O săptămână în care nu s-a întâmplat nimic deosebit pentru omul de rînd. A început cu ziua în care românul înşiră un pomelnic extrem de lung la adresa soartei, karmei, destinului, berzei, ursitoarelor etc. Între timp PSD a ieşit de la guvernare, PDL, prin pemierul Boc, ne zice că nu trebuie să ne facem griji deoarece guvernul lucrează pentru noi. Ca să vezi, şi noi, ca proştii, chiar ne făceam atâtea griji: salarii, facturi, rate, mâncare, haine, sănătate, căldură în case etc! Ruşine nouă!
Republicanii din magistratură vor sânge şi măcel, dar unanimitatea nu-i lasă
Magistraţii instanţelor arondate Curţii de Apel Ploieşti au judecat ei că ar fi cazul să mai scormone printre munţii de dosare. Nu de alta, dar se apropia ziua de salariu şi puteau să „ia” o suspendare. Aşa că, au decis, cu unanimitate de voturi, cum stă bine la o casă mare, suspendarea parţială a protestelor
La sfârşitul lunii trecute, judecătorii prahoveni au socotit că salariile lor nu-s deopotrivă cu magistralele, solomoniacele lor decizii - şi, ca urmare, au „restrâns” drastic activitatea din propria ogradă. Rebeliunea a ţinut aproape o lună, iar de la Bucureşti au fost date semne că: „Gata! Vă ajunge. Vă dăm tot. Şi ceva pe deasupra!” Aşa că, în urma unei noi adunări generale a judecătorilor din raza Curţii de Apel Ploieşti s-a socotit că trebuie să se revină asupra hotărârii din data de 31 august.
Momentan au adoptat- bineînţeles că tot cu unanimitate de voturi - măsura suspendării parţiale a protestelor până la data de 1 noiembrie. Supărarea oricum nu le-a trecut: „Guvernul a refuzat dialogul cu puterea judecătorească, în lipsa reluării activităţii în instanţe. Iar cum una dintre cererile noastre a fost tocmai purtarea de discuţii cu Executivul asupra problemelor din sistem, era firesc să ne dorim rezolvarea ei”, a declarat Alina Anton, vicepreşedintele Tribunalului Prahova.
Cică, un alt motiv pentru care au revenit la muncă ar fi fost problemele cu care s-au confruntat cetăţenii care, în tot acest timp, au avut procese pe rolul instanţelor. Asta pentru că, de la întoarcerea din vacanţă şi până în prezent, judecătorii au muncit din greu să tot amâne toate cauzele, mai puţin cele care vizau arestaţii preventiv şi plasamentul în regim de urgenţă al minorilor. La Ploieşti, seminţia republicanilor nu s-a stins şi au exitat semne că p-aici, prin urbea noastră ar fi fost destui magistraţi care doreau să se lupte cu Executivul, parte-n parte, dar să nu cedeze nici măcar o palmă din protestul respectiv.
Numai că lipsa solidarităţii la nivelul instanţelor de judecată din ţară i-a făcut pe martirii de la Ploieşti să accepte unanimitatea atât de dragă. Vorba unuia dintre rebeli: „. Un protest răzleţ ar fi fost inutil”.
Hai la muncă să muncim, dă Doamne să nu găsim!
Că tot vorbirăm despre paraleii din magistratura prahoveană. Judecătorii refuză în continuare să fie desemnaţi în birourile electorale şi aşteaptă ca Boc să le ofere „reparaţiile” cuvenite. Ca să arate că sunt neînduplecaţi, magistraţii de la Ploieşti au spus că nu renunţă nici în ruptul capului la solicitarea adresată Guvernului de demitere a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Sistemul sanitar românesc mai prost decât cel din Albania
Problemele sistemului medical românesc sunt confirmate - parcă noi nu le simţeam destul de bine, pe propria noastră piele - într-un studiu european dedicat sistemelor medicale din 33 de ţări europene care au fost luate în calcul. Euro Health Consumer Index 2009 spune că, după Bulgaria, sistemul medical romanesc a fost văzut drept cel mai slab. Aşa văd ei, de acolo, că de aici... este şi mai dihai. Cică pe la noi nu este deloc bine deoarece nu am avut „analizele bune” la: timpul de aşteptare pentru tratamente; pentru diverse programări şi operaţii; la drepturile pacientilor şi informarea acestora; la sistemul informatic existent în spitale şi clinici; tipurile de servicii medicale existente; serviciile farmaceutice şi or msi fi fost ele şi altele. România a fost depăşită chiar şi de Albania sau Muntenegru, ţări aflate în afara Uniunii Europene.
