Pitorescul vieţii politice româneşti nu poate scăpa nimănui. Nu-şi scapă nici lui însuşi, după cum nici noi nu putem scăpa de el. De pitoresc, adică. De pitorescul strident, cumva african, al politicului, al "zambilelor” şi târâtoarelor din acest areal (pentru că nu poate să fie... real perimetrul marcat cu urină al unui circ cu zidărie coşcovită şi maimuţe libidinoase şi cai toropiţi), dar şi de pitorescul de bidinea ţigănească al vieţii sociale.
De unde şi întrebările: care politică?, care viaţă socială? Nişte păpuşari roşi de igrasie (să te plouă pe epoleţi metalici atâta timp...), multe fantoşe, unele simpatice, vreo câteva gângave, altele care fac deliciul infantil al grădiniţei şi antecamerelor de ospicii, vreo două-trei staţii "orbitale” tv (pe orbita încercănată a cărora câţiva cimpanzei tractează atelaje povârnite) cu slugi de lux costisitor - iată umflătura de foneme alcătuitoare a cuvântului fără acoperire reală "politică”.
Dincolo, "viaţa socială”, altă compozită adunătură, cu îngrijorări provocate televiziv şi apetituri excitate de reclame, grabnic lăsătoare de copii şi nevastă pentru vreo furăciune în Spania, pentru o gresie-faianţă de adus covoraşul zburător (170 km/h) al unui Audi pensionat, câţiva intelectuali-cinovnici de partid, o intelighenţie eteroclită şi dezbinată, cam 10 milioane de pensionari, asistaţi, "trăncănişti”&"troscănişti”, o sumă incalculabilă de fanţi şi fufe, başca mărunţitorii din buze cu concepte filosofice ai dezastrelor mapamondului în variantă pigmeică şi acneică valahă. În totului-tot, o lume neaşezată şi nu foarte serioasă; o lume care nu ştie să râdă, dar tare se pricepe să batjocorească şi să hăhăie; după cum nu se pricepe să se îngrijoreze, ci doar să-şi fâlfâie ţigăneşte haripele bătându-se peste faţă şi alte două "feţe” dezvelind spaimele atavice gregare de tipul "ne-a furat găinili pe care le-am ciordit noi aseară, mânca-le-am sufletul lor!”. Ferentari + Spiru Haret + lene hoaţă turco-ţigănească = compusul greu descifrabil de şmecherie cu diplomă ieftină şi cu pretenţii "filosofico”-politice ale urâţeniei interioare germinate de mâlul post-'89.
Cum poţi să interpretezi (scuze pentru eleganţa jenant de improprie într-o bălţătură grobiană cu isteţimi jegoase) ping-pong-ul de jigniri care nu acced la floretă şi pistolul de onoare purtat între cele două mari partide de guvernământ, şi la care asistăm, nevoiaşi şi păgubiţi, în fiecare zi. Nu numai că este deranjantă alternanţa rapidă a "climelor” politice: astăzi soare cu dinţi, mâine ploaie cu broaşte şi şerpişori; versatilitatea meteorologiei prezidenţialo-parlamentaro-guvernamentalicească, cu metastaze şi ecouri prin cele judeţe şi muncipii este endemică dar şi general-umană. Dragnea iese la scenă deschisă şi jigneşte cumplit "coledzii” din PD-L; cu o zi înainte, personajul despre care se va spune că după ora 12 nu poate vorbi îi întorsese pe ei în troacă originară. Cu două zile înainte de clamorile "buldogului” Geoană abunda în sarcasme atât de sclipitoare, încât putem verifica încă o dată perspicacitatea omului politic Iliescu.
Acum, Dragnea retractează după ce (nu-i deloc imposibil) o fi băut vreun şprit cu mult sifon cu respectivul buldog, cântând şi câteva arii pe acompaniamentul lui Berceanu. Bineînţeles, "scleroza în concepţii” şi fixaţiile în amiciţii sau idiosincrasii nu intră la fişa cu antecedente maladive ale politicianului. Dar, puţinilor cetăţeni oneşti realmente dezorientaţi, nu le rămâne altceva decât să ridice din umeri şi să acuze o stupoare cu holbări în faţa acestor salturi mortale de atitudine. "Ce lume!” - "Ce lume!”, exclama Tipătescu în finalul minunatei radiografii caragialiene. Tot aşa exclamăm şi noi, eufemistic. Nu numai că se ceartă între ei, nu numai că se împacă imediat între ei, ca pentru a fi apoi şi mai picantă altercaţia secventă, dar se ceartă şi cu... noi, nemulţumiţi de calitatea votului, densitatea electoratului şi întărind deja părerea care va deveni curând lege, să nu se voteze decât prin reprezentanţi. Alteţele lor nu merită un astfel de popor.
Manechinele şi... levantinele amante, ochioase, voioase, mănoase, ca şi rebegiţii cavaleri cocoşaţi, la braţeta cărora defilează, neomiţând cârnaţii cu barbă (patricieni, nu?), sculpturile filiforme şi decompozabile a la Vântu, toţi ăştia şi încă o mie pe alături şi pe arături (inexistente, bineînţeles, fiindcă am fost grânarul Europei...) alcătuiesc floarea cea vestită, fecioara nenuntită, suflarea izbăvită de păcat şi ponos. Mândria şi temelia, făclia şi pârtia, bucuria şi fudulia unei întregi naţii şi a unui întreg prezent. NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea