Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Pamflet

Floreştiul stă cu fotovoltaica la soare

Floreştenii au dat cu ştampila în Eugen David. Doar cîţiva ameţiţi au încurcat săgeata liberală cu alte ciudăţenii electorale şi, dacă acum nu-s plecaţi în bejenie, văd ce minune mare au ei în urbe, pardon, comună. Ca să fie mătuşica fericită, edilul Eugen a purces la drum greu. S-a alăturat neconvenţionalului (în ale energiei teteo, că la altele este iubitor de cash flow) nenea Mircea, Cosma pentru străini. Şi a ieşit o mare şi minunată plămadă, cât vezi cu ochii, de celule. Nu stem, ci fotovoltaice. Astea au prostul obicei să producă energie electrică atunci când soarele le atinge cu razele sale. Numai că au o hibă. Costă. De te ustură! Dar ce mai contează pentru ca să fie fericit nenea Mircea? Un fleac. La banii lui aducea soarele la Floreşti. Doar că Eugen are o pată. Ca şi soarele, nu? Este cu apartenenţa pe la PNL şi dacă ar fi fost pesedist, punem pariu, celulele lui ar fi scos megawatul-oră chiar şi noaptea. De la razele de lună care au un efect extrem de ciudat asupra galoşilor de gumă. Mai ales la Floreşti... unde să tot trăieşti! 

Din opoziţie, pentru Gaz Suez, cu dragoste mare! 

Când eşti reprezentatul unei firme tari de tot în muşchi, pectorali şi bicepşi, başca investitor străin, ai parte de atenţia cuvenită de la Consiliul Judeţean Prahova. Dacă mai eşti şi franţuz cu obrazul subţirel şi gingaş cu autorităţile, este firesc să ţi se deschidă absolutamente toate uşile. Deunăzi, pe la sediul CJ Prahova, a avut loc o întâlnire a conducerii autorităţii judeţene cu reprezentanţii Gaz Suez. Preşedintele Mircea Cosma a chemat pe cel care-i mâna sa dreaptă şi neliniştită în conducerea giudeţului nostru, vicepreşedintele Adrian Semcu. Care dincolo de acestă foncţie are şi obligaţia, ingrată ce-i drept, de a le spune lui Crin Antonescu&Co despre cum urcă iubirea faţă de liberali pe tăpşanul prahovean. Dar nu despre iubire şi sondaje s-au adunat cei doi şefi ai giudeţului. Ci ca să ştie poporeanul că aşa nu se mai poate! Gata, lume dragă! Trebuiau găsite cele "optime” variante de realizare a extinderii reţelei de distribuţie a gazelor naturale în localităţile Valea Călugărească, Albeşti Paleologu, Iordăcheanu, Gornet şi Bălţeşti.

Frumos gest şi mai ales iniţiativă, nu-i aşa? Iordăchenarul, deopotrivă cu bălţeşteanul, dar şi cu gornetarul pot să se considere fericiţi. „În acest an, Consiliul Judeţean Prahova va aloca fonduri pentru întocmirea studiului de fezabilitate şi pentru proiectarea reţelei de alimentare cu gaze în comunele menţionate”. Adică, în traducerea translatorilor APH, înseamnă să mai mănâncă nişte unii caşcaval de la buget, plus fonduri europene. Ştim, aveţi dreptate! Astea-s răutăcismele noastre. Dar, când ne stropeşte ultimul tip de BMW X6 condus de Vlad Cosma, pur şi simplu nu ne mai putem abţine, parol!

Un fleac de la Colegiul Medicilor Prahova: i-au distrus o mână bebeluşului.