Apropo de sănătate:
O parte din ambulatoriul Spitalului de Pediatrie Ploieşti funcţionează într-o clădire veche de două secole. De pe Bulevardul urbei ploieştene. Clădire care are neobrăzarea de a se degrada treptat, că aşa fac nemrnicele astea bătrâne, fie ele şi de pe Bulevard.
Ce prefect eram eu odată!
Săptămâna a început prost pentru clanul Oprea. Luni aflam că, în urma reclamaţiilor venite de la vecini, Agenţia pentru Protecţia Mediului a interzis desfăşurarea nunţilor pe terasa localului Vienna Cafe, din Ploieşti. Cică unii dintre ei nu aveau altceva de făcut decât să-şi pună scobitori la ochi şi să se hobleze la nunţile de acolo. După ce că priveau pe moca, tot ei s-au plâns că nu puteau să doarmă din caza zgomotului pe care îl aveau de suportat ori de câte ori pe la cârciumă erau organizate petreceri.
Ţeapă. Şedinţa de CJ n-a mai fost să fie. Din cauză de Cornu.
Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Prahova era programată pentru ora 15.00. Numai că, dis de dimineaţă au apărut câteva probleme legate de proiectul privind rectificarea de buget. Marele, unicul, inefabilul Mircea Cosma a dat pe goarnă motivul. Mare de tot: „Şedinţa de Consiliu a fost amânată pentru miercuri pentru că a apărut necesitatea alocării unor fonduri mai mari pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din iunie, de la Cornu”. Ca să nu înjure prahoveanul de câte-n cer şi pământ, unsul prahovenilor peste fruncea judeţului a decis să se pună bine şi cu Doamne - Doamne. Tot miercuri, zicea acelaşi măiastru preşedinte al CJ, ar urma să aloce 2% pentru refacerea Mănăstirii Vărbila, fonduri care nu erau prevăzute pentru ziua de luni. Bre, nea Mircea, ieşeai mai ieftin cu un pomelnic şi câteva lumânări, dacă vroiai să dai şpagă la Bărbos pentru câştigarea campaniei electorale. Nu trebuia să refaci ditamai mănăstirea. Parol!
Bine - bine, dar ce facem cu Auraş?
Cum Vicele Auraş Dragomir cam stă în gâtul pesedeilor, la şedinţa anunţată pentru luni tot nu se ştia dacă fi-va sau nu uşuit ciumpalacul pedelist din funcţia de Vice. Care n-are altă vină decât că plăteşte cotizaţie pe Str. Basarabi. La cei portocalii, că dacă o făcea la „roşii” altminteri erau treburile. Luni, pe la prânz, scaunul de sub Auraş se clătina destul de zdravăn. Marele Mircea zicea că doar peste două zile se va decide ghilotinarea pedelistului.
„Există acest proiect promovat de grupul consilierilor social-democraţi. El va figura pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, la Diverse”, a confirmat Cosma. Nu a fost să fie. Se pare că Volo i-a dat jumate din sendvich-ul său lui nea Mircea, iar nea Mircea postul de vice al CJ Prahova neîntinat. Cu alte cuvinte, a rămas Carmen Dumitru viceprimar la Ploieşti, doamnelor şi domnilor cititori.
Şi-au băgat picioarele-n ele de sindicat
Comunitarii (poliţiştii, nu câinii) din ograda lui Carmen Gheorghe sunt tare rău supăraţi. Mai ales de felul în care sunt reprezentaţi de sindicatul format la nivelul administraţiei locale. Poliţiştii sunt supăraţi că nu primesc bani pentru ţinută.
"Drumul vinului" n-a murit. Este bine mersi!
Păi dacă nea Mircea vrea... poate! Conducerea administraţiei judeţene a anunţat că i-a convins pe unii cu bani pentru a finanţa un proiect de 35 de milioane de euroi. Nu şpăgi, băi, nesătuilor, ci pentru realizarea „unor investiţii în localităţile aflate pe "Drumul vinului". Bănetul va fi tocat pentru „îmbunătăţirea sistemului de alimentare cu apă şi gaze, a reţelei de canalizare, dar şi punerea în valoare a unor obiective istorice şi turistice”. Cică la „punerea în valoare” ar fi vorba despre reabilitări pe la Mănăstirile Vărbila şi Apostolache, amenajarea Băilor "Boboci", cât şi a "Platoului romanilor" de la Jugureni. Culmea că, la final, la tăiatul panglicilor, o să vină Elena Udrea iar nea Mircea să-şi roadă unghiile!
