Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Pamflet

Deci, tot firmele din Apus, inclusiv Austria, au credite de miliarde de euro şi acum nu le mai pot rambursa. Culmea ar fi fost ca statul român să accepte acest plan de a plăti creditele persoanelor fizice dar mai ales juridice, de obicei multinaţionale sau investitori străini, doar pentru ca profitul acoliţilor Oesterreichische Nationalbank să nu scadă!

Inflamarea relaţiilor dintre Austria şi statele est-europene a devoalat un adevăr crud. Est-europenii sunt, de fapt, nişte cetăţeni de rangul II ai mult lăudatei U.E.

Totul a pornit din momentul în care Austria a anunţat că are o mare problemă cu băncile din România. Acesta a fost fitilul care a declanşat bomba. Statul austriac a anunţat, prin Oesterreichische Nationalbank, respectiv băncile mamă din această ţară, că nu doreşte să fie „atras” în faliment de către „barbarii” din România. Şi asta doar pentru că la nivelul băncii naţionale din Austria s-a pus problema dacă este cazul (sau nu) să-şi salveze „puişorii” (băncile sau afacerile) din România. Ca să vezi şi să nu crezi!

Ce înseamnă să fii neamţ

Puţini sunt cei care ştiu că relaţiile româno-austrice au fost, în ultimii 20 de ani, cu mici excepţii, foarte tensionate. Acum 15 ani, în presa din Austria (şi mai ales din România) se discuta despre „ţiganii care au mâncat lebedele din Viena”. A curs multă apă pe Dunăre până când acest mit, al halitorilor de lebede, să fie uitat (momentan).
Ulterior, statul austriac a refuzat să susţină BCR-ul pe când întreg sistemul bancar românesc era la un pas de colaps. Nimeni nu a spus niciodată cât de mare a fost ajutorul acordat de guvernul german unui sistem bancar primitiv, care se clătina serios după ce a fost sabotat din interior. Erau vremuri când băncile româneşti au fost devalizate de către cei care, chipurile, le administrau. Isteria a dus la cozi imense în faţa băncilor şi panica depunătorilor români era aproape generală. Intervenţia BNR, cu ajutorul discret şi eficient al băncii naţionale a Germaniei, a reuşit. Au fost salvate economia românească dar şi sistemul bancar de la o prăbuşire care părea iminentă. Amărăciunea refuzului a rămas!

Tunul austriac

O altă încercare grea pentru români s-a înregistrat la momentul în care austriecii s-au opus vehement (motivat şi realist) accederii României în U.E. Slaba pregătire, mediocritatea instituţională, dar şi lăcomia liderilor de la Bucureşti - care ar fi avut tupeul de a cere şpagă chiar de la oficiali ai guvernului austriac pentru privatizarea unui combinat petrochimic - fiind motive suficiente şi temeinice pentru fi refuzaţi în „club”.
Un alt motiv de mare supărare, în relaţia cu Austria, mai ales pentru români (desigur, nu şi pentru cei care au făcut „afacerea”), a fost generat de privatizarea PETROM. O tranzacţie în care austriecii au plătit un preţ derizoriu pentru a pune mânuţa pe bijuteriile coroanei: rafinării, staţii de distribuţie, resurse naturale etc! Un tun de zile mari - se spune şi acum!
Au fost apoi patru-cinci ani de dezmăţ financiar, timp în care subsidiarele austriece au oferit credite - în valută - practicând o dobândă de 4-5 ori mai mare decât ar fi încasat la Viena sau în orice alt colţ al minunatei ţări de baştină. 

Nevoile personale ale lui Golea

Românaşul a pus botul, a semnat contractele de creditare şi a pus şi osul la treabă. Acum, chiar şi „pe praful acesta”, procentul celor care îşi achită ratele este printre cele mai mari din întreaga Europă! Profiturile subsidiarelor austriece nu au fost investite în România, dar vagoanele de euroi nu se regăsesc deloc în cine ştie ce investiţii pe plaiurile mioritice! Au mers în ţara celor care acum se tem de... „faliment”, ca şi cum nu există garanţiile celor care au creditat! Vor doar profit, iar pierderile să fie suportate tot de amărăşteanul de român. Volumul creditelor de investiţii, de cont curent - de „nevoi personale” ca să spunem aşa - pentru firme a fost de câteva ori mai mare decât cel solicitat şi primit de alde Golea de rând. Deci, tot firmele din Apus, inclusiv Austria, au credite de miliarde de euro şi acum nu le mai pot rambursa. Culmea ar fi fost ca statul român să accepte acest plan de a plăti creditele persoanelor fizice dar mai ales juridice, de obicei multinaţionale sau investitori străini, doar pentru ca profitul acoliţilor Oesterreichische Nationalbank să nu scadă!

O, biată Austrie!

A spune acum, pe acest fond, că România „trage în faliment„ o ţară precum Austria este doar o mare gogoriţă! De fapt se vrea o infuzie masivă de capital în aceste subsidiare, iar pe de altă parte, decizia de a negocia un împrumut cu FMI nu a picat nimănui bine. Când spunem „nimănui” ne referim atât la „subsidiare”, cât şi „băncile-mamă” dar şi la „unele” state.
În acest context a apărut o altă manipulare. Rating-ul de ţară! Consilierii, năimiţi pe bani grei, prezintă situaţia prin agenţii ai căror oameni sunt plătiţi fantastic de bine chiar de către... organismele financiare care oferă credite pentru ţările „analizate!” Prost să fii să crezi că „rating-ul” va fi vreodată în favoarea „analizatei”, iar de aici că ţara respectivă ar obţine o creditare cu o dobândă măcar acceptabilă, că de una convenabilă nicicând nu se poate pune problema.

Back To Top