Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Pamflet

Unde să ne mai plângem? Ce să facem, pentru că nici U.E. sau NATO şi nici ONU, OSCE-ul, FMI-ul şi nici măcar nea Mircea Cosma, acest Chuck Norris al nostru, nu ne pot scoate din criză? Credem că totul este din cauza faptului că, invariabil, oricare săptămână începe foarte prost pentru români: cu ziua de luni! Ca urmare, să ne aruncăm în vâltoarea evenimentelor – mai mici sau mai importante – şi să pescuim câteva ştiri care devin dovezi irefutabile că teribila zi de luni există!

Poliţistul stahanovist este trist

Aproape 2.000 de politişti prahoveni au lucrat, în ultimii trei ani, peste program, poate în contul anilor 2025-2030, dar nu au primit niciun ban. Orele suplimentare s-au adunat cu miile, în special la serviciile de Poliţie Rutieră, Investigaţii criminale sau Intervenţie rapidă. Chestia asta desigur că nu s-a regăsit şi în statele de plată. Norocul unora a fost că după aceste ore suplimentare le mai răsăreau prin buzunarele vestoanelor niscaiva fişicuri de fofei, denghi, creiţari sau lei obişnuiţi. Bani care desigur nu apar pe fluturaşul de plată, nici nu au fost găsiţi pe stradă, dar sigur că din plictiseală se divizau, multiplicau. Ce altceva să facă şi ei în lungile ore suplimentare?!

La urmă şi destul de prost...

Jonathan Scheele: “Românii fac totul în ultimul moment!” Şi prost ar mai fi vrut să spună ambasadorul, dar nu-i permite uzanţa diplomatică.

Ce puşca mea… am şi eu arma mea!

Tot cu poliţai şi tot de bine. Credem. Politiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Prahova au depistat doi bărbaţi din comuna Lipăneşti care deţineau la domiciliu, în mod ilegal, trei arme de foc. Astfel, la locuinţa lui D. A., de 26 de ani, poliţiştii au identificat o puşcă cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, iar la domiciliul lui N. Petre, de 44 de ani, au găsit două puşti cu glonţ, fără marcă, serie şi calibru, provenite, se pare, din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Asta spun poliţiştii, deşi noi credem că oamenii încercaseră, acasă, în bojdeuca lor, să-şi construiască niscaiva biciclete, dar nu se ştie cum se făcea şi tot puşcă ieşea!

Măcar să fie

Primăria Municipiului Ploieşti a anunţat că expoziţia cu lucrările participante la Concursul de Soluţii “Remodelarea funcţională şi arhitecturală a Hipodromului Ploieşti pentru realizarea unui centru de echitaţie şi agrement” va fi amenajată, în perioada 18–23 mai 2010, în foaierul Teatrului “Toma Caragiu" Ploieşti. Să sperăm că se va merge mai departe şi că Hipodromul Ploieşti va redeveni ce era pe vremurile demult apuse! Ştiţi cum e vorba aia, speranţa moare ultima!

Prahoveanul, când se pune, mută râurile prin lume

Albia râului Prahova a fost deviată, între Brazi şi Tinosu. Operaţiunea a fost  extrem de dificilă şi a fost necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean 101 G. Pentru executarea lucrării de consolidare a podului dintre localităţile Brazi şi Tinosu, pod a cărui structură de rezistenţă a fost avariată de viiturile din anii trecuţi, constructorii au lucrat timp de trei zile la devierea albiei râului Prahova. Păi, dacă-n trei zile au mutat un râu, de ce nu s-or apuca să taie tuneluri, să termine canalul Dunăre – Bucureşti, să facă niscaiva autostrăzi şi alte d-astea?

Că tot o ducea românul bine…

Guvernul va elimina cel de-al 13-lea salariu aferent acestui an pentru angajaţii din sectorul public, măsură ce va fi prevăzută în bugetul pentru 2011. Că şi aşa se cam lăfăiau bugetarii ăştia. Deja aveau frigiderele burduşite cu file de somon, mâncau icre negre cu polonicul iar la muncă se dădeau mari cu sandvişurile făcute din muşchii de căprioară sau aspicul din labă de urs!