Se anunţă şi chestii bune. Măcar pentru Golea
Luni de dimineaţă eram anunţaţi că prin Prahova se vor petrece două evenimente care dădeau o pâine în plus judeţului şi lui Golea. Primul era legat de inaugurarea oficială a fabricii Plastipack, din Parcul Industrial Urlaţi. Loc unde 1.000 de work-eri vor câştiga o pâine pentru ei şi familiile lor. Al doilea, bun şi pentru Golea - că despre concerne ce să mai zicem - ar fi fost legat de începerea alimentării cu gaze pe unul dintre tronsoane, în Valea Călugărească. Să vedem dacă va avea bani pentru facturi! Tot Golea, desigur!
Coaliţia frige şi are febră. Deşi a stat câteva zile cu picioarel-n apă rece!
Titlurile zilei: RING: -„A început număratoarea inversă a guvernării PD-L - PSD” *GARDIANUL- „Se confirmă. Remanierea lui Nica, pasul trei din planul strategic al PD-L de excludere din guvern a PSD” *GÂNDUL- „Boc îl coseşte pe Nica, Geoană sapă tranşee, Băsescu mediază cu sabia” * BUSINESS STANDARD - „Boc l-a demis pe Nica. Zarurile sunt aruncate” * CURIERUL NAŢIONAL - „Război cu Internele pe masă” * 7 PLUS- „PDL vrea să gestioneze prezidenţialele” *ROMÂNIA LIBERÄ‚- „Băsescu intră în ring cu o remaniere guvernamentală” * CLICK - „PSD iese de la guvernare dacă Dan Nica e demis!” * EVENIMENTUL ZILEI- „Gaşca Hrebenciuc - Vanghelie scoate PSD de la guvernare” * REALITATEA- „PSD a votat pentru ieşirea de la guvernare dacă ministrul Nica nu este menţinut în funcţie” * BURSA-Coaliţia - din tren, în pom” * ADEVÄ‚RUL- „Criză politică peste criză economică” ZIUA- „Mircea, fă-te că lucrezi!” * COTIDIANUL- „Mierea de la Interne: Bani, informaţii şi putere” * „Prohodul coaliţiei. Şi-au băgat picioarele în... guvernul «rece»
Geoană face şi el ceva. Ce ştie mai bine: scrie. Scrisori
Puţini mai ştiu despre Geoană că ar fi acel ex-ambasador care, fiind în U.S.A., i-ar fi scris o scrisoare (de amor, de mare ataşament) lui Milică, acel fost preşedinte. Care, emotiv din fire cum îl ştim noi pe Milică, l-a păstrat. Ca ambasador. Zilele astea, Mircea Geoană i-a transmis o scrisoare preşedintelui Băsescu. Deloc amoroasă. I-a transmis că are obligaţia să vegheze la respectarea Constituţiei şi să oprească la timp criza politică, de a cărei declanşare este "direct responsabil". Doar că în săptămâna asta toate scrisorile, respectiv poşta, au mers cam prost.
Simona - între a fi şi a nu fi
Simona David, consilier judeţean PNL, dar mai ales nevasta celui mai votat primar prahovean, a fost prezentată că ar fi noul preşedinte al PC Prahova. Cel puţin aşa zicea „o parte a presei. La rândul său un PC-ist, fie el şi de conjunctură, ca A. Mărăcineanu zice: "Am fost chemat la Dan Voiculescu, împreună cu Sereş. Am discutat despre finanţarea partidului. Am recunoscut incapacitatea de a aduce fonduri suplimentare şi un număr mai mare de voturi. Aşa că am acceptat sa mă retrag şi să las locul liber. Am aflat că voi fi înlocuit de Simona David. Consiliera judeţeană din partea PNL riscă să piardă funcţia dacă acceptă şefia peciştilor. Ar fi fost exclusă din CJ dacă s-ar fi confirmat cele zise de Mărăcineanu, cel care a fost şef peste PRM Prahova şi deputat din partea partidului condus de Vadim.
