Categorie: Politic

Aflat la Chişinău cu prilejul sărbătoririi a 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu României, preşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul prahovean Roberta Anastase, a declarat că „România este cel mai bun, mai sincer şi mai constant prieten al Republicii Moldova”, însă a subliniat şi faptul că ţara noastră este “principalul avocat al Moldovei pe plan European. "Republica Moldova are astăzi ocazia să se racordeze la economia, valorile şi standardele europene, iar sprijinul României nu va lipsi şi nu va întârzia niciodată pe acest parcurs european", spus Anastase

Roberta Anastase a menţionat că manifestările la care este prezentă demonstrează că societatea civilă din Republica Moldova simte şi ştie cel mai bine semnificaţia acestui moment istoric. "La 27 martie 1918 a fost luată o decizie curajoasă şi într-un moment dificil. Ideea europeană este la fel de importantă acum pentru Moldova, la fel cum a fost şi Unirea în 1918", a mai spus Anastase.

 

 

Menţionăm că în cadrul aceleiaşi vizite, potrivit presei moldovene, în programul oficialului român au mai figurat şi depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare din Grădina publică din Chişinău, o vizită la Liceul "Onisifor Ghibu", unde urma să facă o donaţie de carte din partea României şi participarea, împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la masa rotundă cu tema "Hotărârile istorice ale Sfatului Ţării şi integrarea Basarabiei în sistemul interbelic de valori europene", eveniment găzduit de Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Back To Top