Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Chiar dacă împărtăşesc cu burghezii iluminaţi şi idealişti banii şi protagonismul, trebuie înfocaţi diferit şi studiaţi aparte. Ce se afirmă, în general, despre ei? Nu au mari idealuri politice şi rareori interese culturale. Priorităţi? A ajunge la cel mai înalt nivel în cel mai scurt timp posibil. A duce o viaţă foarte confortabilă, care să conţină corespunzătoarea familie fericită. Resurse economice abundente şi distracţii sănătoase. Şi, poate cel mai important, savoare făcând toate astea.

Visul de aur, am putea spune; şi totuşi acest vis poate fi împlinit, plătind bineînţeles un preţ: să-ţi toceşti coatele "făcând o facultate de viitor", muncind ca un chinez, evitând piedicile din stânga şi din dreapta, fiind capabil de a neutraliza stresul, a-ţi vedea copiii între un avion şi altul şi, mai ales, apt de a ajunge sus cât mai rapid, pentru că acolo nu e loc decât pentru câţiva aleşi (cu respectiva frustrare a celorlalţi). Aceste personaje stresate pot fi de mare interes pentru dragul nostru arivist. A ţi-i face prieteni, poate deschide multe uşi, pentru că ei controlează finanţele şi ştiu să exercite influenţe.

 

Englezisme şi ameţitoare sigle


Presupun că aţi remarcat prostul lor obicei de a vorbi în spanglish. Mă refer la acest delirant amestec de engleză stropită de siglele astea pe care le tot folosesc ei. De exemplu: "Unde e Mihaela? ", întrebi nevinovat, şi răspunsul poate fi acesta: "Aaa?!... Mihaela? E în plin ego trip. S-a dus în L.A. A agăţat un C.E.O. de un Blue Chip Co.". Îngrozitor, nu-i aşa ? Cu toate astea, trebuie să fii în pas cu vremea. E adevărat că terminologia tehnică engleză e, de moment, intraductibilă şi e mult mai uşor s-o aplici în original. De aceea, dacă nu vreţi să naufragiaţi în conversaţiile voastre cu yuppies, e mai bine să vă familiarizaţi cu jargonul. Luaţi notă.
M.I.T.= Massachussetts Institute of Technology
F.I.= Financial Time (un must)
Must= ceva ce trebuie să vezi/ să faci/ să mănânci etc. neapărat
Dow Jones = Indice la Bursa din New York.
Ginnie May = valori bursiere foarte sigure
C.E.O. = Cief Executive (adică cel ce comandă cel mai mult într-o companie)
Chairman = Idem
Libor = London Interbank Offer Rate (a se folosi la orice oră)
Securitizacion = Titularizare
Zero sum Game = Deviz economic în care două postulate se echilibrează
Cash = bani gheaţă
Şi, în sfârşit:
C.I.D. = ferească Dumnezeu să vă ciocniţi cu el, însă după cum se prezintă azi Wall Street şi lumea finanţelor nu se ştie niciodată. Aşadar, C.I.D.: Criminal Investigation Departament. Adică Departamentul de Investigaţii Criminale.
M.B.A. = Titlu academic: Master on Business Administration.
B.C.C. = Blue Chip Company: Companie lider.
F.O.B. = Free on Board: preţul mărfii îmbarcate.
Input = Factor de producţie: pământ, capital, materii prime.
Out put = producţie rezultată
Ego trip = (foarte yuppie): egocentrism

 

