Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

Cele două teme s-au numărat printre principalele subiecte abordate de deputatul PNL de Prahova, Roberta Anastase, pe parcursul activității din luna februarie.

Nu este prima dată când problema poluării resimțite în Ploiești și în zonele limitrofe stârnește preocupare în Parlamentul României. Subiectul este abordat din ce în ce mai des, nenumărate semnale de alarmă fiind trase, de-a lungul vremii, și de parlamentarul de Prahova Roberta Anastase. Deputatul PNL readuce permanent în discuție această temă, în încercarea de a menține trează atenția factorilor de decizie și execuție asupra problemelor reale ale ploieștenilor. Pe 6 februarie, Anastase a depus o interpelare adresată ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, solicitându-i să precizeze care au fost principalele teme abordate în cadrul întrevederii cu comisarul european pentru Mediu, Karmenu Vella (VEZI DETALII), și care sunt măsurile concrete avute în vedere pentru reducerea poluării din Ploiești.

Un alt subiect de actualitate abordat de Roberta Anastase în ultima perioadă a fost legat de efectele dezastruoase ale trecerii contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, regăsit și în moțiunea simplă depusă de liberali la Parlament.

Legat de salarii, deputatul a mai reținut un aspect, într-o întrebare adresată ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. "În urma aplicării Legii salarizării nr. 153/2017 sunt create discrepanțe uriașe între salariile funcționarilor publici dn primării și salariile personalului contractual ce își desfășoară activitatea în Casele de Cultură. Față de cele enumerate mai sus, vă rog să îmi comunicați care sunt măsurile avute în vedere pentru corectarea acestor discrepanțe salariale", a transmis Roberta Anastase.

În plan legislativ, în luna februarie activitatea parlamentară a doamnei deputat Roberta Anastase s-a concentrat, în mare parte, pe dezbaterile desfăşurate în cadrul şedinţelor de plen ale Camerei Deputaţilor şi a comisiilor de specialitate.

Back To Top