Rise Project a intrat în posesia unui document NATO care dezvăluie secretul mesei de 2,3 km la care își primește Putin sclavii și pe Emanuel Macron. Potrivit sursei citate, dictatorul de la Kremlin ar fi cumpărat masa de pe Olx, de la un alt mic dictator din Europa de Est.
„Da, am cumpărat masa de pe Olx, de la omologul meu, Andrușka Liviu Volosievici. I-am zis Șto-Eta scolco masa dictatorială? Andrușka mi-a trimis un sms de amenințare, în care m-a făcut șoricel, după care am căzut la pace. Lui Andrușka îi folosea masa lungă ca să-și umilească funcționarii și să tragă vânturi fără să fie depistat. Așa s-a obișnuit să țipe la toată lumea, ca să fie auzit de la capătul celălalt al mesei. Eu am aceleași hobby-uri, doar că mai trag și rachete peste oameni nevinovați. Bună afacere!”, a comentat dictatorul medieval Vladimir Vladimirovici Putin pentru Punctulpeignat.ro.
Surse din Primăria Ploiești informează că edilul-șef și-ar fi vândut masa fiindcă nu încăpea la etajul 1 și ar fi trebuit să o sprijine pe Blocul 7 Etaje, despre care știm bine că va fi bombardat și distrus după un nou referendum constituțional organizat pe Facebook și Tik Tok.
- Nota autorului: acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Replicile personajelor sunt imaginare și nu sunt identificabile, în mod real, cu subiectul creației.