Colegiul Medicilor prahoveni a mai pus, iarăşi, batista, prosopul, salteaua şi tot ce au mai avut la îndemână - pe ţambal - , aşa cum ne aşteptam - într-un caz care pute, de la o poştă, a malpraxis. Dar ce ştim noi? Ce, dacă copilul a fost schilodit? Păi barza a fost de vină! Se mai întâmplă, nu-i aşa? Barza, în viteză, în picaj, vâră copcilul pe horn, da? Şi ce vină au unii dintre cei care îşi spun că-s doctori că la o asemenea chestiune, barza - vântul - coşul - bebeul trebuie ca absolut toate să fie într-o concorcondanţă? Corect, dar cum să facem să nu "se mai întâmple”? Doar fraierii care habar n-au de medicină mai credeau că ar fi fost cineva de vină! Păi dacă tocmai ditamai Colegiul Medicilor a decis că "niciun doctor nu este vinovat în cazul bebeluşului născut cu o mână paralizată” să ne apucăm noi să spunem că nu-i aşa? Păi, teteo, nu era mai simplu pe vremuri, la umbra căruţii şi cu o seceră-n mână?! Culmea culmilor, neexistând Colegiul Medicilor, nici copiii nu ieşeau schilodiţi!

Măcar animalele să ducă o viaţă umană!

Greu de spus câţi ploieşteni au parte de ultimul răcnet de bucătării prin casele lor. Ne permitem, doar de amorul artei, să ne dăm cu presupusul într-o chestiune, pentru care mulţi bărbaţi sunt luaţi la refec. Păi, ce să zică sărmanele consoarte, în căsuţa lor de vis de la bloc, după ce au aflat că animalele din Grădina Zoologică de la Bucov vor primi mâncare gătită într-o bucătărie ultramodernă? Mâna pe retevei (sau polonic), eventual pălmile sprijinite-n şolduri: Bărbate, până şi babuinii, macacii, fazanii şi mistreţii de Bucov au parte d-o bucătărie ca lumea! Iacă-tă ce zic ziarele: "Salatele de fructe, prăjiturile şi mâncărurile de legume sunt pregătite, acum, într-o încăpere care întruneşte condiţiile optime”. Acuma, din păcate pentru cei curioşi, gazetarii nu au mai zis nimic despre microunde, grill-uri sau alte wiliwonvauer-uri sau obadeze digitale care uşurează munca, dar mai ales viaţa, celor care sunt "cazaţi” pe la grădina zoo de la Bucov. Or, crede cineva că p-o consoartă care rade sparanghelul pe o răzătore de la ucrainieni, d-aia cu instrucţiuni în limba chineză şi de unică folosinţă, o mai interesează detaliile? Să nu vă mire dacă, în cel mai scurt timp, vom vedea cohorte de vizitatori înfometaţi pe la Bucov, ca să le fure mâncarea ratonilor. Eu deja am reţinut bilete!

Carmen Gheorghe şi pribegia

Fosta şefă a poliţiştilor comunitari din Ploieşti, pe numele ei de catalog Carmen Gheorghe, nu prea are trecere la Urania, horoscoape, taroate, ursite ori bobi - că prea-i merge anapoda în ultima vreme! Nici Dan Diaconescu (cel de la Bucureşti - am aflat că ar exista unul şi prin Prahova, dar mai cercetăm, că nu suntem prea siguri!) nu i-a putut sări în ajutor lui Carmen. Fosta şefă a comunitarilor ploieşteni a ajuns în municipiul despre care se zice că ar fi cel mai însorit oraş din România. Mooooamă, ce tare! Ce Comunitară frăţie, ce Integrare Europeană, ce poze cu duşmani, de moarte, pe la plajă? Dacă la Câmpina este aşa de mult soare nici jde alde Dan Diaconescu, fie ei şi de la Bucureşti - că prahovenii nu se pun la socoteală - nu au ce să mai schimbe. Păi cine ar fi aşa de naiv să renunţe la un orăşel aşa de însorit cu un altul care nu-ţi asigură decât un loc la răcoare? Păi ce căldură poţi să ai de pe urma integrării europene? Zero grade! Dar sigur, dacă Dan Diaconescu Direct află de trebuţa asta tare mă tem că vom vedea, la ceas de seară, sau măcar pe bloguri ceva de genul: "Carmen, episodul 21078 - Poze din vacanţe, dar nu cu mine!”. Să nu credeţi că sunt cele din Grecia, Cipru sau Egipt. Alea-s ascunse bine de tot!