Yuppies şi viaţa sănătoasă


Ceva trebuie făcut pentru a evita sau, cel puţin, a amâna iminentul infarct care îi ameninţă. Aşa că ei au optat pentru viaţa sănătoasă, de ascet, aş zice eu, pentru că un adevărat yuppie nu fumează, nu bea, face gimnastică în fiecare dimineaţă, mănâncă soia, musli şi alte chestii indescriptibile, îşi îngrijeşte pielea (de fapt, tot corpul) şi îşi controlează impulsurile. Nu vă sugerez să urmaţi şi voi această teribilă disciplină; eu personal cred că nu e deloc sănătos să fii prea sănătos, însă e bine de ştiut care le sunt gusturile în materie de mâncare, băutură etc. În SUA, celebra apă minerală Perrier este cea mai vândută; yuppies o beau cu o felie de lămâie şi un pic de gheaţă. Pe locul al doilea (şi mult la distanţă) se află vinul alb, băuturile light şi berea (pentru că trebuie să aibe şi ei o mică slăbiciune!). Această particulară ramură a societăţii este atât de preocupată în a ajunge cât mai curând pe culmi, încât yuppies au prea puţine alte interese în afară de profesia lor, caz în care temele de conversaţie sunt puţine şi rareori amuzante. Însă cum sunt foarte preocupaţi (şi pe bună dreptate) de starea lor de sănătate, un subiect nimerit (odată încheiată discuţia despre cash flow, se trece la sporovăieli mai personale) sunt vitaminele. Nu uitaţi că, datorită modului ei de viaţă, această subspecie a burgheziei iluminate se află mereu în căutarea panaceului.
Toate noile idei în materie de cocteiluri, de capsule vitaminice prezintă un deosebit interes pentru yuppies...
Fie că organizaţi sau doar participaţi la un prânz de afaceri, nu trebuie să neglijaţi detaliile psihologice. Dacă luaţi masa cu un yuppie iluminat burghez nu cereţi (niciodată!!!) tochitură, fleică de porc, ciorbă de burtă sau alte chestii asemănătoare, pentru că, una din două: ori veţi fi considerat un gherţoi iremediabil (şi pe deasupra inconştient, pentru că mâncaţi chestii atât de grele, care favorizează colesterolul şi urcă tensiunea), ori le veţi provoca o invidie teribilă (pentru că, în secret, doresc şi ei să mănânce acelaşi lucru ca voi, în loc de sufleul de legume pe care l-au cerut). Cum nu vă doriţi să se întâmple asta, cereţi ceva la fel de insipid, sănătos şi simplu. Uneşte mult!...
Aceşti plini de abnegaţie spartani ai secolului XXI, pe lângă multe alte sacrificii, fac gimnastică zilnic. Este o atitudine între disciplină şi narcisism, aşa că vor fi recunoscători pentru orice comentariu referitor la minunatul lor aspect. Însă, (atenţie!), nu fiţi banali cu remarci de genul "Ai mai slăbit!"; vorbiţi-le de teme mai profunde, ca de exemplu, tonusul muscular sau perimetrul toracic, pentru că ei chiar dau importanţă (multă) la chestiile astea. De asemenea, veţi fi bine văzut dacă vorbiţi de gantere, de încălţăminte de aerobic (ce-ar fi să comentaţi, aşa, într-o doară, că, conform Financial Times, asta este una dintre cele mai profitabile industrii anul ăsta?...) şi de aparate de făcut push-up. Evită totuşi să aduci vorba despre jogging: de când inventatorul acestui supliciu a murit practicându-l, există o adevărată polemică în jurul temei...

 

Lecturi obligatorii şi alte date practice


Yuppies au o proiecţie internaţională foarte clară şi le place să se alimenteze direct de la sursele originale. O viziune globală este foarte importantă pentru a înţelege fenomenele particulare. Pentru a face faţă cu succes într-o discuţie, trebuie să puteţi vorbi în cunoştinţă de cauză despre economia mondială şi mutaţiile sociale, însă, în egală măsură, trebuie să ştiţi ce cântăreţ pop a vândut anul trecut cele mai multe discuri şi dacă ultimul film al lui Coppola e ceva foarte special sau nu. Pentru asta, trebuie să consultaţi publicaţiile yuppie favorite:
The Economist: economia şi politica văzute prin prisma liberal-radical britanică;
Fortune: revista americană dedicată lumii corporative;
Times şi Newsweek: politică, artă, comentarii, economie, show-biz, toate la un loc. Sunt cele două vedete ale informaţiei săptămânale, deşi Times e un pic mai conservatoare ca cealaltă. E fundamental să le citiţi;
Herald Tribune: este ziarul preferat al burgheziei iluminate, cu un amestec perfect de comentarii şi ştiri, plus o viziune internaţională a problemelor.
Financial Times: oferă nu numai economie, ci şi o secţiune culturală foarte inteligent expusă. În plus, politică, sport etc.
În fine, dacă vreţi să vă simţiţi în largul vostru în această mare plină de rechini, pe care yuppies o numesc Marea Succesului, trebuie mai mult ca orice să fiţi atenţi la detalii, la ce se poartă şi la ce nu trebuie sa îndrăzneşti. Notaţi. Este foarte bine:
- ca bărbaţii să folosească maieu (bumbac, se-nţelege);
- a se asculta operă la orice oră;
- vacanţe la balnearii celebre;
- talasoterapia;
- a bea vin alb;
- a vorbi de bani, de lucruri scumpe: maşini, restaurante, vacanţe în locuri exotice etc.;
- a se folosi produse de înfrumuseţare (mă refer la bărbaţi!);
- a se face proba H.I.V. (fundamental!);
- mâncarea japoneză;
Şi acum foarte mare grijă cu:
- jogging-ul (e total "out");
- aventurile de o noapte;
- drogurile: ei sunt supersănătoşi (se permite totuşi, din când în când, un pic de coca);
- planurile cuminţi; nimic de dus fete la Pizza Hut, Burguer King sau Bingo;
- fumatul (sunt permise doar trabucurile);
- tot ce e sintetic şi artificial; un jerseu de poliester poate fi nefast;
- oraşul şi cartierul în care vă stabiliţi rezidenţa;
- ora la care ajungeţi acasă; niciodată înainte de nouă seara: yuppies muncesc mult şi, dacă le mai rămâne timp asistă la vreo manifestare culturală (sau, cel puţin, asta spun ei);
- a fi un yuppie: trebuie să fii, dar să nu mărturiseşti NICIODATÄ‚.


va urma
 

Back To Top