Să vezi puhoi de turişti în Prahova!

Consiliul Judeţean Prahova a organizat activităţi de prezentare a judeţului în cadrul evenimentului Open Doors 2010, ce a avut loc la Bruxelles, Belgia. Consiliul Judeţean Prahova a organizat un stand compus din două zone: una dedicată părţii de promovare a imaginii judeţului Prahova - pliante, albume, broşuri, postere - şi o altă zonă dedicată proiectului "Drumul Voievozilor", unde au fost prezentate proiectele finanţate din fonduri europene, cu localizare pe traseul respectiv. De asemenea, a fost organizată şi o degustare de vinuri prahovene. Degustare la care nu ştim dacă au participat mulţi sau foarte mulţi străini dornici de hălăduială prin Prahova, dar mai mult ca sigur vuieşte Occidentul despre noua atracţie turistică promovată de CJ Prahova. Deocamdată turiştii mai stau pe gânduri. Pe motiv de vulcan, de recesiune, de criză, dar să vedeţi cât de curând cum vom deveni o stea a turismului mondial! Vor da buluc japonezii, marocanii, magrebienii – pardon, belgienii -  ca să vadă locurile noastre. Sigur, vor avea probleme să găsească voievozii pe drumul respectiv, dar de ţărani cu nivelul de trai medieval sigur vor da! Totuşi, remarcăm faptul că turismul prahovean mai are o şansă. Mulţumită, desigur, farului călăuzitor din fruntea noastră, a tuturor, M. Cosma, descendent direct a familiei Cosma, vestită încă de la anul 1200, conform cronicarilor în viaţă, adică tot despre Mircea Cosma vorbim, desigur!

Ar fi bine dacă n-ar fi aşa de rău

În aprilie, rata somajului în judeţul Prahova a fost de 9,57%. Semnele arată că acesta va creşte şi că nenorocirea va afecta şi mai mulţi prahoveni. Bine că a trecut criza asta nenorocită în Europa, că avem unde să plecăm, ăştia care  am mai rămas pe-aici.

Tot de rău, dar se pare că ne place

Ţara noastră ocupă penultimul loc în clasamentul competitivităţii din UE. Bulgaria şi Romania sunt ţările cu economiile cele mai puţin competitive din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu publicat de Forumul Economic Mondial. La polul opus se află Suedia, care rămâne şi anul acesta cea mai competitivă economie europeană, urmată de Finlanda şi Danemarca. Câtă răutate, cât neadevăr, jos cu europenii ăştia îmbuibaţi, trăiască frăţia între popoarele balcanice de gintă latină, România şi Bulgaria!

Pâinea – ciocan

Inspectorii Oficiului pentru Protecţiei Consumatorilor din Judeţul Prahova au descoperit o serie de nereguli legate de comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea pâinii şi a produselor de panificaţie. Ce ţi-e şi cu opc-iştii aceştia… Păi, ce dacă turcaletul vinde pâinea ceva mai mică, fără acte, cu niscaiva “completări” accidentale, fireşte? Şi dacă “batronul” nu stă să apere aluatul de muşte şi păianjeni, asta înseamnă că vrea răul consumatorului? Unde poţi să cumperi ceva de mâncare dar în acelaşi timp şi o sculă pentru bricolajul de acasă? Nicăieri! Iar pâinea respectivă, dacă te superi, o ştie fiecare dintre noi, poate să fie folosită şi pe post de ciocan sau baros… aşa că nu prea se potriveşte chestia asta. Cum să mulţumeşti pe toată lumea?

Unde să studieze dacă nu la bibliotecă?!