Lovitură de graţie la adresa interlopilor prahoveni

Ştirea pare banală. Dacă nu aveţi talentul să citiţi printre rânduri o să rămâneţi ignoranţi. Iaca marfa: "Un tânăr de 19 ani, din Colceag, este anchetat pentru furtul unui pachet de ţigări si riscă între 3 şi 15 de închisoare. Poliţiştii din comună au tratat cu maximă seriozitate o ceartă între doi tineri care s-a sfârşit cu furtul unui pachet în care mai erau 18 ţigări!”. Eeeeee păi chichirezul acestei ştiri este altul. Cele opşpe ţigări erau din foiţă de aur! Tutunul din ele... nici nu mai zicem că vă apucaţi de furat, iar filtrul ţigărilor era doar pentru fraieri un carton ordinar, dar nu vă zicem mai multe. Cercetările continuă pentru elucidare tuturor aspectelor care au dus la comiterea infracţiunii - parcă aşa sună finalul ştirilor tâmpite din "repertoriul celor care transmit "în direct” de pe treptele din faţa redacţiilor?! Pe de altă parte iată, încă o lovitură de graţie la adresa celor care susţin că organele competente şi bilitate nu se implică în rezolvare cazurilor grave din judeţul Prahova. Ca să nu mai spunem despre teroarea din rândul Mafiei celor care terorizează judeţul şi caută să fure, jefuiască pe cei care au 18 ţigări în pachet! Eu, ca fumător înrăit, i-aş ciurui pe cei care, la miezul nopţii, or fără să ştiu, mi-ar lua pachetul de ţigări. Nu de alta dar sunt dependent de alea trei. Pe care le fumez la cafeaua de dimineaţă, după somn, că de sex m-am lăsat mai demult!

Este clar. Prahova - judeţ interzis, cu desăvârşire infractorilor! Aici, clar, au dat de belea!

Tetelu, nenea infractorule, domnule tâlhar să nu vă luaţi de mine că vă vorbesc de rău dar nu vedeţi că vremurile dumneavoastră au apus? Tot cu figuri d-astea, învechite, veniţi să mă jefuiţi? Tot cu prostii, copilăreşti, vreţi să vă dau banii - pe care nu-i am - din buzunar? Păi nenea interlop, nu este vina mea că stai la şpriţane cu poliţaii, cu nenea judecătorii şi că, din Codul Penal ai făcut cornete de seminţe şi că, taman acuma, pe praful ăsta, unii nu te mai "iubeşte şi te vrea”. Eu nu vreau să te supăr aşa de rău, dar iacă-tă ce zice presa: "Un bărbat din Ploieşti, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat la 17 ani de închisoare, după ce a fost acuzat că a tâlhărit o femeie, în luna octombrie a anului trecut. Marinela D. se întorcea de la serviciu şi a fost atacată de Nicu F., pe strada Râfov. Acesta a lovind-o şi i-a smuls geanta de pe umăr. Chemaţi imediat de victimă, poliţiştii l-au găsit pe tâlhar ascuns în mărăcini. Bărbatul nu a putut justifica de ce are asupra lui cartea de identitate, telefonul mobil şi legitimaţia de serviciu a femeii. În timpul anchetei, Nicu F. a spus ca nu ştie în ce condiţii au ajuns bunurile părţii vătămate asupra sa, întrucât el dormea”... hihihi, hohoho, hahaha! Să fi aranjat o licitaţie, un contract de asfaltare, o modernizare a unei instituţii bugetare - fraierul de el - şi, acum ar fi fost liber. Sau măcar consilier, deputat ori senator!

