Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Pamflet

Mulţi se întreabă, probabil, ce mai face fostul şef al SRI Prahova, tipul ăla anchetat pentru toate nenorocirile din Prahova, de la trafic cu produse petroliere până la şantaj, desconsiparea colegilor, etc. În ciuda multora care îi doresc tot binele din lume, dar din lumea cealaltă, noi credem că Justiţia trebuie să îşi facă datoria şi să dea cu nea Cornel de pământ, dacă e cazul, şi dacă nu, să îl lase, domnule, în pace, să fugă liniştit din ţară, că oricum, la câte conturi are în Elveţia, nici 007 nu-l mai găseşte. 

Oricum, situaţia actuală a familiei Păltânea nu este una roz-bombon. Cele şase case ale fostului şef al SRI sunt sub sechestru, ca şi conturile sau averea marelui fost. Din auzite, la Corneliu Păltânea nu se poate aplica zicala „ce-am avut şi ce-am pierdut”, pentru că omul dădea pe-afară, nenicule. Case în Ploieşti, case la Cheia, case peste case, mai ceva ca Năstase, hai c-am făcut şi o poezie. 

Păltânea stă cu sechestrele respective ca pe ghimpi, a mai şi albit şi, ca să fie tacâmul complet, mai are şi o interdicţie de părăsire a ţării. Aici îl cam doare pe nea Cornel. Se pare că omul a venit săptămâna trecută la o nouă prezentare în faţa instanţei militare pe ambele picioare. 

Până acum nimic senzaţional, numai că pe unul îl ţinea mai în spate, târâindu-l prin faţa magistraţilor. Nea Cornel a zis că este impetuos necesar să I se dea voie să iasă niţel din ţară, nu departe, doar până la Viena, unde trebuie să se opereze. Trecând peste faptul că Păltânea a recunoscut tembelismul şi incompetenţa sistemului medical românesc, părere pe care o împărtăşim şi noi, nu credem, totuşi, că lipsa de doctori de şale îl împiedică să se opereze pe meleagurile noastre. Probabil că Păltânea suferă după drumeţiile din tinereţe, atunci când mergea cu clasa de cadeţi din Băneasa la pădure şi l-a apucat aşa, un dor de ducă. Dar de ducă, nenicule, cât o vedea cu ochii, numai de ţara asta să nu audă. Oricum, judecătorii au hotărât să analizeze cererea, în ciuda împotrivirii procurorilor, urmând să dea verdictul zilele următoare. Dacă acesta va fi da, o să vă anunţăm când pleacă trenul din gară, ca să-I faceţi lui nea Cornel semne de la revedere pentru ultima oară. Pentru că sigur va fi ultima oară când îl vedeţi. E normal. Ce, voi dacă aveaţi conturi prin Elveţia vă mai întorceaţi?

Agentul James Vagabond

Back To Top