Primarul Comunei Bumbeşti Pitic din judeţul Gorj este acuzat de presă că face angajări ilegale. Ion Poienaru, primarul bumbeştenilor, a angajat în urmă cu doi ani de zile pe postul de bibliotecar un cetăţean al comunei care nu avea nici măcar diplomă de bacalaureat. Păi de ce nu spune presa  cât de eficient era “biliotecarul” la lipit afişe electorale? Da, de ce nu spune presa asta nemernică nicio vorbă despre vinul bibliotecarului? Un cuvânt n-a suflat despre viţelul şi purcelul rumenit sau despre alte fapte de mare cinste şi onoare… Iar despre diploma de bac, ce să spună şi jurnaliştii ăştia? Păi unde să studieze băiatul respectiv mai dihai decât la locul de muncă? Dar lasă că o să ajungă el academician în lipit afişe, apoi parlamentar…

Fumăciosul trist

Politiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Prahova, în colaborare cu cei din cadrul B.C.C.O. Ploieşti, l-au depistat pe N. Petruş Ionel, în vârstă de 31 de ani, din Ploieşti. Acesta se afla în Oborul Ploieşti şi avea depozitată în autoturism cantitatea de 2.060 pachete de ţigări (41.200 ţigarete), pe care le oferea spre comercializare. Asta o spun poliţaii, dar ei nu vor să fie de acord cu faptul că Ionel are o mare nevoie de tutun. Criza şi necazurile fiind atât de mari, l-au afectat, şi ce să facă şi el... Fumează şi fumează şi fumează. Că din baxurile de tutun mai oferă şi altora,  asta înseamnă că face evaziune? Se vede că nu aţi fost niciodată fumători, domnilor poliţişti! Când îţi arde buza după o pipă, e bine să găseşti câte un binevoitor care să-ţi paseze o ţigară. Poate chiar şi un pachet. Ce să mai vorbim de baxuri...

Există viaţă după puşcărie?

În primul trimestru al anului, procurorii din cadrul Ministerului Public au soluţionat peste 127.000 de dosare (cu 17 la sută mai multe decât în perioada similară din anul anterior), activitate care s-a soldat cu trimiterea în judecată a peste 13.000 de persoane şi arestarea preventivă a altor 2.100. Este clar, pentru mulţi dintre români viaţa este mult mai fericită dincolo de gratii decât în aşa-zisa libertate.

Apocalipsa după controlul Fiscului

O modificare din Codul de procedură fiscală le permite inspectorilor să reconstituie obligaţiile fiscale. Pare ceva simplu şi de neluat în seamă, nu? Măsura se traduce aşa: inspectorul pune tibişiru şi plaivazu pe birou, scoate abacu şi te anunţă: “Mai aveţi de plătit biruri la stat încă enjpe miliarde!” “Cââââââââât? – o să spuneţi cu inima ţăndări… dar inspectorul este deja la altă firmă. Nu plăteşti, vine Organu’ şi te ia la întrebări, anchete, evaziune, ţac-pac şi la pripon cu tine! Ce mai contează că afacerea ta, cu de toate, cu purcel, căţel, pisică şi secretară nu au produs atât de mult, dar te pui cu Organul?!

Cum cheltuim un milion ca să producem 100! De lei!

Panouri fotovoltaice la Parcul Industrial Ploieşti În premieră pentru judeţul Prahova, Ploieşti Industrial Parc (PIP) a pus în funcţiune un sistem promoţional de panouri fotovoltaice conectat la reţea. Bravooo! Minune, excelent, inedit, minunat! Ce mai contează că panourile costă cât curentul pentru următorii doi ani? Nu produc ele curentul electric necesar pentru ghereta paznicului şi cafetiera secretarei?! Nu-i aşa că este minunat?

Zi-le tu, Bădescule!

Iulian Bădescu este singurul parlamentar prahovean care s-a autosesizat în legătură cu gropile de la marginea Ploieştiului. Gropi pe care toată lumea le ştie, le cunoaşte, dar nimeni n-a mişcat un deget. Buncărele din comunele Târgşoru Vechi şi Ariceştii Rahtivani au îmbogăţit pe mulţi dintre cei care ar fi trebuit să controleze şi să închidă respectivele gropi. Acum, dacă ditamai senatorul, respectiv Iulian Bădescu, s-a implicat, suntem sigur că se va schimba ceva. Găurile se vor adânci mai rapid, firmele vor intra-n faliment, vor fi mult mai multe şpăgi de dat! Deci devine clar că lucrurile înaintează!

