Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Comisiile parlamentare vor începe, în această săptămână, dezbaterea proiectului de lege a bugetului de stat pe 2018.

Deputatul PMP de Prahova a anunțat că are 32 de amendamente privind finanțarea unor proiecte de investiții în județul Prahova, în contextul începerii dezbaterilor pe marginea bugetului de stat din 2018. "Pentru Ploiești, am cerut alocarea de fonduri pentru construcția unui nou spital de pediatrie (obiectivul asumat de mine încă din campania electorală pentru primărie, din anul 2016), pentru reabilitarea spitalului municipal, pentru realizarea proiectelor de infrastructură din zonele defavorizate urbanistic, precum cartierele «Mitică Apostol», «Buna Vestire» sau «Mimiu», precum și pentru construcția a două grădinițe noi. Un alt obiectiv de mare importanță a cărui realizare o susțin și pentru care le cer guvernanților să aloce fonduri este construcția unui spital modern, cu centru de primiri urgențe, în Sinaia. De asemenea, pentru a-i obliga pe cei din coaliția PSD-ALDE să-și respecte promisiunile din programul de guvernare, le-am cerut, prin 180 de amendamente (câte unul pentru fiecare comună din Prahova, așa cum cer procedurile parlamentare), să cumpere câte o ambulanță și să construiască câte o creșă în fiecare dintre aceste localități", a anunțat parlamentarul.
Bozianu a declarat că primari din mai multe localități, indiferent de culoarea politică, au răspuns apelului pe care l-a lansat și i-au transmis propunerilor lor, care au și fost transformate, de altfel, în amendamente. "Le mulțumesc colegilor mei, consilieri locali și membri ai PMP, precum și primarilor (indiferent de culoarea lor politică) din Câmpina, Breaza, Gorgota, Vălenii de Munte, Filipeștii de Pădure, Plopeni și din celelalte localități care au răspuns invitației mele de a trimite propuneri de proiecte pe care, ca deputat, să le transform în amendamente le legea Bugetului de Stat. Sper ca demersul nostru comun să fie încununat de succes, spre folosul comunităților noastre, al județului nostru. Vă asigur că mă voi bate pentru asta!", a mai transmis deputatul prahovean.
Sursa: Facebook/ Cătălina Bozianu

Back To Top