Un păsăroi albastru la ochi, dar şi pene, că epoleţi nu purta în ziua aia, ne-a şoptit una tare de tot. Bârfa, cu parfum de melodramă de alcov, dar şi de zbucium crunt al liubovului, nu pare deloc alături de realitate şi, ca orice bârfă, îşi are parfumul ei de credibilitate.
Senatorul cel focos
Imediat după Loviluţie, cei mai aprigi capitalişti se regăseau în zona foştilor securişti, activişti de partid sau în măsluitele firme de comerţ exterior. Era şi simplu pentru foştii tovarăşi, deveniţi acum veritabili domni, capitalişti de soi ai neamului, pentru că germeni ai economiei de piaţă nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi vreodată. Aşa cum nici butaforia şi pospaiul de suliman democratic nu le scoate marxism-leninismul din sânge.
Meşterul făurar, eroul acestei poveşti, nu este nimeni altul decât focosul Daniel Savu. Actualmente mare senator, membru în comisia care se ocupă de controlul activităţii celor şase-şapte sau ‘enşpe servicii secrete de pe plaiurile noastre mioritice. Acesta a avut o tinereţe destul de zburdalnică - ne povestea păsăroiul nostru - şi destul de mult noroc pentru că, încă din juneţe, a avut parte de protectori de soi. Aşa s-a făcut că după Revoluţie, unde a pus el piciorul nu creşteau flori şi nici nu se oprea soarele în loc, dar a avut şi bafta ca pe cărarea vieţii sale să aibă mai mulţi copii. „No problem!”... şi Daniel a mers mai departe în viaţă.
Ia garniturile, neamule!
Ce a făcut şi a dres el, că munca de ofiţer de informaţii nu îi plăcea aşa de mult, şi, cum printre James Bonzii de zero-zero-şapte nu se regăsea, a trebuit să ia viaţa în pieptu-i de aramă. Ca un făcut, în timpul bejeniei viitorului senator de Prahova avea să-i iasă un mare noroc în cale (nu coşarul, breee!), în persoana lui Marius Barabas. Omul respectiv cică n-ar fi avut niciun fel de gară cu serviciile secrete şi ar fi pornit - aşa singurel - pe drumul propăşirii capitaliste.
Barabas a înţeles că zilele garniturilor de azbest sunt numărate (folosite la greu de industria românească, aia comunistă), iar odată intrate în capitalism şi democraţie respectivele garnituri trebuiau scoase de pe unde erau şi aruncate în cele mai adânci gropi de gunoi. Nu pentru că doreau asta fabricile şi uzinele din România, şi nici directorii lor. Aşa erau directivele europene şi cu astea nu te pui, teteo! Bine, dar ce să se pună în locul afurisitelor de garnituri de azbest? Aici venea Barabas cu oferta lui şi scotea şi uzina dar şi pe directorul acesteia din belea! Cum să lase el ditamai uzinele patriei fără acele garnituri? Aşa se face că firma lui Barabas a început să dea roată în jurul rafinăriilor, al marilor uzine care lucrau cu aşa ceva.
El, cu braţe ca oţelul,/ Va culege muşeţelul
Cum Daniel S., fostul ofiţer de informaţii, avea nevoie de o slujbă, cum pensiile alimentare trebuiau plătite de undeva, şi pentru că Daniel se pricepea bine în zonele pe care - ca din întâmplare - vroia să le penetreze Barabas pentru a-şi vinde garniturile, tot pârdalnica de viaţă a făcut ca drumurile celor doi să se adune, împletească şi să meargă o bună perioadă de timp împreună. Hopa tată, iată că bârfitorul păsăroi începe să spună poveşti interesante!
Imediat ce au bătut palma şi Daniel s-a văzut uns ca director, cu leafă şi chenzină pe măsură, başca o maşină care la vremea respectivă nu era decât pentru doctori şi avocaţi. Şi s-a pus pe treabă. Muncea Dănuţ ca un furnicuţ, dar banii nu se adunau pe lângă el. Aşa se făcea că avea o baftă destul de rea. Nu se lipeau bănuţii de el mai dihai ca apa pe gâscă! Norocul lui era că la acea vreme dădeai cu tunul să iei garnituri din altă parte şi tot nu găseai. Marius avea de partea lui nişte „struţi” care le aduceau din ţara habsburgilor.