Of, viaţa mea,/ of, pensia mea…

Aproape 500 de pensionari au participat la mitingul de protest cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului condus de Emil Boc. Ei au cerut, dar nu prea i-a ascultat nimeni. Însă au fost luaţi în seamă. S-a umblat la pensie! Deocamdată cu toporul! Urmează ghilotina!

Focul şi lemnele de la şcoală

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Fulga, este cercetat penal de politiştii din localitate, după ce a sustras din magazia şcolii cantitatea de 1.135 kg lemne pentru foc. Sărmanul va trebui să explice acum cât de milos a fost el cu lemnele respective. Că de fapt le-a dus acasă, în vizită, că lemnele respective îl implorau să le ia cu el, că se simt singure şi părăsite şi că şcoala nu mai reprezintă niciun fel de interes pentru nimeni, nici măcar pentru ele! Iar el, suflet şi fire sensibilă, ce să facă? Le-a luat acasă la el că doar nu era să fie atât de hain la suflet şi să lase aşa, de capul lor, în magazia şcolii!

Bun e vinul ghiurghiuliu

Un grup de cercetători de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, au ajuns la concluzia că vinul roşu creşte performanţele intelectuale. Ei dragilor, de acuma, înainte de examen, pe la Guvern sau alte instituţii, să nu vă surprindă faptul că o să vedeţi niscaiva butelcuţe pe sub bănci, birouri sau coşurile de gunoi. Consideraţi-le drept adjuvante pentru întreţinerea potenţei intelectuale a slujbaşilor sau studenţilor din zona respectivă.

Deschideţi uşa să intre soarele… pardon, hoţul!
Despre Câmpina se pot spune mult. Unele sunt legende, altele sunt reale sau tind să devină legende. Mai nou, Câmpina pare să fie o localitate atipică în ceea ce priveşte modul în care operează infractorii. Hoţii pătrund şi fură din locuinţe cu…acordul proprietarilor. Prin urbea respectivă au fost înregistrate mai multe spargeri care, după cercetări, au dus la concluzia că hoţomanii mai călcaseră de câteva ori  prin casele oamenilor. Cică să verifice coşurile, sobele, instalaţia de gaz, de curent, de apă sau dacă şi-au achitat cine ştie ce dări către cine ştie ce instituţie. Şparlitorii reveneau şi operau când proprietarii nu erau pe acasă, motiv pentru care poliţiştii întreabă din ce în ce mai des despre cititorii de contoare, verificatorii de coşuri sau reţea de gaze.

După ce au luptat de n-au mai putut şi războiul l-au pierdut

Cel puţin o persoană ajunge, zilnic, la spital din cauza consumului de plante şi substanţe psihoactive, potrivit informaţiilor pe care le deţine Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova - CPECA. În plus, numărul beneficiarilor centrului a crescut considerabil, iar 95% dintre aceştia sunt şi consumatori de astfel de plante etnobotanice. Ce chestie, unii înfundă nasul în iarbă şi apoi încep să audă voci! Motiv pentru care, pe la spitale,  unii le înfig tot felul de ace-n venă! Nu era mai simplu să o facă direct, din prima fază?!

Un beton pentru şoferii de mămăligă

În urma accidentelor petrecute din 2005 şi până acum, pe DN1, între Ploieşti şi Comarnic, 197 de persoane şi-au pierdut viaţa, 290 au fost grav rănite, iar alte 600 de persoane rănite uşor. Odată cu montarea separatoarelor de sens, poliţiştii speră ca numărul evenimentelor rutiere să fie diminuat cu cel puţin 40%. Ne îndoim că nu se vor găsi niscaiva cocoşi, fiţoşi ai şoselelor care să încerce să treacă şi peste sau prin separatoarele de sens. Păi, se pun alea cu ei?!

Cu babe, vrăjitoare şi leacuri sau şamani n-o fi mai bine?!

Directorul Direcţiei de Sănătate şi cel al Casei de Asigurări de Sănătate i-au convocat pe toţi managerii spitalelor din Prahova. Mesajul oficialilor către directori a fost cât se poate de clar: cheltuielile trebuie reduse. În aceste condiţii, fiecare manager de spital trebuie să stabilească, foarte rapid, de unde şi cum taie din cheltuieli. Ar fi simplu. Pun un lacăt pe poartă. Cât poate să coste un lacăt?