Mai bine grevist decât student în condiţiile de acum
Liga Studenţilor U.P.G a anunţat că este de acord cu demararea acţiunilor de protest împotriva noii legi a învăţământului şi că va participa la acţiunile de protest împotriva acestei legi. Studenţii din UPG spun că-s nemulţumiţi deoarece, potrivit noii legi, rectorul universităţii decide reprezentativitatea studenţilor în forurile şi structurile din cadrul unităţii de învăţământ. Studenţii spun că este inacceptabilă scoaterea din noul pachet de legi a unui drept fundamental câştigat în 1995, când procentul de reprezentare a studenţilor în Comisiile Facultăţilor şi Senatele Universităţilor era de 25%.
Dosarul „Tufănica”
Ploieştiul este bântuit de un criminal, de un asasin în serie, de un mega-ultra, extra hoţ. Pe deplin conspirat, acest Fantomas al urbei, subtilizează rodul muncii adpp-eilor lui D. Ioniţă. ADPP Ploieşti a constatat dispariţia a aproximativ 4.000 de plante de sezon (tufănele) din cele 25.000 de plăntuţe abia înfipte în pământul reavăn din pergolele aflate pe domeniul public, în perioada 10 -29 septembrie.
Hanganu este discret
Fostul primar al Ploieştiului, prefect al judeţului, senator şi deputat de Prahova, fost prieten bun cu Radu Berceanu, Băsescu, Roman şi chiar cu Roberta Anastase - nimeni altul decât revoluţionarul Romeo Hanganu este acum şef de campanie electorală, pe judeţul Prahova, pentru Sorin Oprescu. Şi la ce i-a folosit? Lui Oprescu, că, poate, munca lui Hanganu n-o fi pe degeaba!
Dar calul... el n-are suflet?!
Habitat for Humanity Romania şi Fundatia Vodafone România au pus mână de la mână pentru a construi o casă la Bălţeşti. Presa a fost şi ea invitată pentru a „participa interactiv” la construcţia casei care ar fi destinată unei familii de rromi. Păcat că eu n-am fost! Aş fi avut ocazia să văd cât de volatile pot fi unele obiecte personale. Organizatorii susţineau, pe cuvântul lor că până şi beneficiarii ar fi fost de acord să dea un ajutor. La construcţii şi nu la uşurarea - de bagaje -inutile, nu? - meseriaşilor.
Perversitate fii bărbată! Că altfel ai de-a face cu domnul Chivu.
„Perversitate Prezidenţială” este ultima „piesă” lansată, nu de Bug Mafia, ci chiar de domnul senator de Mizil, în persoana sa, nimeni altul decât Sorin Serioja Chivu. Ei bine, senatorul de Mizil vrea ca preşedintele (Băsescu, doar nu cumva Obama!) să nu promulge Legea salarizării unice a personalului plătit din fonduri publice. Fiorosul senator spune că legea ar cam da cu flit funcţionarilor şi tuturor celor care îşi iau simbria de la stat. Chivu i-a cerut lui Băsescu să fie "bărbat de stat”, nu "domnul aventură”, şi să ţină cont de "părerea poporului suveran”. Oare Băsescu l-o fi ascultat?
Unde duce un ocol prea mare
Pacienţii sunt obligaţi să vină de acasă cu medicamente şi materiale sanitare pentru că spitalele nu mai au bani. Unii, mai realişti - zic ei - merg direct la gropar şi nu mai ocolesc atât!
Revenim incendiar: Simona David nu pleacă din PNL!
Consilierul judeţean Simona David a infirmat că ar fi fost numită în funcţia de preşedinte al Partidului Conservator, filiala Prahova. „Au fost numai nişte discuţii” şi avea să nege ce apăruse la începutul săptămânii că ar urma să plece din PNL. Şeful liberalilor prahoveni, Adrian Semcu, în loc să spună că el ştie, că a discutat, că are habar despre motivele unei posibile supărări a Simonei o dă pe arătură rău de tot. El ştie una şi bună. Că locul din CJ nu rămâne gol! Ce-mi conta faptul că pierdea un om din partid? „Dacă plecarea Simonei David se confirmă, funcţia de consilier judeţean va fi preluată de Ramona Iliescu, vicepreşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Naţional Liberal” şi că legea i-ar fi adus rebelei suspendarea de la sine din funcţia de consilier PNL în CJ Prahova.
