Odată cu toamna şi cu campania electorală, încep festivalurile săteşti şi orăşeneşti pe tot întinsul patriei. De la sărbătoarea cucuruzului şi până la macheala în cinstea recoltei de voturi e doar un pas.
Prahovenii vor fi ţinuţi matoi până la sfârşitul campaniei electorale, pe motiv de sărbătoare comunală, fiind ulterior conduşi la vot de binevoitori de prin partide care le vor ştampila, probabil şi buletinele, numai să nu obosească electorul holbându-se la multitudinea de variante de vot.
Şi uite-aşa mai trece o campanie electorală, în fumuri de mici şi aburi de alcool. Că aşa-i datina la noi, nu? La festivalul vinului, nu a ajuns musiu Bachus, aşa cum am fi fost tentaţi să credem, ci chiar Bombonel în persoană, care a făcut şi el o baie printre mulţimea nespălată de alegători pe care va fi nevoit să o suporte încă o lună şi jumătate. Aroganţa sa suferă, ca şi ficatul. Totul în slujba aroganţei pierdute. Succesuri!