Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

voturiPNL a adoptat o rezoluţie prin care, pe lângă demisia premierului Victor Ponta şi a întregului Guvern, cere şi alegeri anticipate. „PNL consideră că singura soluţie cinstită, transparentă şi firească de ieşire din criza politică este întoarcerea la urne", se arată în rezoluţia adoptată de liberali.

"PNL consideră că schimbarea premierului nu este suficientă pentru bunul mers al României şi al guvernării. PSD, aflat la putere, este într-o profundă criză morală, având ca unică preocupare apărarea politicienilor suspecţi de fapte de corupţie şi obstrucţionarea Justiţiei. Prin faptele sale de zi cu zi, PSD pune la îndoială sistemul constituţional democratic şi încalcă brutal normele statului de drept. PSD, prin liderii săi actuali, s-a delegitimat iremediabil şi nu mai are ce oferi românilor.

PNL consideră că singura soluţie cinstită, transparentă şi firească de ieşire din criza politică este întoarcerea la urne: alegerile anticipate. Românii, prin votul lor, vor da soluţia corectă, al cărei prim pas a fost făcut la alegerile din 16 noiembrie", se arată în rezoluţia adoptată de liberali.

Back To Top