Categorie: Pamflet

Am văzut, aşadar, că reflexul prostirii poporului a subjugat conştiinţa politicianului român şi în ultima campanie electorală. Cu oile pe dealuri, cu critica asupra guvernului sau cu degetul pe hartă, confundând judeţele României cu localităţile şi invers, poporul a mai fost, încă odată, martorul lucrăturii asupra sa. Nimeni nu a explicat poporului de ce ar fi trebuit să se încoloneze disciplinat, la vot, pentru a trimite 33 de navetişti în Europa şi, mai ales, ce vor face ăia acolo, dacă tot fac naveta. Poporul a primit, însă, iar, câte 40-50 de lei pe cap de bovină purtătoare de ştampilă pentru a vota mituitorul şi a plecat acasă, rânjind tembel, fericit fiind că a produs ceva în sfânta zi a votului europarlamentarilor. 

Iar la Bruxelles, am trimis ce a ştiut acest popor, în 20 de ani, să dea mai bun: tembeli, psihotici, seminţari, dive siliconate şi câţiva intelectuali dezorientaţi de postura puţin jenantă în care se află. Pentru că, nu-i aşa, e greu să ieşi parlamentar european din postura de independent, dacă nu ai susţinerea unui clan bine definit şi milităreşte coordonat. Iar intelectualii, ăia puţini care au ales să respire UE decât RO, au plecat capul, înţelegând puterea votului de clan.

Totuşi, drama poporului român se poate transforma, de această dată, în avantaj clar. Avem o singură condiţie: aceea ca Gigi Becali să se comporte în plenul Parlamentului European, ca la el, în Pipera, acolo unde scuipă seminţe pe câine. 

Dacă Gigi se va concentra şi va fi în stare să tragă trei băşini puternice, româneşti, în timpul discursului lui Frau Merkel sau să hăhăie scuipând seminţe în capul colegilor din faţă, tocmai atunci când venerabilul Barosso vorbeşte despre politicile convergente de mediu, suntem salvaţi, oameni buni! 


Şi dacă acelaşi idol al tineretului român se va scărpina în cur pe holurile PE, neavând altceva mai bun de făcut, din motive de limbă aromână stăpânită la perfecţie, şi îşi va parca elicopterul pe gazonul din faţa parlamentului, unde va împărţi bani la cetăţenii bruxelezi, că aşa vrea muşchii lui de bişniţar arogant de Românica, ţara românească este salvată de la colaps. 

Pentru că, stimaţi cititori, de-abia atunci poporul frate european va realiza dimensiunea tâmpeniei acceptării României în UE de acum doi ani, când şi-a luat ţeapă şi a pus botul la vorbele manglitorilor noştri din politică referitoare la reformele care se produc în România mai dese decât tirajul la Loganul cu un airbag pentru şomerii nemţi.

Atunci, francezii, olandezii, nemţii, belgienii şi italienii vor înţelege că, dacă nu vin încoace să ne schimbe pamperşii, să ne construiască drumurile, să bage bani în cultură, turism, educaţie, şi chiar să ne cumpere cu totul, vor pierde înzecit pe termen lung, iar lebedele de la Viena vor dispărea iar, o generaţie întreagă pusă pe rotisor, din motive de foame naţională acută din Românica. 

Pentru că, doamnelor şi domnilor, poporul român nu e în stare să îşi mănânce liniştit scovergile, precum cinstiţii vecini bulgari sau unguri. Nu! Poporul român vă va fura şi chiloţii din cur, băi, olandezilor şi italienilor, iar tradiţiile voastre milenare se vor muta în curtea ţiganilor din România, unde statuetele voastre din San Pietro se vor pişa la fel de civilizat alături de cal, merţan şi de palatul cu turnuleţe.

Cu cât mai repede ne face Gigi de panaramă la Bruxelles, cu atât mai bine pentru naţie. De aceea, rog respectuos domnii de la DNA şi celelalte instituţii care îi blochează lui Jiji drumul spre succes să cedeze, pentru binele unei ţări întregi, sătulă de autodeterminare, şi să îl lase pe oier acolo unde Dumnezeu a vrut să îl trimită. Pur şi simplu. Adică nu, scuze - pac, pac!

Back To Top