Studenţii ar putea fi testaţi anti-doping înaintea examenelor
Tare aiurea şi cu drogaţii de studenţi. De la atâtea anabolizate au trecut orice test, au ars computere, au băgat profesori în spitalele de boli nervoase de la câtă tobă (de carte) le trecea(u) prin faţa ochilor. Era ceva necurat la mijloc şi iată că abia acum aflăm că-i musai nişte controale antidoping înainte de examene.
Joi - când pesediştii spun: vai de noi! Iar guvernul Boc a făcut poc!
Preşedintele a semnat Decretul pentru revocarea din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Administraţiei şi Internelor a lui Dan Nica. De asemenea, Traian Băsescu a semnat Decretul pentru desemnarea lui Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, să îndeplinească interimar funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Administraţiei şi Internelor. * La 12:25, miniştrii PSD au demisionat din Guvern. Mircea Geoană: "Întreg grupul ministerial PSD, solidar cu Dan Nica, este astăzi în măsură să îşi anunţe demisia din Guvern. Traian Băsescu a reuşit să facă din nou ceea ce face de 5 ani - să provoace criză politică, suprapusă peste criza economică. El este principalul responsabil". * Ca să se relaxeze după atâta muncă, preşedintele Traian Băsescu s-a dus, după revocarea lui Nica, tocmai la Cluj. Loc unde s-a prins în horă cu studenţii Universităţii Tehnice. * Premierul Emil Boc a convocat pentru joi seara, la ora 19.45, o şedinţă de Guvern, în noua formulă a Cabinetului, care cuprinde doar miniştrii PDL şi minstrul independent Cătălin Predoiu.
Lista „doi în unu”. Guvernul de joi seara.
Cătalin Predoiu - ministru interimar de Externe, Adriean Videanu - Sanatate, Radu Berceanu - Agricultură, Elena Udrea - Mediu, Gheorghe Pogea - Ministerul Muncii, Gabriel Sandu - Ministerul pentru IMM-uri, Sorina Placintă - ministru pentru relaţia cu Parlamentul şi, cu voia domniei sale, Emil Boc - interimar la Educaţie.
Greu şi cu „seriile” astea
Blaga dixit: ''Prefecţii sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu. De astăzi Guvernul are o altă componentă politică. Au fost eliberaţi din funcţie o serie de prefecţi'', a spus Blaga. Că între timp au picat şefi, şefuleţi din MIRA (mai ales Jandarmerie şi Poliţie ce mai contează, doar pe acolo nu se face defel politică, nu?).
PDL hăis, PSD - cea!
Democrat-liberalii :”PSD a premeditat ieşirea de la guvernare”. Nica: "Sunt şi mincinoşi şi jalnici".
Americanii nu resimt criza PDL - PSD sub nici o formă
Au dreptate cei care spun că americanii au o lipsă crasă de cultură. Iată că ei nu resimt deloc, sub nici o formă, criza coliţiei PDL-PSD. Cheltuielile de consum din Statele Unite au înregistrat, în august, cea mai mare creştere din 2001, indicând că cea mai mare parte a economiei începe să revină din cea mai gravă recesiune a ultimelor decenii.
În genunchi mă întorc la tine.
PSD a avut "o experienţă extrem de dezamăgitoare" alegând să guverneze împreună cu PDL, însă liderul partidului, Mircea Geoană, spune că o viitoare colaborare cu PD-L nu este exclusă: "În viaţă şi în politică, niciodată să nu spui niciodată", a declarat sfătosul Geoană, la postul public de radio, în primul interviu acordat după intrarea în opoziţie.
Crin şi „totalul nereprezentativ”
Crin Antonescu: „PNL va iniţia o moţiune de cenzură. Acest Guvern este total nereprezentativ, fără nici o majoritate parlamentară”
Vai ce lovitură! Băsescu a rămas fără şef de campanie!
Vasile Blaga, simplul „Vasile” pentru prieteni: "Nu voi fi şeful de campanie al lui Traian Băsescu, nici măcar nu voi face parte din echipa de campanie, dacă acesta va candida, pentru a nu lăsa loc suspiciunilor", a anunţat, joi, proaspătul ministru interimar de Interne şi vicepremier, Vasile Blaga. Chiar, şi dacă nu va candida?
Un Fluture în campanie
Vicepreşedintele PDL Gheorge Flutur va fi directorul campaniei electorale PDL pentru alegerile prezidenţiale şi al campaniei lui Traian Băsescu.