Intransigenţă, numele tău de cod este Savin!

Buşteni este Savin. Emanoil - pentru cei, câţiva, care-i sunt în graţii. Un primar prea mare pentru un oraş aşa de mic şi de.. era să spun prăpădit, dar buştenarii n-au nici o vină că l-au proţăpit pe Savin în fruntea lor. Care-i băiat bun. Dar, de acuma, gata cu joaca. Mai ales pe la Buşteni! Aleşii locali, ai buştenarilor, au prevăzut o serie de amenzi, începând din luna februarie. Prea mare era dezmăţul şi prea semăna oraşul cu o imensă ţigănie! Mai ales în cazul celor care utilizează ATV-urile, scuterele sau un alt mijloc de alunecare în afară de schiuri, snowboard-uri şi skiboard-uri pe pârtia Kalinderu. Aleşii poporului, din Buşteni desigur, au decis că pe pârtie este interzis accesul cu ATV-urile, scuterele ori bicicletele ca să nu zicem de sacul de plastic, capacul de WC şi mai ales sania! Care, ştiut este, distrug, rad, rup, ard, topesc pârtia! Amenda în acest caz este cuprinsă între 100 -500 de lei pentru persoanele fizice şi cele juridice, că şi astea fac năzbâtii pe Kalinderu! Persoanele astea juridice, fiind mai cu dare de mână (sau pungă?) vor fi obligate să scoată, din cont că n-or avea buzunare şi astea?!) 500 - 1.000 de lei dacă vor fi descoperite că-şi fac de cap pe numita pârtie! Că aşa singurică, şi neajutorată, pârtia nu poate să mai fie lăsată pe mâna vandalilor! Iar acei piraţi, crema evazioniştilor de la bugetul local, care te aşteaptă la gară cu cheia în mână vor avea de suferit. Cumplit. 

Aşa că să nu vă pună obejdea să fluturaţi, scuturaţi, agitaţi, zornăiţi fro cheie în oraşul lui Savin că aţi belit-o! De acum edilii au decis: Stop racolărilor! Iar, de anul acesta, adio la grătare d-un hectar şi picnicuri! Savin şi mai ales CL său, din dotare, au înghiţit prea mult fum de pastramă, mici, cârnaţi de Pleşcoi, sau şuci ori cefe afumate pe grătare! Aşa nu se mai putea.


D-aia au decis că sunt contravenţii organizarea de campări sau picnicuri în alte zone decât cele special amenajate în acest scop. Iar pentru că larma elevilor de la şcoală era asurzitoare, de acuma, şcoala va fi... mormânt! Nu-i vor îngropa pe elevi, dar vor aduce bani grei de acasă dacă provoacă: „tulburarea, fără motive întemeiate, a liniştii din timpul desfăşurării cursurilor şcolare şi a activităţilor extraşcolare, prin producerea de strigăte, zgomote, larmă sau prin folosirea oricăror mijloace de natură să perturbe buna desfăşurare a procesului... sau introduce "ori distribuite materiale cu caracter obscen sau pornografic, ori dacă sunt acostate cadrele didactice sau elevii în scop de intimidare sau şicanare...”. Noi găsim normale aceste măsuri, mai ales acelea cu racolatul turiştilor. Păi, vroiaţi să rămână Savin fără clienţi la hotelul lui din Buşteni, băi, nesimţiţilor care oferiţi gazdă la preţuri mai mici decât dom' primare?!