Marius intră la griji
Bârfitorul împenat avea să-şi depene povestea sa de parcă ar fi fost chiar la faţa locului. Cum Daniel nu se ajungea - precum roatele de la căruţă, că ale limuzinei erau la locul lor - a început să dea de gândit celui care îl luase sub protecţia sa. Şi ca să se limpezească apele, Marius ar fi avut o discuţie cu Daniel. Bărbătească şi francă. Bârfitorii spun că Daniel ar fi recunoscut că nu are cum să se ajungă cu banii deoarece inima sa ar fi fost pusă pe jeratic de o jună şi angelică făptură care-şi câştiga o pâine, destul de amară, slujind pe altarul jurnalismului. În slujba unui mogul care-şi făcuse un ziar cu ditamai hultanul pe fronton şi care nu avea cum să acopere nevoile şi necesităţile zilei unei tinere condeiere care se dorea a fi o adevărată Orianna Falacci a Prahovei.
Chemarea inimii
În urma discuţiei, Daniel a spus că îşi vede de treabă, dar la gingaşul său odor nu renunţă nici în ruptul capului. Şi a ţinut-o pe a lui şi nici în ruptul capului nu ar fi vrut „să se dea pe brazdă”, aşa cum îi cerea Marius Barabas. Cum fiecare o ţinea pe a lui, ba mai mult, s-a ajuns şi la o ciondăneală, au decis că ar cam fi cazul să înceteze orişice fel de colaborare. La vremea respectivă Barabas se pare că ar mai fi avut vreun fel de regret că Daniel l-ar fi lăsat baltă pentru a-şi asculta chemarea inimii. Care, ca orice patron cu inimă rea, a început să îşi aducă aminte şi de unele deconturi, cum dădea telefoane pe la te miri ce firmă ca să asigure intrări glorioase ale tinerei condeieriţe pentru ştiri în exclusivitate sau chiar contracte de publicitate.
Vise. Cu Daniel
Una peste alta, ceea ce părea la început o mare prietenie avea să fie sfărâmat de pretenţiile exagerate ale unui patron care în goana după profit nu avea cum să priceapă cum este şi cu inima asta sau cu tainele ei!
Zvonaciul ne-a mai spus că între Marius şi Daniel ar fi apărut o ură care nu mai putea fi ascunsă şi, cum firma respectivă devenise prea mică pentru a-i încăpea pe cei doi, Daniel a fost nevoit să plece, iar, în bejenie. În urma lui, Marius Barabas a suferit îndeajuns cât să se plângă de ce vise mari a avut el cu Daniel şi cât de nerecunoscător a fost brigandul. Dar cum orice supărare sau necaz trece în uitare cu timpul, ar fi încercat să îşi vadă mai departe de garniturile sale minunate.
Patimile lui Barabas
Zvonerii susţin că după plecare lui Daniel din firmă mai toţi cumpărătorii de garnituri care altădată vedeau în Barabas salvarea lor ar fi început să strâmbe din nas când auzeau de acesta, de firma sa ori de garniturile lui. Rând pe rând au început să se plângă şi de faptul că sunt speculaţi de fapt în afacerile cu Barabas. Un răspândac spune că ar fi fost posibil ca unele acte din firmă să fi ajuns şi pe la firmele beneficiare având datele necesare despre preţul de import, din care reieşea preţul real la care cumpăra Barabas acele faimoase „ţucuflendere”.
Că o exagera sau nu zvonerul nostru nu avem de unde să ştim, dar cică le-ar fi explodat căciulile de pe căpăţâni cumpărătorilor când ar fi aflat că ei îşi cumpărau marfa la un preţ de multe ori mai mare decât costa ea la producătorul din fostul imperiu habsburgic. Ipoteze, întrebări şi multe semne de întrebare ar fi avut Barabas la momentul respectiv. El a ajuns să intre la bănuieli că la plecarea lui Daniel din firmă ar fi fost posibil ca acesta să fi luat cu el şi cine ştie ce liste şi oferte de preţuri. Greu de crezut că aşa ceva ar fi fost posibil şi punem totul pe seama tentaţiei zvonacilor de a umfla şi gonfla unele şi altele.
Romeo SRI trage de şaibe
După ani şi ani de la pocinogul respectiv, Marius Barabas a ajuns să aibă ditamai firma sa - şi multe altele - iar Daniel să iasă senator. Prima dată după ce a murit predecesorul său, iar a doua oară - în prezentul mandat - pe sabia lui, deşi nimeni nu-i acorda şansa asta. Cum Daniel a ajuns în Parlament (ca ales al poporului, nu?) şi are şi dreptul de a controla serviciile secrete, mare minune de nu vom vedea că sabia va fi trasă din teacă iar Marius al nostru să nu fie dovedit că nu ar fi aşa de mare om de afaceri?!
P.S. Juna gazetăriţă a renunţat la misia sa de a informa poporul cu ultimele informaţii şi noutăţi şi acum face PR politic. Vulturul de pe oficiosul mogulului a năpârlit şi a sucombat.
Daniel şi bestia