Cum strică unii serbarea ieşrii PSD de la guvernare
Reînvie scandalul fregatelor second-hand. Procurorii britanici cer punerea sub acuzare a BAE Systems pentru presupuse acte de corupţie în România, Africa de Sud şi Cehia.
Încet, zi de zi, statul, cu multe miliarde se-mprumuta!
Ministerul Finanţelor a programat, pentru luna octombrie, emisiuni de titluri de stat în valoare de şase miliarde lei. Moooamă ce tari sunt măsurile anticriză luate de Boc & Co! Dar banii de la FMI pe unde or fi ajuns şi pe unde or fi ei acum?!
Geoană şi pompierul
Geoană, la conferinţa organizată de Vanghelie: „Traian Băsescu este „un pompier” transformat din „piroman” pentru că a pus la cale o „farsă de prost gust”. Aşa o fi, dar se pare că i-a ieşit bine, băi, prostă..., scuze, Mircică!
186 de "nunţi de aur"
Primarul Andrei Volosevici i-a premiat pe ploieştenii care au aniversat 50 de ani de la căsătorie. Oficial, în Ploieşti există 186 de cupluri care şi-au petrecut alături, atât la bine cât şi la greu, o jumătate de secol. Primăria Ploieşti a oganizat o festivitate, în sala de spectacol a Teatrului "Toma Caragiu" şi în alte zone ale Ploieştiului. Fiecare cuplu a primit câte o diplomă aniversară şi un plic cu suma de 300 de lei, pe semnătură, din partea autorităţilor ploieştene.
Poate că la municipiu este loc de mai bine
Guvernul a aprobat trecerea Sălii Sporturilor "Olimpia”şi a şase terenuri de tenis din administrarea Ministerului Tineretului şi Sporturilor în patrimoniul municipiului Ploieşti.
Zicerea zilei
Mircea Miclea: „La noi criza nu e de bani, e de caractere";
Of, autostrada mea...
Premierul Emil Boc, a doua zi după debarcarea PSD, a fugit pe şantierul Autostrăzii Transilvania. Loc unde a grăit către presă că nu îi este teamă de o eventuală moţiune de cenzură: "Când ai atâtea lucrări de infrastructură care se derulează, nu te mai temi de nici o moţiune de cenzură; am mai trecut de două moţiuni... ne-am mai angajat răspunderea de 5 ori!” Păi printre macarale şi bene de beton cum să te atingă moţiunea? Darămite vreo răspundere?!
Dacă aşa vrea El
Traian Băsescu a semnat decretul pentru reinvestirea în funcţia de procuror general pentru încă trei ani a Laurei Codruţa Kovesi. CSM dăduse aviz negativ propunerii de reinvestire (ei şi? - pare să fi spus Zeus), dar acest aviz este consultativ, decizia finală fiind luată de preşedintele României. Şi uite că se poate!
Vineri - ziua când prahovenii au avut doi prefecţi
Viteza guvernului Boc nu mai are limite. Schimbările din funcţii ale reprezentanţilor PSD au dus la momente ciudate, dacă nu penibile. Practic, vineri, până pe la prânz, prahovenii au avut doi prefecţi. Nici măcar pe la 12, când la teatrul (!) „Toma Caragiu era uns noul prefect, cel vechi nu primise ucazul de mazilire.
Pe fugă şi o discreţie exagerat de mare. Criză de arcane?
Ceremonia de investitură a noului prefect a durat cam cât ai fuma două ţigări, ceva mai puţin de 25 de minute.
Pedeliştii care au fost prezenţi păreau să fie aduşi cu de-a sila şi se vedea clar că pustietatea din sală nu le cădea bine la ficat. Aşa se face că doar cei care aveau birourile prin apropiere sau se nimeriseră prin zonă (sau cu ceva treburi prin oraş) au fost alături de noul „reprezentant al Guvernului în teritoriu”.
Dintre oficialii care au fost de faţă la discreta ceremonie menţionăm: Iulian Bădescu- senator, Andrei Sava deputat, Auraş Dragomir - care pare să aibă un viitor mai bunicel -ca vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Prahova, primarul muncicipiului Ploieşti -Andrei Volosevici, George Severin -senator, Paul Palaş - consilier local, Gabriel Hornoiu -subprefect, Necula Gheorghe - director RAR Prahova.