Forjorii de la Tribunal

Ai o dandana care, musai, trebuie lămurită-n Justiţie? Ca să nu ne uzim vorbe-n Cremenal, trebuie zis că ai nevoie de Ogică atunci când ai un litigiu în Tribunalul Prahova. Doar S. Ogică îţi poate stabili şansele tale de câştig în speţa care te priveşte. E drept că dacă ai greşit într-o viaţă anterioară şi ţi-ai dorit prea mult să fii judecător, iaca s-a "inventat” şi o astfel de pedeapsă: Tribunalul Prahova. În 2009 s-a dublat volumul de muncă faţă de media pe ţară, concomitent cu înjumătăţirea numărului de judecători necesari. Aşa că dacă nu ai avut ce face, după sărăbătorile de iarnă, şi ai crezut că este musai să rezolvi niscaiva litigii pe la cremenal, iată că din cauza puhoiului de lume care îşi caută dreptatea, primele cauze introduse în instanţă, anul acesta, au primit deja termene în luna mai. Între timp, se vor mai aduna câteva tone de hârţoage la dosarele de prin 2001! Iar ca totul să fie cu parfum de zădărnicie, fieştecare magistrate are pe cap doar 1.291dosare! Anul acesta, la Civil se dau deja termene în mai, iar la Contencios-Administrativ tocmai în septembrie. Tot este bine că se mai dau şi atunci! Eu, unul, le-aş fi amânat pentru nepoţi, strănepoţi!

Doftana, închisoare dulce

Celebra închisoare Doftana din comuna prahoveană Telega, acolo unde au fost închişi Nicolae Ceauşescu şi Gheorghe Gheorghiu Dej, a fost scoasă la vânzare. Dar, ce să te faci, că nimeni nu o vrea! Justiţa nu are nevoie de ea, iar clienţii sunt la locul lor: primării, politică, afaceri, ca tot omul! 

Potocea, te iubim, că ca tine alt primar nu găsim!

Tomşănenii au cu ce să se mândrească. Între două bătăi, şpringăreli sau hoţii, pot spune că primar ca al lor n-are nimeni! Dai cu tunul şi nu găseşti un edil aşa de pornit pe treabă. Primăria Tomşani va construi în satul Loloiasca trotuare a căror valoare se apropie apropie de jumătate din valoarea întregului buget pe 2009 al comunei. Câştigătorul licitaţiei este firma ATM-Construct SA. Contractul, mai micuţ de felul său, nu este decât de puţin peste 2,1 milioane de lei. Noi! Adică, mai exact, 2.119.798 RON fără TVA. Necazul lui domnu' primar este la fel de micuţ. Bugetul comunei sale - nu al să propriu şi personal - nu a fost anul trecut mai mai 5,9 milioane de lei! Aşadar, să vedeţi loloieştenilor ce trotuare vă dă vouă nenea Potocea! Nu se vor învârti după soare, dar, mai mult ca sigur că, fiind aşa de scumpe, nu le veţi lăsa să stea singure, noaptea, pe străzi!

Rebegea a aflat, şi el, că există rubedenii în Justiţie

A vuit presa, au scormonit jurnaliştii printre dosare, au fost înjuraţi că n-au altă grijă decât să-i caute pe magistraţi la rubedenii. Care mai de care prin Poliţie, prin Parchet sau avocatură. Când era pe val şi în cărţi se pare că şi ex-preşedintele Secţiei penale de la Tribunalului Prahova, Dumitru Rebegea nu prea înghiţea astfel de indiscreţii, ascunse bine de tot, pe sub roba oarbei care pozează cu o cârpă pe ochi şi stă cu balanţa într-o mână. Că ailalta-i sprijinită de mânerul unei săbii. Tocite şi destul de ruginite, dar sufient de tăioasă în cazul lui Bombonică (nume de cod dat o distinsă avocată care-şi reg(u)la procesele pe la "găzari”. Ei bine, Bombonică a cerut ca procesul său sa fie strămutat de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă din ţară pe motiv că o judecătoare de la instanţa bucureşteană este căsatorită cu procurorul care a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată şi, în consecinţă, nu ar avea parte de un proces corect. Iar ICCJ a găsit cererea ca fiind neîntemeiată. După ce a fost arestat că era sponsorizat de interlopi, iată că abia acum a descoperit Bombonică faptul despre care nemernicii de ziarişti, răi din fire, ziceau cum că ar fi oareşcare potriveală între soluţiile unor dosare şi clanurile de rubedenii, cumetri, veri, socri, naşi, fini, amante sau alte cumetrii de prin Justiţie. Dar aşa sunt ziariştii, răi şi spurcaţi cu imaculaţii magistraţi. Huo, nouă!

Mustraţi că fură lemne. Că nu le duc unde trebuie? Că nu le taie mai scurte... Nu se ştie!

În zona Verbila - Iordacheanu se fură! Adică exact ca în toată ţară, nimic spectaculos până acum. Unii la vedere, alţii cu legea-n mână, dar aici zicem acum doar de hoţii de lemne de la Verbila şi Iordăcheanu. Cică, în loc să plătească, nu cu ani de puşcărie sau măcar de amenzi, făptaşii ajung în fata instanţei, iar sancţiunile minime prevăzute sunt între 10 milioane de lei vechi şi 30 de milioane de lei vechi. De obicei "încasează” o sancţiune blândă - minimul amenzii - de 10 milioane de lei. Dar nu toţi. Unii o păţesc mai rău! În foarte multe cazuri, aceasta este înlocuită cu mustrarea! Ceva de genul: Băi nesimţitule, ce hoţ eşti tu? Tai lemnele de o jumătate de metro-n lungime şi n-au loc în sobă?! Sau, poate ceva de genul. Unde trebuia să le duci măi tălâmbă? Cum ai ajuns la Primar sau al Şeful de post? Nu mai au sărmanii loc, prin curte, de lemnele tale de când tot le duci şi tu nu te mai opreşti?! Ä‚sta da refec! Bineînţeles că hoţomanul izbucneşte-n lacrimi şi îşi cere scuze. "Mă iertaţi! O să le fac beţe de chibrit, scobitori şi le bag eu, cu mâna mea. În beciul mamei soacre, a domniei voastre, domnule judecător!”.

Pompe fără antigel

Nimic nu mai merge cum trebuie. Parcă nu ne era îndeajuns cu perpetua criză şi tranziţie? A mai venit şi briza asta de la cercul polar de au îngheţat şi termometrele. Unii colegi de breaslă zic ei că le-ar fi scăzut temperatura şi, desigur, pulsul. "Gerul şi criza economică au venit ca un tăvălug peste prostituatele care îşi fac veacul în zonele limitrofe ale Ploieştiului. Aşa se face că, în lipsă de clienţi, acesteau au modificat radical condiţiile "pieţei" şi au scăzut considerabil preţurile”. Păi, nu era şi firesc? Nu au scăzut până şi temperaturile? Aşa cum le stă bine unor jurnalişti feroci au mers cu "documentarea mult mai adânc. În subiect. Şi au trecut la un nivel mai avansat. Adică al "clienţilor fideli”, care le-au confirmat că "tăvălugul” reprezentat de ger şi criză nu este unul imaginar. Că există şi-l simt şi curvele, dar şi ei (aoleu, vai de ei sărmanii, iată cum li se răsplăteşte fidelitatea?!). În schimb "pompele” sunt adevărate eroine din filmele sovietice. Iată ce scenario apocalyptic ne este să citim: "Deşi temperaturile au coborât mult sub zero grade Celsius, (ele, pompele - n.r.) nu ţin cont de previziunile meteorologilor sau de vreo gripă, porcină sau sezonieră (terminaseră cu blenoragia, sifilisul ori SIDA - tot n.r.), şi îşi aşteaptă clienţii în frig. Nici peştii nu le mai însoţesc”. Păi cine bagă în seamă un peşte congelat?! Cât despre "oferta” aia cu bonuri de masă... este veche! Cine mai primeşte aşa ceva, după ce a trecut "tăvălugul”?

Back To Top