Mihai Apostolache a demisionat din funcția de secretar general al PNL Prahova, enunțând, în actul depus la partid, motivele în baza cărora a luat această decizie. Între acestea, Apostolache semnalează atitudinea „discreționară" a copreședintelui PNL Prahova, Ion Luchian, în conducerea ședințelor, discuțiile „uneori fără substanță" din cadrul CJEX al partidului, afirmând că există oameni în conducerea organizației județene care nu au înțeles semnificația votului din 16 noiembrie 2014. Mihai Apostolache este lector universitar doctor la UPG Ploiești, fiind și director al Centrului de Studii şi Cercetări Juridice şi Socio-Administrative în cadrul universității menționate. Apostolache rămâne simplu membru de partid.
În continuare, textul demisiei (sursa: observatorulph.ro)
"Aşa cum am anunţat în şedinta Comitetului Judeţean Executiv al PNL Prahova din ziua de marţi, 7 aprilie 2015, demisionez din funcţia de Secretar General al Organizaţiei PNL Prahova. Printre motivele care m-au determinat să iau această decizie se numără nerecunoaşterea şi, implicit, neaplicarea unor decizii adoptate la nivel judeţean de către anumiţi membri ai CJEX, discuţiile uneori fără substanţă din cadrul CJEX, atitudinea discreţionară a copreşedintelui PNL Prahova (din partea fostului PNL) în conducerea şedinţelor, neînţelegerea semnificaţiei votului din 16 noiembrie 2014.
Din 2013 şi până astăzi consider că mi-am îndeplinit obligaţiile prevăzute de statut, în ceea ce priveşte organizarea internă, şi am reuşit, împreună cu echipa din fostul PDL, să impun o conduită bazată pe respect şi seriozitate. Le mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat din postura de secretar general şi îi asigur de întreaga mea consideraţie.
Voi acorda în continuare sprijin de specialitate aleşilor noştri locali din teritoriu şi voi fi în continuare activ în spaţiul public, încercând să îndrept anumite erori din administraţie.
Atâta timp cât statul român a investit în mine este normal să contribui la dezvoltarea unui sector sau altul al vieţii sociale, lucru pe care îl realizez prin activitatea didactică şi de cercetare pe care o desfăşor.
Mihai Apostolache
Data: 15.04.2015"