi propus (cerut, impus, invocat) şi C.T. Popescu.

Pesemne că, după grotescul arlechinadei şi-al populismului băsescian, mohorârea cu aparenţe de intransigenţe justiţiare a jurnalistului care a convieţuit cu foarte dubiosul stângist Dumitru Tinu pare potrivită pentru o ţară care a văzut la preşedinţii de până acum, lătăreţi în zâmbet sau hohotitori, abia mascate ameninţări. Cu Duda, treburile sunt uşor de tălmăcit: junele ginerică monarhicesc, după ce s-a achitat corect de misiunea primită pe cale ierarhică, îşi face acum lecţiile sârguincios, căutând să implinească şi următoarea comandă a bravei instituţii ex-actual şi în viitorul apropiat foarte... zolide (vorba personajului din „O scrisoare pierdută”, cu referire la Trahanache).

Care-i programul fostului ofiţer de marină, ce va aduce el nou

faţă de mandatul de până acum, Dumnezeu va fi ştiind. Ţepele nu s-au ascuţit, proiectele cu Rusia nu s-au închegat, fiasco-ul este pecetea de mormânt a politicii spre Basarabia şi Bucovina, investitorii nu au „afluiat” spre noi în cete dese, climatul politic şi social nu a fost deloc hipotensional. Şi apoi, musiu prezident se şi alintă, cochetând cu ideea non-candidaturii. Ceilalţi doi, frumuşeii, isteţeii, şcoliţii, alerţii, plăcuţii, bine-văzuţii, cu ce program, cu ce platformă (scuze pentru cuvânt!), cu ce... remorcă, dacă nu platformă, vin ei? Păi cu programul de mari răsturnări benefice pentru ţară, de însămânţări ale speranţelor într-un semincer mănos, alcătuit din două cuvinte.

Dar ce cuvinte! Aurorale, auguste (mă rog, de septembrie sau octombrie...),

profund teoretice, optimizante (adică, de ameliorări sociale, nu numai... hidro, dar şi dătătoare de optimism) care sună ca nişte chimvale din vremuri mai mari la suflet: "Jos Băsescu!” Numai o minte rudimentară şi o percepţie invalidă de dioptrii pot să vadă aici sărăcie, carenţă a comandamentelor unui program. Ei, doar aparent nu au program, platformă (fie: remorcă, rucsac, geamantan); nici nu ne dăm seama ce pagină glorioasă se va deschide aplicând acest "Jos Băsescu!”. Acesta este programul, dragi cititori, puţintel în formă, imploziv în densitatea lui forfotitoare de proiecte şi prospectări ale viitorului. El va ţine loc şi de statuarea unor măsuri pentru amărâţii de pensionari, vor împiedica exodul de tineret, vor întrema, ce zic eu?, vor institui un turism civilizat şi aducător de mari afluenţi auriferi la buget. Agricultura se va întrema, va fi dorlotat românaşul mioritc la orgoliul lui din veac, întronându-se mândria de a fi de aici şi de acum.

În aceste date ale problemei (sau cum s-o fi numind), n-ar fi chiar bine să nu candideze actualul chiriaş al Cotrocenilor? Ce s-ar mai alege din platforma, remorca, rucsacul ălorlalţi? Doar vreo câţiva comentatori şi indivizi din societatea civilă au îndrăznit să-l propună pe actualul primar al Sibiului pentru funcţia de preşedinte. Nu Duda, nici C.T. Popescu, nici chiar Geoană sau, oho, Crin Antonescu.

Un neamţ, acolo, care să nu abunde în mac-mac-ul soporific şi bla-bla-ul cu diez la cheie al miticilor şi-al cârtitorilor trăgători de coadă de mioriţă plină de scaieţi. Un neamţ cam ca acela care înflorind Sibiul, te trimite cu gândul la austeritatea cvasimonahală şi adânc civilizatorie a altuia de acum vreo 150 de ani. Dar cum să-l evocăm pe acela, chiar dacă vrem să alegem prezident pe un ginerică cu gravităţi de carton al declinului cu ramolisment al aceleiaşi case înalte, înalte... cum se zice nemţeşte oare la "sus”? Exact aşa cum îşi încheia Caragiale multe din scrisorile lui de la Berlin: "Hoch!, hoch!”. NICU BOARU

Back To Top