Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Pamflet

În general, tot românul a simţit pe propria piele cum a conspirat până şi calendarul împotriva lui... Păi cum să fii fericit dacă până şi ziua de 1 Mai a picat sâmbăta? Alta era treaba dacă ziua de 1 Mai ar fi căzut joi sau vineri! Se mai odihnea încă o zi şi poporul ăsta, că prea munceşte mult. Chiar şi în şomaj!

Un Ploieşti mai uscat şi mai curat

Săptămâna trecută, Poliţia Comunitară Ploieşti a pornit marea luptă împotriva megaafaceriştilor din Obor. Vânzătorii de robineţi, de haine purtate şi tampoane second-hand au fost puşi la respect, aceştia primind amenzi în valoare cumulată de 130 de milioane de lei vechi, dar buni pe praful ăsta. Sincere felicitări poliţiştilor comunitari! După această razie, Ploieştiul este mai uscat şi mai curat. Se vede de departe diferenţa, adică doar din avion.

550 de cadre didactice au depus cereri de transfer

Aproximativ 550 de cadre didactice au depus cereri de transfer, la Inspectoratul Şcolar Prahova, pentru anul viitor. Comparativ cu anul trecut, numărul cadrelor didactice care vor să predea într-o altă şcoală este mai mare, asta deşi numărul posturilor vacante s-a redus. Săracii profesori, n-or fi auzit că degeaba se mută, fiindcă tot salariul ăla de mizerie îl iau?

După ce că era înjunghiat, poliţistul ploieştean a mai fost şmenuit şi de medicii de la Judeţean

După mai puţin de patru zile de la internarea în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti, poliţistul înjunghiat, săptămâna trecută, de un beţiv, a fost transferat de urgenţă la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Starea agentului şef adjunct Gabriel Mihai s-a înrăutăţit brusc după operaţia de la Ploieşti, iar semnele clinice arătau că a făcut septicemie. Ajuns la clinica din Capitală, poliţistul a fost operat din nou, medicii de aici descoperind că infecţia internă a fost cauzată de faptul că doctorii ploieşteni nu au descoperit la timp faptul că intestinul bărbatului era perforat de lama cuţitului. Conducerea DSP Prahova a cerut o anchetă internă la Spitalul de Urgenţă, iar medicii sunt aşteptaţi să dea explicaţii în faţa inspectorilor. Şi ce-or să spună, în afară de faptul că au omis o ditamai hemoragia internă? Salariile mici? Programul aglomerat? Şpaga din ce în ce mai redusă? Un sincer huo! Avem un sfat pentru poliţişti: când mai primesc la 112 o sesizare privind spargerea vreunui imobil de doctor, să zică şi ei că au omis adresa vreo trei ore, ca să aibă şi hoţii timp să care tot din casă. Eventual, să-l salte şi pe medicul ăla neatent şi uituc.

Din ciclul „Silvouples, monsieur!”, în variantă inversă - Italian acuzat de furt la Ploieşti

Unul dintre secunzii lui Nicolo Napoli la Astra Ploieşti, Matteo Ferrari - cel care s-a ocupat de pregătirea portarilor, este bănuit de conducerea clubului că a pătruns prin efracţie într-unul dintre vestiarele clubului. Directorul executiv al Astrei, Costel Lazăr, a reclamat, imediat, spargerea la Poliţie, la locul faptei rămânând şurubelniţa cu care italianul a pătruns în vestiar. Aşteptăm noile bancuri cu italieni care fură în România, la Mondenii Show şi, eventual, pe canalele TV de divertisment din Franţa şi Italia.

Neobositul fisc arde obositul de contribuabil

În trimestrul anterior, Fiscul de la Prahova a blocat conturile a numeroase firme, pentru o restanţă totală la bugetul statului de peste 56 milioane de lei. Nenumăraţi agenţi economici români care au avut tupeul, nesimţirea şi inconştienţa să îşi facă firme în Românica nu si-au achitat, la termenul scadent, obligaţiile fiscale către bugetul statului român care are atâta grijă, zi de zi, de toţi cetăţenii săi. În consecinţă, până la sfârşitul primului trimestru din acest an, Fiscul Prahova emisese 37.644 de titluri de popriri asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale tuturor amărâţilor care aşteaptă, în fundurile goale, deblocarea economiei şi ieşirea din criză. Ieşirea din criză la americani, ca să îşi ia tălpăşiţa din ţara asta de rahat, în care statul ştie să trimită scrisori numai când are de luat.

Administratorul de bloc nu are vârstă de pensionare!

Administratorii angajaţi în cadrul asociaţiilor de proprietari nu au o limită de vârstă pentru pensionare. Astfel, aproximativ 40 la sută dintre asociaţiile ploieştene au angajaţi care sunt pensionari şi care se ocupă de administrarea imobilelor. E şi normal să fie aşa! Dacă administratorii tineri fug cu banii de întreţinere, măcar pensionarii sunt prinşi repede. Că până la Viişoara sau Bolovani sunt doar vreo trei staţii de autobuz din orice colţ al Ploieştiului!

Anual, zeci de copii sunt obligaţi de părinţi să cerşească. Bine că nu dau în cap, nu?

Autorităţile spun că mulţi copii din judeţul Prahova îşi petrec cea mai frumoasă perioadă a vieţii spălând parbrize, mişunând printre maşini, la porţile bisericilor ori în zonele aglomerate ale oraşului. Aceştia sunt exploataţi de către părinţi, care sunt gata să pună viaţa micuţilor în pericol pentru a face rost de lovele. De exemplu, anul trecut au fost înregistrate 25 de astfel de cazuri la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Restul până la vreo 2000 nu au fost prinşi...

Inspectorii de la Construcţii au constatat că primesc multe petiţii. Şocant!

Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Constructii spun că primesc foarte multe petiţii de la diverşi cetăţeni, aproximativ 15 lunar, prin care aceştia sesizează faptul că nenumăraţi nesimţiţi îşi trântesc viloaie care nu au nicio legătură cu încadrarea arhitectonică a zonelor unde construiesc, iar în urma controalelor efectuate de către inspectori, cică 70% dintre acestea sunt întemeiate. Aici se termină ştirea. Viloaiele se construiesc în continuare, desigur!

Direcţia Silvică descoperă şi ea că se fură lemn din pădurile prahovene. Terifiant!

Lucrătorii Direcţiei Silvice Prahova au intensificat, alături de politişti şi jandarmi, acţiunile de prindere a ciorditorilor de lemn. Organele au efectuat 1.200 acţiuni de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale de arbori. Cu acest prilej au fost constatate 653 de contravenţii la regimul silvic (adică au constatat că nu mai e pădurea la locul ei, pentru cititorii neiniţiaţi în astfel de comunicate ale organelor silvice – n.a.), fiind aplicate amenzi în valoare de 723.120 de lei. De asemenea, nu au lipsit nici furturile grave de material lemnos care s-au încadrat la categoria infracţiuni. În acest registru au fost constatate un număr de 16 acte ilegale. Organele abilitate au confiscat de la hoţi o cantitate de 62 mc de material lemnos. Deoarece hoţii vin uneori să-şi vândă materialul lemnos la centrele de prelucrare, au fost efectuate alte 12 acţiuni de control pentru verificarea legalităţii funcţionării instalaţiilor de prelucrat lemn rotund. Ca de obicei, zonele predilecte pentru furtul din păduri sunt tot în Ceraşu, Măgureni, Filipeştii de Pădure, Jugureni, Valea Unghiului. Sigur aceste zone nu vor mai fi mult timp la modă printre hoţi, nu datorită organelor competente, ci dintr-un motiv mult mai simplu: în curând va dispărea pădurea!

Câinii de la Bucov dansează pentru tine. Acum şi la televizor!

Câinii fără stăpân din adăpostul de la Bucov vor fi monitorizaţi video, începând de săptămâna viitoare. Administraţia Parcului „Constantin Stere” a decis să monteze camere de luat vederi în adăpost, pentru a supraveghea modul în care sunt hrăniţi şi îngrijiţi cei aproape 700 de maidanezi. Sperăm şi noi ca, de acum, mâncarea să ajungă şi la câini, nu să mai facă îngrijitorii ăia răi câte un grătar cu Chapi în spatele cuştilor...

Politiştii cer în instanţă să li se plătească orele suplimentare. În scris!

Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Prahova a înaintat acţiune la Tribunalul Prahova, nemulţumit de neplata orelor suplimentare efectuate de către angajaţii din sistem. Din păcate, am înţeles că la negocieri nu vor lua parte şi câinii...

Efectele crizei la români: cimitirele ploieştene au depăşit producţia la hectar neplantat

Încasările cimitirelor din Ploieşti au depăşit două milioane de lei. Doar în 2009, Administraţia Domeniului Public şi Privat Ploieşti a avut încasări uriaşe - de peste două milioane de lei - numai de pe urma activităţilor desfăşurate în cimitire. Pentru 2010 se estimează că se va păstra trendul. Vedeţi ce înseamnă o conducere bună a oraşului? Moare ploieşteanul de drag, numai ca să mai crească veniturile Primăriei şi ADPP-ului!

Recensământ 2011 – cine îl mai prinde...

Autorităţile din Prahova se pregătesc în vederea organizării recensământului agricol, care va avea loc în intervalul decembrie 2010-ianuarie 2011, şi pentru cel al populaţiei  – de anul viitor. Sigur că recensământul va decurge fără probleme: agricultură nu mai avem, cât despre populaţie, după criza asta, sigur va fi puţin de numărat!

Fabioara Ionescu - aleasa vicepreşedinte al API. Felicitări!

Directorul general al SC Ploieşti Industrial Parc SA, Fabioara Ionescu, a fost aleasă vicepreşedinte al Asociaţiei Parcurilor Industriale din România. Are fata asta un vino-ncoace la parcuri, încât ne vine să credem că s-a născut pe-o bancă!

ITM Prahova are 42 de dosare în instanţă. Atât de puţine?

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova are pe rol, la diferite instanţe judeţene, 42 de dosare, ca urmare a contestării proceselor verbale de sancţionare încheiate de către reprezentanţii instituţiei. Sincer, ne este milă de inspectorii ITM. La cât se lucrează acum la negru, nu mai prididesc cu amenzile, dar şi cu încasatul de înjurături...

CJ Prahova: Ce fonduri s-au alocat, deci ce şpăgi mai sunt de dat...

În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Prahova s-a aprobat alocarea a peste 120.000 de lei pentru realizarea documentaţiilor privind proiectarea unei distribuţii de gaze naturale în Comuna Gorgota şi realizarea documentaţiei tehnico-economice necesară ridicării unor locuinţe pentru tineri la Păuleşti.

15 cabinete medicale din Prahova nu respectă normele igienico-sanitare. Serios?!

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Prahova au reuşit să controleze în două luni doar 63% din cabinetele medicale din oraşele prahovene. Aşa cum vă aşteptaţi, suntem praf la capitolul „sănătate”. Nu ne mai miră nimic, atâta timp cât felcerii de la Judeţean nu au putut să vadă o ditamai tăietura care a produs, în cele din urmă, septicemie, la poliţistul înjunghiat săptămâna trecută, în Ploieşti!

Ploieşteni italiano - vero

30 de elevi ai Colegiului Economic "Virgil Madgearu" din Ploieşti au beneficiat de un stagiu de pregătire de două săptămâni în Italia. Îi felicităm sincer şi le promitem că, după ce termină liceul, nu îi vom uita niciodată, chiar dacă ştim de-acum că vor emigra în masă!

Ştire cu alcool şi poliţişti! Fără Al Capone!

Politiştii din judeţele Argeş, Prahova şi Constanţa, sub coordonarea IGPR, au efectuat 17 percheziţii în cele trei judeţe, la câţiva contrabandişti cu alcool, care au creat un prejudiciu de peste jumătate de milion de euro minunatului stat român. Probabil că pe unul îl chema Costică Walker, pe altul Ion Beam, Vasile Teachers sau Nelu Stalinskaya.

Ştire din presă: Guvernul prezintă Ghidul pentru liniştirea dobitoacelor. De animale!

Gândul: "Guvernul Boc vă prezinta Ghidul de relaxare a găinilor şi porcilor. 13 măsuri pentru liniştea dobitoacelor".

PSD-ul e lustrabil. Ce surpriză!

O simulare a juriştilor PSD, prezentată la şedinţa pe care BPN a avut-o, recent, cu deputaţii partidului, arată că aproape 70% dintre consilierii locali care vor fi afectaţi de Legea lustraţiei, dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma propusă de PDL şi PNL, aparţin PSD. Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, după douăzeci de ani, că Ştefan Gheorghiu nu a fost, de fapt, o simplă şcoală, ci chiar academie!

Din 2013, trebuie să avem canale peste tot! Bună, nu?

Începând cu anul 2013, UE ne "amendează" cu 50.000 de euro zilnic dacă nu rezolvăm problema canalizării. Odată cu integrarea României în UE, alinierea la directivele europene a dat mari bătăi de cap autorităţilor. Nu pentru că sunt bătute în cap, desigur. Majoritatea sunt educate, însă, la academia de care pomeneam mai devreme.

Doi tineri din Călăraşi au încercat să fure un compresor din Sinaia. Păi dacă au avut nevoie de el?

Poliţiştii din Sinaia i-au prins la ciordit de fier pe B. Claudiu, de 32 ani, şi pe R. George, de 26 ani, ambii din com. Jegălia, jud. Călăraşi, care transportau un compresor vopsit. Cei doi au ciordeles compresorul dintr-o remorcă care se afla parcată pe Strada Frasinului din Sinaia. Oricum, noi, dacă eram în locul poliţiştilor şi prindeam doi indivizi din localitatea cu numele susmenţionat, le dădeam drumul de milă, parol!

Pesediştii înlocuiesc carnetul de partid cu cardul. Cu cardul gol.

Social-democraţii vor renunţa la vechile carnete de partid, acestea fiind înlocuite de carduri, primii beneficiari fiind cei mai recenţi membri ai PSD. Adică nu se dă niciun card d-ăsta, că n-am înţeles?

Un elev din Comarnic a venit mangă la ore. Micuţul!

Tensiunea sfârşitului de an şcolar îşi pune amprenta asupra colectivului de elevi din Prahova. Un exemplu în acest sens îl constituie un puşti de clasa a VIII-a, înmatriculat (încă) la Grupul Şcolar Simion Stolnicu din Comarnic. Ca să se pregătească sufleteşte pentru ore, tipul s-a şpriţuit cu prietenii şi, odată ajuns în incinta unităţii de învăţământ, i s-a făcut rău în timpul cursurilor. Profesorul a făcut urât pe nedrept: păi, bine că nu a băut gaz, dom’ profesor, de la ăla se şi moare, Doamne păzeşte!

Prigoană TV, la Ploieşti, pe honoriusu’ meu dacă vă mint!

Silviu Prigoană a depus peste 100 cereri de înregistrare pentru mărcile unor viitoare staţii de televiziune locale. Printre acestea se numără şi două din Prahova, Ploieşti TV şi Câmpina TV. Culmea, siglele viitoarelor canale de televiziune seamănă izbitor cu sigla Partidului Popular European la care a aderat PD-L, partidul reprezentat de Prigoană.

Viitoarea grilă de programe ar putea suna cam aşa: „Matinal – ne trezim cu un iz îmbietor de compost, pentru o dimineaţă ca-n pubelă! Talk-show-ul zilei – clasa politică, un gunoi! Filmul serii: O ghenă şi doi pubelari. Încheierea programului: Vă dorim o noapte ecologică!”.

Back To Top
    Follow us!
    Copy Link