Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

cristea 1Fostul ministrul Aurelia Cristea, care a demisionat miercuri din PSD, a declarat la RFI că în partid este „dictatură" de când a preluat Liviu Dragnea conducerea. De asemenea, ea a precizat că, de când a demisionat, este sunată de foștii ei colegi, îngrijorați de ce se întâmplă în Guvernul României și în PSD.

„E o dictatură pe care eu nu am văzut-o în PSD în ultimii 20 de ani. Și am trăit și în perioada Adrian Năstase...Oricine va îndrăzni să ia cuvântul sau să exprime o altă opinie va fi dat afară imediat. Mai mult, au avut o asemenea procedură în ceea ce privește alegerea parlamentarilor astfel încât aceștia să fie toți trecuți prin pixul domnului Liviu Dragnea astfel încât niciunul să nu îndrăznească să spună ceva", a spus Aurelia Cristea.
„Colegi, care mă sună, care sunt și ei confuzi pentru că tot cei care ne-am educat copiii și am crescut respectând legea nu putem accepta ceea ce s-a întâmplat aseară (n.r. marți). Pentru că, dacă s-a întâmplat acest lucru (n.r. ordonanțele de modificare a Codului penal), oricând ne putem aștepta la orice. Oricând! Și asta v-o spune cineva care a lucrat cu ei și a văzut lipsa de respect față de lege și față de orice principiu, regulă sau cetățean. (...) Ei au făcut la ceas de noapte ceea ce sunt obișnuiți: o hoție, ca să poată fura mai departe", a declarat fostul ministru.
Aurelia Cristea, fost ministru în guvernul Ponta, a anunțat miercuri că demisionează din PSD, după aprobarea ordonanței de urgență pentru modificarea Codului penal.

Digi 24

Back To Top