Telefonia, dragostea mea!

Poliţiştii din comuna Măgurele au depistat doi tineri care aveau asupra lor un sac de rafie ce conţinea aproximativ 15 kg sârmă de cupru, a cărei provenineţă nu o puteau justifica.  În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a descoperit că M. Eduard şi C. Florin, ambii de 17 ani, din comună, au sustras aproximativ 100 metri cablu telefonic din cupru din linia care leagă comuna Măgurele de comuna Gornet. Ce ţi-e şi cu poliţiştii ăştia! Ei n-au înţeles că tinerii respectivi sunt de fapt nişte agenţi de progres! Păi, dacă nu mai au telefonie fixă şi nici cabluri, nu vor fi oamenii din comună nevoiţi să fosească telefonia digitală? Corect! Ca urmare, asta ar însemna de fapt un progres al comunei! Iar pentru acest bine să fii cercetat şi trimis la pripon este deja cam mult. Dar aşa a fost mereu pe lumea asta: vizionarii şi progresiştii n-au prea avut înţelegere…

La valoarea lor... ce-i un milion de euro?!

Ca să le arate concetăţenilor că le pasă, consilierii din Buşteni au decis că trebuie să facă rost de bani. Nu să-şi vândă niscaiva terenuri sau afaceri, ci să facă un împrumut intern pentru lucrări de interes local. Consilierii locali ai oraşului Buşteni au aprobat contractarea unui împrumut intern în valoare de un milion de euro, în vederea finanţării unor obiective de interes local. Durata de finanţare va fi de 20 de ani, din care patru ani perioadă de graţie şi 16 ani  perioadă de rambursare a creditului. Ordonatorul principal de credite va publica, pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, toate informaţiile referitoare la creditul ce va fi contractat, inclusiv dobânzile şi comisioanele aferente. Nici nu ne îndoiam că totul va fi foarte transparent. În ce priveşte creditul, condiţiile şi rambursarea, că doar n-o să ne spună şi cine, pentru ce şi cât toacă din împrumutul respectiv.

Alcoolul este viaţă…

O elevă de clasa a VIII-a a ajuns la spital în comă alcoolică. Adolescenta învăţa la Colegiul Naţional “Nichita Stănescu” din Ploieşti. Fata a fost adusă la spital de o ambulanţă care a găsit-o în faţa unui restaurant. Eleva consumase 300 de grame de coniac şi două beri. Fusese bucuroasă că luase nişte note mari de tot. Că dacă ar fi băut de supărare…

Dacă tot este criză… de ce să mai muncim?!

Oamenii care lucrează 10-11 ore pe zi sunt mai predispuşi să sufere de afecţiuni ale inimii, putând ajunge până la atac de cord, comparativ cu aceia care lucrează doar 7 ore pe zi. Cam aceasta este concluzia unui studiu desfăşurat pe durata a 11 ani, pe un eşantion de 6.000 de cetăţeni britanici. Extraordinar, asta înseamnă că toţi românii sunt feriţi de afecţiuni cardiace, logic, nu?

Oprea, poate nu ştiai... Michael J e mort...

Primăria oraşului Sinaia va sărbători ziua de 1 Iunie, Ziua Copilului, ca şi în anii precedenţi, împreună cu preşcolarii şi elevii claselor I-IV din oraş. Pentru acest an - când se va organiza cea de-a VI-a ediţie a evenimentului "Primăria Copiilor", în data de 1 iunie 2010 - sunt aşteptaţi la sediul autorităţii locale sute de copii, pentru ca aceştia să devină, pentru o zi, cei mai mici "funcţionari publici", având astfel posibilitatea să cunoască aspecte legate de administraţia publică. Desigur că kinderii vor lua decizii, vor conduce oraşul cu mult mai bine decât o face edilul sinăienilor. Care nu ştim dacă-i un fan Michael Jackson, dar nici nu credem că ar fi un model pentru cei mici. Ca edil, ca primar,  desigur… nu vă gândiţi la alte prostii!

Back To Top
    Follow us!
    Copy Link